29 noiembrie 2021, 1:34

Cu eleganță, despre stil în viață: „Totul ne trădează lipsa de stil”

„E așa de rar să găsim în noi destul cavalerism (în limbaj modern: spirit sportiv), pentru a recunoaște meritele și reușitele altora, când noi am fost învinși, sau să dăm dreptate adversarului de discuție, fără a-l vrăjmăși!”

Istoria acestui „cuvânt de civilizație” – stil – „ar obliga la o serioasă anchetă asupra omului și a strădaniei lui spre expresie”, scria, în 1936, într-un articol Despre „stil” în viață, N.I.Popa ( 25 februarie 1897 — 22 iulie 1982), comparatist și istoric literar.

„Stilul nu este un fenomen particular, el se respiră prin cultura și viața totală a societății”, afirma Mircea Malița, diplomat, matematician și eseist, iar cu vreo trei decenii înainte, profesorul de pedagogie Constantin Narly nota: „Stilul cuiva este vocația întrevăzută în gesturi, mimică și exprimare vorbită sau scrisă”.

Pentru artist, considerau unii poeții, este „expresia cea mai intimă”, „însuși ritmul vital al creatorului”. Ivan Turgheniev era de părere că stilul „cu cât este mai simplu, cu atât îl impresionează mai mult pe cititor, cu atât îi place mai mult”, iar Tudor Vianu îl definea ca „expresia unei individualități”.

„Sportivii autentici fac din fiecare mișcare un scop în sine.” (N.I.Popa) | Max Liebermann, Joc de tenis, 1901

„N-au stil!”

Din această cauză, a caracterului strict individual, când e vorba de un artist sau scriitor, cuvântul stil are nevoie de un epitet, explica N.I.Popa. În schimb, ca expresie și „pecete proprie omului”, – folosit în special în formula stil de viață – nu mai are nevoie de atribute. O comparație făcută de autor:

Ați observat unii jucători de tenis neevoluați: se străduiesc doar să trimită, cu mișcări dezordonate, mingea peste fileu, indiferent cum, cu ce gesturi și în ce atitudini. N-au stil. Tot așa la înotători și la alergători.

Sportivii autentici fac din fiecare mișcare un scop în sine, urmăresc parcă probleme geometrice și tehnice de rezolvat și realizează o sumă de armonii de linii în deplasare: eleganța mișcărilor și puritatea stilului trec înaintea punctelor de joc. Și totul îmbrăcat în calm, sobrietate și economie de gesturi.

„O preocupare de estetică a atitudinilor și a reacțiilor, eleganță morală și spirit oarecum «sportiv», dominând «biologicul» și «gorila» din noi.” (N.I.Popa) | Gabriel von Max

Pentru a domina „biologicul” și „gorila” din noi

Despre ce urmărește „stilul în viață”, ce înseamnă și cum se amestecă în tendințele vremelnice ale oricărei epoci, N.I.Popa comenta:

Stilul în viață vrea organizarea ființei omenești după oarecare canoane etice și estetice; el înseamnă o preocupare de estetică a atitudinilor și a reacțiilor, eleganță morală și spirit oarecum «sportiv», dominând «biologicul» și «gorila» din noi. Trebuie să recunoaștem că în aceste norme se amestecă strâns idealurile vremii, moda și chiar snobismul.

[…]

civis romanus, cavalerul medieval, curteanul lui Baltasar Gracián, l’honnête homme din secolul al XVII-lea, cosmopolitul – din veacul următor, gentlemanul englez, eroul romantic din secolul al XIX-lea, sportivul și businessmanul american de astăzi, au încarnat, rând pe rând, moduri deosebite de viață, fixând, prin fizionomia lor, idealuri de umanitate ale vremii. Lăsând notele care îi deosebesc, toți au grija unei eleganțe de atitudini și scrupulul unui stil.

Tipuri literare – „moduri de viață și de trăiri”

„Cu cât stilul este mai simplu, cu atât mai bine. Calitățile lui principale trebuie să fie sinceritatea, adevărul”, scria Aleksandr Pușkin.

Popularitatea unui personaj literar poate influența cititorii. Această idee de influență, contestată de unii artiști, „este o realitate psihologică pe care se întemeiază toată disciplina literaturii comparate”, explica N. I. Popa. Istoricul literar detalia:

Don Juan, Don Quijote, Hamlet, Werther, Julien Sorel – iată atâtea modele literare pe care generații întregi și-au modelat ființa și viața, imitându-le și învățând după ele cum să trăiască, ca dintr-o carte. Voit sau inconștient, lucrează în noi prestigiul și farmecul straniu al unor tipuri și ale unor vieți care ne depășesc.

Care din noi nu și-a modelat inconștient ființa după cutare erou de roman întrevăzut în adolescență și care ne-a urmărit îndelung?

„E așa de rar să găsim în noi destul cavalerism (în limbaj modern: spirit sportiv), pentru a recunoaște meritele și reușitele altora, când noi am fost învinși…” (N.I.Popa) | Jean Marie Lecoix, Fair play

„Ne lipsește până și preocuparea aceasta”

În acest labirint al stilului de viață, autorul ajunge la o „constatare dureroasă”: „Nu avem stil în viață; ne lipsește până și preocuparea aceasta”:

De la vorbirea noastră cu glas tare și de la gesturile noastre abundente și dezordonate, până la lipsa de sânge rece, de continuitate, în sforțări și de spirit sportiv în discuție, totul ne trădează lipsa de stil. E așa de rar să găsim în noi destul cavalerism (în limbaj modern: spirit sportiv), pentru a recunoaște meritele și reușitele altora, când noi am fost învinși, sau să dăm dreptate adversarului de discuție, fără a-l vrăjmăși!

Trebuie să ne alcătuim un stil propriu de viață, răsărit din însăși structura și rosturile noastre intime.

„O chestie de rafinament intim”

Imitația unor modele recunoscute nu funcționează, considera autorul, deoarece aceste „rețete stilistice, oricât ar fi de bine dozate, nu pot duce decât la o serie de deprinderi și conduite”:

A săvârși cu o eleganță de serie, anumite gesturi rituale nu înseamnă a avea stil. Stilul este o chestie de rafinament intim, proces de îndelungă evoluție, care cere timp și etape. Stilul în viață presupune și el talent.

Imitația de stil trebuie să se mărginească la sugestii și imbolduri și numai acolo unde sunt afinități serioase între model și imitator.

„Pentru a ne crea un stil în viață, să ajungem mai întâi la o valoare proprie a individului și la o ierarhie socială a noastră, ambele mânate puternic spre libertate și cultură.” (N.I.Popa) | M. H. Maxy, Țărănci la războiul de țesut, 1930

Ispitele modelelor din Apus

N.I.Popa considera căutarea unui crez și stil „al nostru, ca un moment de cumpănă”, deoarece există tendința de a prelua ceea ce nu se potrivește „cu viața noastră”:

Ne ispitesc modele apusene de stil violent în existență, concepută mistic și eroic, ca un proces de câștigat cu orice preț. Dar stilul violent nu-i în tradiție, nici în scrisul și nici în viața noastră. Toată istoria și literatura noastră pledează contra fanatismului.

[…]

Pentru a ne alcătui stilul nostru, trebuie să stăruim pe drumul culturii și al libertății, pentru a descoperi omul și a-l preface. Auzim vorbindu-se mult de neo-umanism și de noi umanități, ca o nevoie a vremii, dureros resimțită de toți. Și tocmai acum pregătim un fel de abdicare la ideea de om și de umanitate, acceptând în educație, ca un panaceu, formula comodă a dresajului formalist și nivelator – în loc să răscolim energiile latente care dorm în fiecare și să le îmbrâncim viguros spre manifestări libere și fecunde!

[…]

Disciplină prin dresaj, – e prea simplu și înșelător. Mai mult încă: e lipsit de măreție și de stil. Adevărata disciplină lăuntrică trece prin furcile neliniștii, prin clocotul revoltei reînnoitoare. Dar revoltă fără ură și fără violență, fiindcă nici acestea nu stau în firea noastră.

Pentru a ne crea un stil în viață, să ajungem mai întâi la o valoare proprie a individului și la o ierarhie socială a noastră, ambele mânate puternic spre libertate și cultură.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.