Site icon Editia de Dimineata

S-au reluat croazierele. Avem de toate, inclusiv Covid

Abia s-au deschis primele plecări în turismul de croazieră, că au apărut câteva incidente. La bordul unei nave de croazieră s-au consemnat primele cazuri de Covid.

Celebrity Millennium. Una dintre cele mai mari nave de croazieră din lume. 11 punți, echipaj de aproape 1.000 de persoane, peste 2.000 de pasageri. În zilele “normale”, pentru că acum capacitatea era de 25-30%. Toate măsurile sanitare posibile au fost luate. Și totuși…

…două persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19 la bordul Celebrity Millennium, una dintre primele nave de croazieră care au navigat în America de Nord de la începutul pandemiei, în pofida faptului că membrii echipajului şi pasagerii de peste 18 ani fuseseră vaccinaţi, a anunţat compania de croaziere Royal Caribbean într-un comunicat.

Fenomen inexplicabil. Ghinion sau…

Conform companiei, toţi pasagerii aflaţi la bord trebuia să fie complet vaccinaţi dacă aveau peste 18 ani. De asemenea, toţi membrii echipajului au fost imunizaţi. Vârstele persoanelor care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 nu au fost dezvăluite.

„Persoanele în cauză sunt asimptomatice, fiind în prezent izolate şi monitorizate de către echipa noastră medicală”, a precizat compania, care a dat asigurări că efectuează o operaţiune de urmărire a contactelor celor infectaţi şi a cărei navă a părăsit Sint Maarten, partea olandeză a insulei Saint Martin din Caraibe, pe 5 iunie.

Măsuri sanitare

Cele două persoane au fost testate pozitiv în timpul „testului obligatoriu de la sfârşitul croazierei”, a explicat Royal Caribbean, care precizează totodată că pasagerii a trebuit să prezinte dovada vaccinării, alături de un test negativ de COVID-19, realizat cu mai puţin de 72 de ore înainte de îmbarcare.

Potrivit New York Times, la bordul navei sunt 600 de pasageri şi 650 de membri ai echipajului.

Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) au emis la începutul lunii mai noi reguli pentru a permite pasagerilor vaselor de croazieră să revină la bord în condiţii stricte: 95% dintre persoanele de pe nave, pasagerii şi angajaţi, să fie vaccinaţi.

Plecată din Sint Maarten, Celebrity Millennium se va întoarce pe insulă sâmbătă după un periplu care a inclus Barbados, Aruba şi Curacao.

Exit mobile version