Autorii unui nou studiu încearcă să afle de ce tânjim mereu după alte şi alte lucruri materiale, deşi ele ne fac nefericiţi.
Încercăm să obţinem mai multe recompense atunci când ajungem să ne obişnuim cu un standard de viaţă mai ridicat şi să ne comparăm cu alte standarde, arată cercetătorii din cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii Princeton, SUA, în studiul lor, potrivit Daily Mail.
“De le texte religioase antice la literatura modernă, istoria omenirii abundă de poveşti care descriu lupta fără sfârşit de a obţine fericirea. În mod paradoxal, fericirea este una dintre cele mai căutate emoţii umane, însă obţinerea ei pe termen lung rămâne un ţel dificil de atins pentru mulţi oameni. Rezultatele noastre ne ajută să explicăm de ce suntem înclinaţi să devenim captivi într-un ciclu al nevoilor şi dorinţelor fără sfârşit şi ar putea explica aspecte privind psihopatologii precum depresia, materialismul şi supraconsumul”, scriu cercetătorii.
Sunt două fenomene psihologice pe fondul cărora creierul nostru tânjeşte mereu după bunuri materiale.
Mai întâi, fericirea umană este influenţată de un fenomen numit “comparaţii relative”, ceea ce înseamnă că suntem de multe ori preocupaţi de diferenţa dintre ce avem şi nivelul pe care dorim să-l atingem.
În al doilea rând, a fi fericit depinde de aşteptările noastre anterioare, adică ne dorim ca situaţia noastră actuală să fie la fel de bună ca experienţele pozitive pe care le-am avut.
Cercetătorii au folosit nişte simulări pe calculator care să reprezinte creierul uman real şi modul în care oamenii gândesc şi au învăţat aceste simulări metoda învăţării prin recompense (reinforcement learning).
O parte dintre „creiere” au primit o recompensă simplă, în timp ce altele au primit o recompensă suplimentară atunci când şi-au bazat deciziile pe aşteptări anterioare sau şi-au comparat recompensele cu alte „creiere”. Experimentele au arătat că al doilea grup a fost mai puţin fericit, însă a învăţat mai repede decât primul şi a avut rezultate mai bune la toate testele.
Rezultatele indică astfel că vom fi mai puţin fericiţi cu cât suntem recompensaţi mai mult atunci când ne comparăm cu diferite standarde.
Deprecierea constantă a ceea ce avem deja poate duce la depresie şi supraconsum, mai spun cercetătorii.