Site icon Editia de Dimineata

Cu Cartea Recordurilor la spital. O partidă de înot dusă la extrem

Există astfel de oameni și nu are rost să ne întrebăm: dar de ce? Dar pentru ce? Pur și simplu, trebuie să acceptăm dorința și nevoia unora de adrenalină și de a-și testa limitele fizice și mentale.

Peste 52 de ore petrecute în Loch Ness – asta i-a adus unui înotător extrem un loc de cinste în Cartea Recordurilor.

Mai bine de două zile și patru ore a petrecut Ross Edgley în apă aproape înghețată din Loch Ness. Mai exact 52 de ore și 39 de minute fără să atingă pământul sau vreo barcă. Astfel a intrat în Cartea Recordurilor.

Specialiștii consideră că Edgley ar fi înotat aproape 79 de kilometri, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, vânt și ploaie puternică la o temperatură de doar 5 grade Celsius. Vinerea trecută, el a ieșit din apă la Fort Augustus.

Nu prea a avut nici timp și nici puterea de a sărbători, fiindcă a fost transportat de urgență la spital.

De pe patul de spital s-a adresat fanilor săi via Instagram. „Așa cum probabil puteți observa, înotul nu a decurs tocmai conform planului“, a scris el, fără să ofere detalii.

Demersul său de a ajunge în Cartea Recordurilor a avut și o cauză nobilă: el a vrut să atragă atenția asupra situației pădurilor protejate din Scoția.

„Atât fizic, cât și mental, a fost cea mai mare provocare a carierei mele“, a încheiat Edgley.

Exit mobile version