Sărbătorile de iarnă nu au fost mereu la fel de vesele ca cele din prezent. Mesele nu au fost tot timpul îmbelșugate, iar Moș Crăciun nu era la fel de bogat și de informat ca acum. Ani la rândul, părinții și bunicii noștri au trăit un Crăciun gri. Pentru mulți dintre românii care au trăit acele vremuri, perioada sărbătorilor de iarnă a lăsat și amintiri triste. Acest lucru nu i-a împiedicat însă să trăiască, tot timpul, cu speranța că vor veni și zile mai bune.
Cu toate acestea, atunci, dar și acum, Crăciunul era așteptat cu sufletul la gură de toată lumea. Părinții aveau câteva zile libere pe care le petreceau stând pe la cozi, iar copiii se bucurau că ies puțin din rutină, împodobeau bradul, mâncau portocale și se uitau la televizor.
Beteală din hârtie creponată, banane înfășurate în ziare, portocale, cozi interminabile și carne dată pe sub mână. Așa arătau sărbătorile atunci și, dintr-o anumită perspectivă, pare că există asemănări cu cele de astăzi.
Chiar dacă avem atâtea variante și produse la dispoziție, românii preferă să lase totul pe ultima sută de metrii, iar magazinele devin arhipline în preajma sărbătorilor. Nu de puține ori oamenii își amintesc cu gust amar de acea perioadă, stând la coadă în supermarket-uri. Însă, asemănările de acest gen sunt doar metaforice, pentru că atunci nu este la fel cu acum și din fericire, măcar cu asta ne putem mândri la 30 de ani de libertate și democrație.
Sursă Foto: playtech.ro
Cu gândul la Crăciunul de altădată, Editadedimineata.ro a cules o serie de povești și amintiri ale celor care au trăit sărbătorile de iarnă în perioada comunistă.
Editiadedimineata.ro: Cum arătau sărbătorile de iarnă în familiile din perioada comunistă?
Aura Dumitru: „Sărbătorile de iarnă erau frumoase, sărăcăcioase, dar frumoase. Ne bucuram de lucruri simple, faptul că avem un program mai lung la TV, că tata tăia atunci porcul și știam că atunci vom mânca mai multă carne. De obicei nu aveam parte de prea multe, iar carne mâncam doar sâmbăta și duminica. Așa se făcea că atmosfera era puțin mai altfel. Aveam și brad, în care puneam bomboane, vată, fără prea multe ornamente și globuri pentru că nu se găseau. Chiar dacă aveam puține, eram fericiți pentru că petreceam mai mult timp cu familia.”
Roxana Chivu: „Era frumos, dar frig în case. Familia mea avea grijă să cumpere din timp banane, pe care le puneau la copt pe dulapul din bucătărie, unde dacă aveam noroc aragazul mergea, dacă erau gaze. La fel și cu portocalele. În rest, mesele erau pline, cu salată de boeuf, prăjituri făcute în casă, dacă reușeau să aibă suficient zahăr sau făină. Auzeam discuțiile între ai mei și îmi dădeam seama că era greu de obținut orice aliment, dar eram o copiliță, eram fericită că venea Moș Gerilă. Nu simțeam negura comunistă pentru că eram cu familia mea, casele erau perfect curate, masa plină – aveam carne de porc – ai mei luau de la rudele de la țară sau de la prieteni -, produse tradiționale din carne de porc etc.”
Sursă Foto: cancan.ro
Editiadedimineata.ro: Care erau lucrurile care vă lipseau cel mai mult de sărbători? Dar și care erau acelea care vă umplea sufletul de bucurie?
Mihaela Moldoveanu: „De lipsit ne lipsea confortul, desigur, căldura în primul rând și apa caldă. Dar și cu asta ne obișnuisem. Așa cum ne obișnuisem cu mâncare mai puțină. Care de fapt nu era mai puțină, pentru că fiecare avea pe cineva la țară, acolo unde oamenii se gospodăreau mai bine. Cred ca părinții noștri, în special mamele și bunicile făceau rai din ce aveau, cum se spune.
Eram copii, dacă nu ne certau părinții prea tare pentru că făceam multe prostii, totul era bine. Cărțile îmi plăceau mult și din astea aveam din belșug și dacă voiam diversitate, era mereu o vecină sau un profesor dornic să împrumute cărți. De câte ori făcea ceva mai bun de mâncare, bunica împărțea și unei familii amărâte, stăteau la parter, aveau vreo trei copii și doar unul muncea. Oamenii erau mai oameni în copilăria mea.”
Aura Dumitru: „Ne doream multe, dar nu se găseau și nu primeam mare lucru. Chiar dacă părinții noștri și-ar fi dorit să ne cumpere de toate, rafturile erau aproape goale. Așa că noi nu aveam să ne dorim decât ce știam că am mai primit. Îl așteptam pe Moș Gerilă, care venea cu câteva dulciuri și bomboane cubaneze, banane, portocale, mere și nuci. Îmi amintesc că eram cei mai fericiți când tata aducea acasă portocale, pe care le priveam mult timp înainte să le mâncăm, pentru că lipseau tot anul și doar de sărbători le vedeam. Parcă ne era și milă să le mâncăm, dar pofta era mare.”
Roxana Chivu: „Resimțeam foarte mult lipsa distracției la televizor. Îmi plăcea să mă uit, dar nu prea aveam la ce. Îi urmăream pe Toma Caragiu, pe artiștii noștri mari care pregăteau scenete, momente comice, dar și programele 100% comuniste cu multă muzică populară și patriotică. Alea mă iritau chiar dacă eram doar o fetiță de câțiva anișori. Fugeam de ele. Voiam clipuri, desene multe. Dar erau numai 10 minute de desene animate – de regulă aceleași cu Pic și Poc și unele rusești cu un motan, parcă. Cel mai mult mă bucura să știu că într-un dulap anume al casei era ținut cadoul de Moș Gerilă. Niciodată nu m-am furișat să îl descopăr înainte, deși puteam. Mă uitam doar la pungi și încercam să identific ce pot ascunde pe lângă dulciuri. Dacă primeam un pulovăr deosebit, cum nu aveau alți copii, pentru că toți eram aranjați cam la fel, de vreme ce magazinele erau cam goale, sau orice lucru care ținea de vestimentație.”
Sursă Foto: cancan.ro
Editiadedimineata.ro: Care era cadoul perfect în perioada comunistă? Ce își doreau cel mult copiii?
Aura Dumitru: „Cadoul perfect era cel pe care îl primea tata de la serviciu, din partea Partidului, iar Moș Gerilă era mult mai sărac ca acum. Primeam ciocolată, dulciuri și fructe, iar cadourile semănau mai mult cu ajutoarele de la stat pe care le primesc cei ce nu își pot permite un trai decent.”
Roxana Chivu: „Alți copii jucării. Multe. Magazinul Unirii era plin cu jucării, doar că toate eram cam aceleași. Adică un număr redus. Și păpuși la fel. Erau doar câteva modele pe piață. Toți se jucau cu aceleași lucruri. Și cei mai mulți dintre copii aveau foarte puține. Se găseau foarte greu, cred că erau și cam scumpe pentru vremurile acelea. La fel și cu dulciurile. O ciocolată însemna o sărbătoare în sine. Doar că cei mici îți împărțeau între ei din dulciurile făcute cu greu rost de părinți. Ca să guste din toate. Era funny! Eu nu am dus lipsă de jucării. Nici de dulciuri. Nu am idee cum de reușeau ai mei să îmi ofere de toate într-o perioadă în care realizam că eram privilegiată și în care copii stăteau la ușa mea să se joace cu ce am eu sau să ne uităm împreună de diapozitive sau în glosare tatei, care ne fascinau.”
Mihaela Moldoveanu: „Noi ne mulțumeam cu orice. În general, cred că părinții erau mai practici și ne luau ce aveam nevoie, cum ar fi o pereche de cizme, mănușile și șosetele erau nelipsite. cam asta le luam și noi părinților când ne-am mai mărit, ca să primească și ei ceva. la noi cel puțin nu se punea mare accent pe cadouri. primeam întotdeauna ceva, dar posibilitățile erau limitate. dar asta nu înseamnă că ne bucuram mai puțin.
Nu prea-mi aduc aminte ce-și doreau ceilalți copii, nici nu știu dacă vorbeam prea mult despre asta. Era un subiect sensibil cred pentru că eram toți mai mult sau mai puțin săraci. Poate copiii de bani gata, de polițist sau doctor se lăudau cu ce primeau, noi ceilalți nu prea cred că vorbeam. ciocolata era bună oricând, mai ales iarna când mamele mai primeau câte una nu se știe de unde. Era un mister, ca o poveste care se țesea în jurul nostru și fiecare primea câte ceva, noi ne bucuram mult și nu cred că ne doream foarte multe obiecte. Sau poate așa-mi aduc aminte, cine știe?!”
Sursă Foto: aquiahora.ro