Site icon Editia de Dimineata

Criticile s-au demodat. Aprecierile i-ar ajuta pe elevi să se concentreze mai bine la cursuri

Un studiu legat de concentrarea adolescenților asupra activității școlare arată că aprecierele îi ajută mai bine la ore.

În Statele Unite, profesorii au pus în aplicare un program comportamental, la jumătate din clase, în care elevilor li se comunică abilităţile sociale pe care ar trebui să le pună în aplicare în timpul lecţiilor şi sunt recompensaţi pentru folosirea acestora, arată agerpres.ro.

Cercetătorii au pus în raport aprecierile și mustrările profesorilor cu impactul comportamentului asupra copiilor, iar elevii petrec un interval cu 20% până la 30% mai lung acordând atenţie profesorului sau activităţii de învăţare atunci când sunt lăudați.

Lauda este o formă de răspuns oferit de profesor, iar elevii au nevoie de această reacţie pentru a înţelege felul în care trebuie să se comporte şi care anume conduită este apreciată de profesori”, a mai spus Paul Caldarella din cadrul Brigham Young University, Utah.

sursa foto: renasterea.ro

Exit mobile version