Editia de Dimineata

Corina Chiriac donează piese de patrimoniu Muzeului Național de Istorie

Un număr semnificativ de piese de patrimoniu a patru generații din familia Nestorescu Calaigian – Chiriac, din colecția personală a marii artiste Corina Chiriac, intră în patrimoniul Muzeului Național de României (MNIR). Ceremonia de semnare a actului de donație are loc la muzeu (Sala Lapidarium), în 16 septembrie, la ora 13.00.

Donația cuprinde piese variate:

 

Adunate timp de o sută de ani de către tipograful și graficianul Gheorghe Chiriac (bunicul patern al cântăreței), pianista Eliza Calaigian (mama artistei, căsătorită Chiriac), de către compozitorul şi profesorul universitar Mircea Chiriac (tatăl Corinei Chiriac) şi de către fiica acestora, interpreta și compozitoarea Corina Chiriac, această donație documentează istoria a patru generaţii.

Toate aceste obiecte de patrimoniu vor fi disponibile online în proiectele virtuale ale MNIR, iar o mare parte a acestei donații va fi prezentată publicului într-o expoziție temporară, spre sfârşitul lunii octombrie 2021, legată de aniversarea celor 72 de ani ai Corinei Chiriac.

Exit mobile version