Site icon Editia de Dimineata

Concert în Herăstrău: Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor

Spre încântarea fanilor din București, celebrul Taraf al Rutenilor și Carmen Chindriș va urca pe scena Teatrului de Vară „Constantin Tănase” din Herăstrău, marți, 21 septembrie, de la ora 20:00 pentru un concert de proporții.

Timp de aproximativ două ore, cele mai îndrăgite melodii din repertoriul artiștilor, precum ,,Ziua în care tu m-ai sărutat”, care a depășit 29 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Floare rară” „Suc” sau ”Două perechi” vor răsuna în concertul de la Teatrul De Vară din Herăstrău și vor crea atmosfera unei seri de neuitat.

Stil aparte

Taraful Rutenilor s-a remarcat cu un stil aparte de a cânta, stil cu care a adunat zeci de milioane de aprecieri atât în mediul online cât și … offline. Membrii tarafului fac echipă excelentă cu solista trupei, Carmen Chindriș, absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca– Facultatea de Interpretare Muzicală, secția Canto.

Carmen știe să cânte și la chitară, iar în trecut a fost solistă într-un ansamblu de muzică populară. Iubește  straiele populare și le poartă cu mândrie la evenimentele la care participă. Este una dintre puținele soliste de la noi care poate cânta în 11 limbi străine, repertoriul ei cuprinzând melodii în engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, limba rromani, portugheză, greacă, rusă, maghiară și chiar și în limba japoneză.

Taraful…

Taraful Rutenilor a luat naștere în urmă cu patru ani, la inițiativa lui Livius Lauruc, managerul trupei, îndemnat de dorința de a produce muzică de calitate. Și a dovedit că poate, chiar în plină pandemie, când a lansat melodii de succes.

Taraful este compus din 8 instrumentiști, atât din România cât și din Republica Moldova. Faptul că aceștia provin din zone și culturi diferite reprezintă un atuu, deoarece pot interpreta cu ușurință genuri muzicale variate. În același timp, prin interpretările inedite, în stilul propriu, reușesc să câștige simpatia publicului și să se mențină în topul preferințelor actuale ale românilor.

Precizări

Biletele rămase disponibile mai pot fi achiziționate de pe Ticketnet.ro, Iabilet.ro, Bilet.ro și Eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. Ținând cont de măsurile de siguranță impuse de pandemia virusului COVID-19, spectatorii vor trebui să respecte regulile următoare:

 

 

 

 

Exit mobile version