CITIRE

Copiii, mereu la fel. Elisabeta Bostan: „Ca să-i c...

Copiii, mereu la fel. Elisabeta Bostan: „Ca să-i cucerești, trebuie să le dai senzația că nu-i «educi», ci le oferi o bucurie”

„Profesorii, educatorii, consideră, firește, importantă învățătura, «distracția», însă, li se pare secundară. Eventual, recunosc dreptul la existență filmelor și pieselor care vehiculează telles-quelles preceptele și normele pedagogice. Părinții vor ca odraslele lor să fie cuminți și să ia note bune. Noi, creatorii, ne plivim fiecare stratul și ne îngrijim să avem succes cu el. Dar cei mici nu vor să se simtă la spectacol tot la un fel de școală, refuză spontan și cu înverșunare ce li se pare impus. Ca să-i cucerești, trebuie să le dai senzația că nu-i «educi», ci le oferi o bucurie, o relaxare. În fond, ei au instinctiv dreptate, educația adevărată nu e un tabel de principii, de interdicții și de sfaturi, ci un continuum. Educația pentru cultură se confundă cu educația pentru viață, pentru muncă. Trebuie să țintim mai departe de dădăceala plicticoasă, spre emoțiile profunde care formează caracterul, gândirea, conștiința. Exact ca și atunci când ne adresăm adulților”, spunea Elisabeta Bostan în urmă cu 45 de ani, într-un interviu publicat în revista Teatrul.

Despre influența educativă a filmului asupra copiilor, în special, și tinerilor, în general, și cât de dificil este să le atragi atenția, mărturisea: „Deși multora li se pare simplu să distrezi copiii, e teribil de greu să izbutești pentru ei un spectacol bun. Există o probă: dacă place și celor mari, atunci abia e bun pentru copii; dacă tatăl obosit, preocupat de o mie de probleme, care și-a smuls două ore duminică dimineața pentru a-și îndeplini obligația paternă, are sentimentul că s-a sacrificat, partida e pierdută; dacă s-a destins și el, a râs cu poftă, întors o clipă la seninătate, am câștigat”.

De la stânga: Lulu Mihăescu, în filmul Veronica; Secvență din filmul Veronica; Elisabeta Bostan | Sursa: Cinemagia

De la stânga: Lulu Mihăescu, în filmul Veronica; Secvență din filmul Veronica; Elisabeta Bostan | Sursa: Cinemagia

„Aș dori să ajungem la stadiul când educația viitorilor spectatori se va face prin școală, pedagogii ocupându-se să introducă opera de artă în viața de fiecare zi, obișnuindu-i pe copii să vadă, să judece, să aibă preferințe, să treacă dincolo de suprafață, de atracția peripețiilor. Tot așa și în privința atenției pe care o acordă familia acestei ucenicii, însoțindu-l pe copil la început la spectacolele vârstei lui, apoi introducându-l, treptat, și în lumea celor ce nu i se adresează în mod special, dar îi sunt cât de cât accesibile. La drept vorbind, am o aversiune față de categorisirea «pentru copii» și «pentru adulți». O sală unde stau alături maturi și copii e un lucru foarte important și foarte bun; adultul se ocupă de copil, îi influențează purtarea și-l ajută să gândească. Asta stabilește și în familie o comuniune voioasă, părintele se apropie mai firesc de copil, îl înțelege mai bine. Sunt lucruri care trebuie făcute la ora unei anumite vârste și neapărat făcute bine.”

În 31 decembrie 1956, televiziunea a emis pentru prima dată în România. În 1959, erau o mie de abonați și transmitea zilnic 13 ore. În 1970, programele televiziunii se recepționau pe 83 la sută din teritoriul României și acest lucru a dus, după 14 ani de la prima emisie, la 1,5 milioane de abonați.

În 1974, când s-a făcut acest interviu cu Elisabeta Bostan, televiziunea era tot mai populară. „Copiii de azi gândesc și acționează în funcție de televizor. Văd și știu de toate, sunt mai evoluați – nu ne putem preface că asta nu înseamnă nimic”, considera regizoarea și scenarista de film.

Secvență din filmul Puștiul | Sursa: Cinemagia

Secvență din filmul Puștiul | Sursa: Cinemagia

„Pe de altă parte, viața lor e destul de dură: sunt mult timp singuri, părinții n-au timp să stea de vorbă cu ei, ziua le e împărțită de un program strict. Totul e însoțit de prescripții – telefonul, autobuzul, aragazul care trebuie stins, cheia casei legată de un șnur… Sunt familii care încercând să-i ocrotească de realitățile mai aspre, cad în greșeala de a-i crește artificial, fabricând copii de seră. Civilizația orașelor moderne acoperă lumea cu un strat de asfalt; cei născuți și crescuți aici n-au sentimentul spațiului, nu știu să alerge pe dealuri la soare, nu cunosc natura… ”

În privința perspectivei unui spectacol pentru copii, aceasta trebuie să fie în concordanță cu reprezentarea realității. Includerea lumii fantastice în film trebuie făcută cu cumpătare, însă, dacă se spun bine, poveștile nu mor niciodată.

„Elementele de basm nu și-au pierdut deloc atracția, e încă nevoie de zâne și feți frumoși, fiindcă e nevoie de poezie. E și foarte, foarte mare nevoie de umor. Mă gândesc la umorul care declanșează inteligența, puterea de asociație, stimulează dezvoltarea gândirii.”

Secvențe din filmul Veronica | Sursa: Cinemagia

Secvențe din filmul Veronica | Sursa: Cinemagia

„Copiii moderni sunt copiii dintotdeauna – în sensul că înțeleg și simt mai profund, dar văd și imaginează altfel despre obiect decât adulții. Când construiești lumea spectacolului trebuie să vezi cu ochii lor, nu să te apleci spre ei cu „drăgălășenie” și indulgență, convins că vei face din niște făpturi mici și prostuțe oameni mari și înțelepți. Să te joci alături de ei cu toată seriozitatea. Nimic nu detestă copiii mai tare decât să ne prefacem că suntem și noi copii, să mimăm copilăria; atunci, ne privesc stâmjeniți, iar tot ce facem iese prost.”

„Copiii au modul lor de a privi: spre deosebire de cei mari, care «acceptă convenția», fantezia lor liberă primește totul ca pe cel mai firesc lucru din lume…”

Lulu Mihăescu în filmul Veronica | Sursa: Cinemagia

Lulu Mihăescu în filmul Veronica | Sursa: Cinemagia

După ce a debutat în 1958 cu documentare etnografice, Elisabeta Bostan a regizat în 1961 primul film de lungmetraj, Puștiul, urmat de o serie de filme pentru copii: Pupăza din tei, Amintiri din copilărie, Tinerețe fără bătrânețe, Veronica și Veronica se întoarce, ultimele două lansate în cinematografe în 1972.

Veronicile, spunea în interviu, au fost o experiență deosebită. Învățători din diferite școli din țară le-au dat atunci școlarilor temă să facă o compunere despre film. Unele i-au fost apoi trimise Elisabetei Bostan. Câteva aveau și desene, iar soarele era un element prezent aproape în fiecare desen. „Am avut ocazia să le arăt unui psiholog și unui psihanalist. Amândoi mi-au spus că filmul a dat copiilor senzația de aer, de lumină, de optimism. Un asemenea test înseamnă foarte mult pentru mine.”

La premiera filmului, povestea Elisabeta Bostan, a mers împreună cu fetița care a interpretat rolul Veronica, într-o sală plină de copii de vârsta ei.

„… după vizionare, a coborât și s-a amestecat printre ei. Am observat cum mulți căutau s-o atingă, să se convingă că e reală și făcută din același material cu ei. Parcă s-a topit sub ochii mei un perete de sticlă între ecran și viață; în asemenea clipe, ai senzația că poți să atingi sufletele cu mâna…”

Interviul complet în numărul din mai 1974, revista Teatrul | Sursa foto cover: GoKid


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.