29 octombrie 2021, 0:47

Cu Brâncuși, despre Brâncuși. „Nu există artiști, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze în bucurie, să cânte asemeni păsărilor”

„Abia ieșit din adolescență, a plecat să înfrunte viitorul în cetatea care adăpostește cel mai mare număr de pictori și de sculptori, metropola unde se înfruntă, cad sau izbândesc cei ce vor să-și scrie numele pe hrisovul artei eterne și veșnic schimbătoare.”

Fiu de țărani din Gorjul oltenesc, din satul Hobița, Constantin Brâncuși, venit pe lume în ziua de 19 februarie 1876, „a avut o copilărie grea și o tinerețe și mai grea”, scria Victor Eftimiu despre Brâncuși, în cartea lui cu portrete și amintiri.

Nu își trăise toată adolescența, când a pornit în lume, „a plecat să înfrunte viitorul în cetatea care adăpostește cel mai mare număr de pictori și de sculptori, metropola unde se înfruntă, cad sau izbândesc cei ce vor să-și scrie numele pe hrisovul artei eterne și veșnic schimbătoare”.

Casa muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița, județul Gorj | Credit foto: Mira Kaliani

Sărac și cu un vis

Viața lui Brâncuși, nota Victor Eftimiu, „este un mare exemplu de reverii îndrăznețe și de abnegație, de jertfă necontenită, încununată până la urmă cu laurii imortalității”:

Brâncuși al nostru și-a întrecut propriile visuri de împlinire. A tras brazdă nouă și adâncă, a deschis căi neumblate, a impus lumii apusene darurile unui popor de la gurile Dunării, alăturându-și numele de al celor mai iluștrii fii ai patriei și ai artei. Patria și arta ei le-a iubit și le-a slujit până la moarte, cu geniu și devotament.

„Am visat întotdeauna că zbor în copaci și în cer”

A ajuns la Paris „sărac și necunoscut”, fără vreun sprijin, fără să cunoască pe cineva, mânat de un vis. „Copil fiind am visat întotdeauna că zbor în copaci și în cer. Am rămas la nostalgia acestui vis și de 45 de ani fac păsări. Nu pasărea vreau s-o redau, ci harul ei, zborul, elanul. Nu cred că am să reușesc vreodată. […] Iubesc ceea ce se înalță”, povestea Constantin Brâncuși.

Ca să trăiască și „ca să-și poată înfăptui întraripările”, amintea Victor Eftimiu, „cu mâinile lui binecuvântate, care în atelierul de acasă frământau argila, tăiau piatra și lustruiau metalul, el spăla în beciuri și restaurante, farfurii și pahare sau făcea pe țârcovnicul, măturând capela românească de la Paris, curățind sfeșnicele de mucuri și frecând cu prafuri vrăjite candelele și cădelnițele de argint ale bisericii din rue Jean de Beauvais”.

Coloana Infinitului, sculptura ce poate fi văzută în Parcul Coloana fără sfârșit din Târgu Jiu, județul Gorj | Credit foto: Mira Kaliani


De la podoabă la infinit. „Încă din vechime, sculptura a fost complinire, o podoabă a arhitecturii.
Divinitățile egiptene, frizele Partenonului, statuia lui Zeus și a lui Iupiter – zeul cu două nume –, a fiicei sale, fecioara înțeleaptă și războinică, Pallas Atena, sfinții tăiați în granitul catedralelor medievale, monumentele ecvestre ale imperatorilor latini sau ale condotierilor din Renaștere, capodoperele lui Michelangelo sau Rodin se profilau pe ziduri de temple sau de parcuri și piețe armonic desenate, primeau, fără s-o mai redea, lumina soarelui, ornau temple și palate, totdeauna corolar al monumentului arhitectonic.

Cu vremea, sculptura s-a despărțit de arhitectură ca ramura de trunchi. A devenit o artă independentă.

Portretul de marmură și bronz, statueta sau bibeloul au părăsit templul pe al cărui zid se profilau, palatul pe care îl îmbogățeau, ca să împodobească interioarele celor înstăriți. Omul sărac se mulțumea cu ghiveciul de lut copt, cu urciorul și oala înflorată.

Paralel cu colosul din Rodos își cereau viață figurinele de Tanagra.

De la Fidias și florentinul cu nasul turtit până la Benvenutto Cellini și Canova, de la Bourdelle până la miniaturiști, turnătorii de reliefuri au variat la infinit temele și proporțiile operei lor, dând artei aride și migăloase a sculpturii importanța și strălucirea ei milenară.”
– Victor Eftimiu, Brâncuși


Constantin Brâncuși, autoportret în atelierul său, în jurul anului 1922 | © 2019 Succession Brancusi, all rights reserved/Artists Rights Society (ARS), New York/ADAGP, Paris | Sursa: Kasmin Gallery

Simplificând, de la clasic la modern

Pe Brâncuși, povestea Victor Eftimiu, l-a cunoscut „încă din vremea când era un necunoscut cu părul și bărbuța negre”. La fel cum scriitorul cizelează frazele până la cea finală, perfectă în simplitatea ei, la fel era și în atelierul de la Paris al lui Brâncuși, rememora Victor Eftimiu:

…mi-a arătat odată o serie de ediții ale aceleiași lucrări, opt sau nouă variante.

Opera inițială era de o perfecțiune incontestabilă, respectând toate regulile academice. Pe măsură ce frământa în lut o nouă ediție, el o simplifica, tinzând spre stilizare, sinteză și abstracție.

Rămas la primele forme ale creației sale, Brâncuși ar fi fost un mare sculptor clasic. Oprindu-se la a patra sau la a cincea interpretare a aceluiași model, a fost un mare sculptor modern.

Leda, circa 1921, Constantin Brâncuși | © 2019 Succession Brancusi, all rights reserved/Artists Rights Society (ARS), New York/ADAGP, Paris | Sursa: Kasmin Gallery

„Trăiește prin propria frumusețe!”

Ca unul dintre cei care a privit variantele anterioare a putut, mărturisea Victor Eftimiu, înțelege realizarea supremă:

…el a devenit statuarul cel mai original al epocii, unanim apreciat de specialiștii celor două emisfere.

Dar câtă trudă, câtă migală până să-și atingă idolul, până să-și impună originalitatea, personalitatea.

În amintirea invidiilor ce nu au putut să nu fie, Victor Eftimiu povestea:

Câte dușmănii, câte ironii nu i-a fost dat să stârnească!
[…]
Capul de copil, atât de plastic și de expresiv la început, a ajuns, în înfățișarea lui supremă, un simplu bulgăre de marmură lustruită, la care numai un detaliu, pe ici, pe colo, amintește surâsul suav al modelului.

– Această materie nobilă care e marmura n-are nevoie să fie cioplită, ci numai lustruită: trăiește prin propria frumusețe! mi-a spus sculptorul, mângâind piatra rotundă și lucie.
[…]
L-am vizitat pe Brâncuși mult mai târziu, când ajunsese un patriarh cu barba albă, în plenitudinea talentului și a gloriei. Atelierul îi era supraîncărcat de reproduceri ale lucrărilor sale, vechi și noi, care, mai ales cele noi, pe mine mă contrariau ca pe orice om învechit.

Dar, părăsind acea încăpere apăsătoare, grea de originalitate, de o tulburătoare poezie și personalitate, n-am mai putut contempla decât cu indiferență statuile din parcurile și bulevardele pariziene, atât mi se păreau de prăfuite, de ruginite, de anodine în migala amănuntelor inutile, obositoare, în uniformitatea lor academică.

Atelier Brancusi, muzeu dedicat artei lui Brâncuși, amenajat în unul dintre atelierele în care a lucrat în Paris | Sursa: Sotheby

Din aura trecutului

Despre arta lui Brâncuși, cel care a fost contemporan cu Rodin dar „și-a tăiat cărarea proprie”, Victor Eftimiu nota:

Mai are arta lui Brâncuși aura trecutului, a mileniilor de încercări plastice ale poporului care, în străfunduri de vremi și de continente, tăia cu barda lemnul de stejar, după ce străbunii fulgeraseră cu silexul stâncile cavernei ancestrale, populându-le cu profiluri de vietăți silvestre.

Arta lui Brâncuși este o eliberare de tot ce ne-au învățat și ne-au impus secolele, o reîntoarcere la vigoarea și la candoarea primitivă.

Imagine din interiorul casei muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița | Credit foto: Mira Kaliani

„Arta ar trebui să fie numai bucurie”

Nu Zarathustra lui Nietzsche, așa grăit-a Brâncuși în paginile unei cărți de Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan (1905 – 1985), cunoscut în mod special ca șeful proiectului Coloana Infinitului, sculptură realizată de Brâncuși ca parte din Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.

În paginile cărții, Așa grăit-a Brâncuși, se regăsesc într-un singur loc vorbe, cugetări, rostite de sculptor și împrăștiate în reviste, memorii, toate cu indicarea surselor.

Gânduri despre artă

„Arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândește.”

„Arta este jocul între frumos și urât, un joc insesizabil prin rațiune.”

„Săpând necontentit fântâni interioare, am dat de izvorul vieții fără de moarte și al tinereții fără bătrânețe. Așa e arta: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

„Arta este altceva decât redarea vieții: transfigurarea ei.”

„Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie, e falsă.”

„Arta nu e o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea adevărată, în singura realitate valabilă.”

„Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului.”

„Unde-i paharul cu apa uitării, apa Lethei? Arta vindecă rănile și-ți oferă uitarea.”

„Arta modernă înseamnă să mergi pe propriile picioare.”

„Nu există artiști, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze în bucurie, să cânte asemeni păsărilor. De îndată ce apare artistul, arta dispare.”

Arta ar trebui să fie numai bucurie.”

„Odată scăpată de religii și de filosofii, arta devine singura posibilitate de a salva lumea. Arta este scândura care te salvează după naufragiu.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.