Site icon Editia de Dimineata

Coronavirus. Unde te îmbolnăvești de COVID-19?

Supermarket-ul este pe poziția întâi în topul locurilor unde am putea să ne îmbolnăvim. O arată un studiu publicat de The Sun.

Agenția Public Health England a sintetizat datele testelor obținute de National Health Service. S-au analizat astfel datele de la persoanele care au contractat virusul în perioada 9-15 noiembrie. Au fost luate în calcul nu mai puțin de 128.808 persoane (toate depistate pozitiv).

Unde te îmbolnăvești de Covid?

Concluzia este că cel mai frecvent loc unde au fost prezente aceste persoane este supermarketul.

Astfel, dintre cei cu rezultate pozitive, 18,3% au vizitat cel puțin un supermarket în perioada în care se presupune că s-au infectat.

Pe următoarele locuri în acest clasament al probabilității îmbolnăvirii se situează școlile din ciclul gimnazial, cu 12,7%, urmate de cele din ciclul primar, cu 10,1%.

Pe locul patru se află spitalele, dar cu incidente de șase ori mai mici decât în cazul supermarketurilor.

Dar să vorbim și despre locurile care au înregistrat cele mai puține infectări. Dintre acestea putem enumera (începând cu cele mai puțin periculoase) – restaurantele și cafenelele, sălile de gimnastică.

Acest studiu schimbă întrucâtva perspectiva asupra lucrurilor, deși, o să vedeți și studiul de mai jos pare la fel de logic ca și cel de mai devreme.

Unde te îmbolnăvești de Covid? Sunt și studii care spun altceva!

Un studiu publicat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) în vară, a analizat în detaliu 5.706 de „pacienți index”, care au fost testați pozitiv pentru coronavirus, și peste 59.000 de persoane care au intrat în contact cu aceștia.

Rezultatele au arătat că mai puțin de 2% din contactele din afara locuinței pacienților au luat virusul, în timp ce aproape 12% din contactele casnice ale pacienților au contractat boala.

Foto Nathan Van de Graaf/Unsplash

Definițiile de caz pentru coronavirus, reactualizate. Pentru cine se recomandă testarea?

Exit mobile version