Craiova este, din nou, singurul oraș din România selectat în competiția celor mai frumoase piețe de Crăciun din Europa, anunță autoritățile locale.
Inițiată de EuropeanBestDestinations.com – cea mai cunoscută platformă de promovare turistică din Europa și partener oficial al Comisiei Europene, competiția adună la start cele mai frumoase destinații de Crăciun pentru 2023 – 2024.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova, concursul se desfășoară până joi, 7 decembrie 2023.
Criticat sau lăudat, Târgul de Crăciun de la Craiova şi-a atins scopul. După ce Primăria Craiova a investit serios în ultimii ani în creşterea atractivităţii acestuia, turiştii din ţară, dar şi din ţări vecine, precum Bulgaria sau Serbia, au început să pună Craiova pe lista obiectivelor turistice din luna decembrie.
În weekendul 1-3 decembrie, conform site-urilor specializate în cazări, Craiova urmează să fie plină de turişti. Spaţiile de cazare sunt ocupate în proporţie de 99%. Şi celelalte sfârşituri de săptămână din decembrie se anunţă aglomerate.
Pe cunoscutul booking.com, existau marţi doar două opţiuni de cazare pentru 1-3 decembrie, dintre care un apartament administrat de o gazdă particulară, nou apărut pe site, cu un cost de 283 lei pentru două nopţi, şi un apartament care costă 2000 lei pentru două nopţi de cazare. Pe AirBnB nu exista nicio ofertă disponibilă pentru Craiova în această perioadă.
Cererea de cazare se menţine mare şi în următoarele sfârşituri de săptămână. Astfel, între 8-9 decembrie, 99% dintre proprietăţile disponibile pentru închiriere în Craiova sunt ocupate pe Booking.com. Ceva mai multe opţiuni apar pe AirBnB: 18 spaţii de cazare, inclusiv cabane în Bucovăţ, la preţul de 2000 lei pe noapte pentru 5 paturi sau peste 5000 lei pe noapte pentru 10 paturi.
În weekend-ul premergător Crăciunului, 15-17 decembrie, pe Booking.com sunt ocupate 96% din spaţiile de cazare, iar pe AirBnB există 30 de oferte disponibile.

