3 mai 2024, 17:29

COVID-19 ne lasă fără un comisar european. Phil Hogan şi-a anunţat demisia după ce a fost acuzat că a încălcat regulile sanitare anticoronavirus

Discuţiile au apărut deja de câteva zile, pentru că Phil Hogan, comisarul european pentru Comerţ, participase la un dineu de gală, nerespectând regulile anticoronavirus impuse în ţara sa.

A demisionat miercuri seara

Miercuri seara, irlandezul Phil Hogan şi-a anunţat demisia.

„I-am prezentat miercuri seară demisia din funcţia de comisar european preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”, a făcut cunoscut Phil Hogan într-un comunicat, pe care l-a postat şi în pagina sa de Facebook.

„A devenit din ce în ce mai clar că această controversă legată de recenta mea vizită în Irlanda a început să deturneze atenţia de la munca mea în calitate de comisar european şi ar fi discreditat munca mea în lunile cheie care vor urma”, marcate în special de negocierile privind un acord post-Brexit cu Regatul Unit, a adăugat el.

Şi-a cerut scuze

Phil Hogan a prezentat din nou scuze, subliniind încă o dată că el consideră că s-a supus regulilor sanitare. „Este important să spun că nu am încălcat legea. Ca reprezentant public, ar fi trebuit să fiu mai riguros în respectarea regulilor COVID”, a insistat el.

La presiunea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Phil Hogan a descris marţi, într-un comunicat de patru pagini, faptele şi gesturile sale din timpul vizitei în Irlanda, din perioada 31 iulie-21 august.

Bazându-se pe testul negativ la COVID-19, el s-a apărat că ar fi încălcat carantina de două săptămâni la care era supus după sosirea în ţară.

A recunoscut că n-ar fi trebuit

El a recunoscut, totuşi, că ”nu ar fi trebuit să participe la această cină”, organizată pentru marcarea a 50 de ani ai clubului de golf al Parlamentului irlandez, cu 82 de invitaţi. Acest caz a dus la mai multe demisii, printre care cea a ministrului irlandez al Agriculturii, Dara Calleary.

De asemenea, Phil Hogan a fost surprins de un poliţist vorbind la telefon în timp ce conducea automobilul, cu două zile înaintea cinei respective.

Demisia unui comisar european, o chestiune delicată. Şi rară

Phil Hogan deţinea unul dintre posturile-cheie cele cele mai vizibile ale Comisiei Europene. Plecarea sa are loc în cel mai prost moment, în timp ce relaţiile comerciale ale UE cu Statele Unite, dar şi cu China sunt extrem de tensionate.

Demisia, relativ rară, a unui comisar european este, totuşi, o chestiune delicată întrucât afectează ansamblul echilibrului geografic şi politic pe care se bazează Comisia Europeană. Fiecare ţară dispune de un post de comisar european.

Dacă la Bruxelles povestea cu Hogan şi dineul lui nu a provocat foarte mari valuri imediat, în Irlanda, ceea ce a fost numit „GolfGate” ţine prima pagină a ziarelor de o săptămână, scrie Le Monde. Opinia publică este mobilizată, căci populaţia Irlandei a respectat în ultimele luni restricţiile de deplasare şi referitoare la adunarea mai multor persoane într-un loc, iar acum ditai comisarul european ajunge să demisioneze tocmai din cauza acestor restricţii, pe care le-a interpretat după bunul plac.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol