Site icon Editia de Dimineata

Concurs de postere pentru liceeni cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) invită liceenii să dea frâu liber emoţiilor şi creativităţii pentru a sărbători luna iubirii. Astfel, pornind de la alegerea liberă a unui poem dintr-o listă propusă de organizatori, elevii vor realiza un poster sugestiv care să includă mesajul artistic, fiind explorat ulterior prin intermediul artelor vizuale.

Produsul final este destinat atât publicului şcolar, cât şi publicului care frecventează muzeul.

Posterul va fi realizat în una dintre următoarele tehnici: desen, pictură, colaj sau tehnici computerizate (Photoshop, Corel etc) şi va fi trimis în format digital (PDF sau PNG/JPEG), cu orientare landscape.

Posterul şi ideea ilustrată trebuie să fie autentice şi create în totalitate de elevii participanţi. Orice încălcare a drepturilor de autor şi de copyright nu sunt asumate de către organizator.

Conform paginii de Facebook a MNLR, în urma jurizării, se vor acorda trei premii și trei mențiuni. Premiile vor consta, după cum urmează, în:

Selecţia de poeme, documentele necesare pentru înscrierea în concurs şi informaţii legate de completarea lor se pot descărca de AICI.

Materialele pot fi trimise la adresa programe@mnlr.ro până luni, 20 februarie.

Rezultatele vor fi anunțate de instituție în 22 februarie, printr-o postare publică.

Exit mobile version