5 august 2020, 5:40

„Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii?” Marin Sorescu și așa la infinit

„Câtă vreme se mai vede ceva în zare… o rază de stea… sau un pai… speranţa nu-i pierdută… Şi dacă există o singură speranţă trebuie să existe şi o jumătate din speranţa aceea… şi jumătate din jumătate… şi aşa la infinit”, scria Marin Sorescu în piesa Matca.

60 de ani, atât i-a fost dat lui Marin Sorescu să fie în această lume efemeră. În 8 decembrie 1996 a murit pe patul unui spital din București unde era internat de mai multe săptămâni. În 11 noiembrie scria: „Arăt atât de îngrozitor/ Încât pierd mult timp/ Consolându-i pe cei/ Care vin să mă vadă.// Țipă, își pun mâinile la ochi,/ Blestemă./ «De ce tocmai tu», se răstesc la mine./ Doamne, unde ești? Tu exiști?// Eu încerc să le ridic moralul/ – Ei, lăsați, nu-i chiar așa cum vi se pare./ Săptămâna trecută arătam și mai rău/ Boala e boală, totuși./ Face ravagii, unde se încuibă/ Și la urma urmei, toți murim/ Și vorba lui Hamlet «Dacă-i acum/ Nu va fi altădată».”

 

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

În cei șapte ani de democrație pe care i-a apucat, a fost obligat în 1991 să-și dea demisia de la revista Ramuri, pe care a condus-o din 1978, și a fost o vreme și ministru al Culturii, „rol care nu se potrivea cu firea lui discretă”, cum nota Alex. Ștefănescu.

„Trebuie spus că tot ce scriu, scriu cu bucurie. Actul scrisului reprezintă o degajare de bucurie, o eliberare de nenumărate tensiuni. Şi asta chiar când scriu lucruri foarte grave. De aceea scriu mult şi într-un evantai foarte larg”, mărturisea Marin Sorescu într-un interviu publicat în revista Flacăra din 1983.

Într-o așezare din Dolj, Bulzești, a venit pe lume Marin Sorescu. A fost o zi rară, a fost 29 februarie din anul 1936.

Cu tatăl lui, Ștefan, mort de tânăr, „de-a rămas toată lumea trăznită”, a păstrat o singură amintire: „Aşa mi-a rămas în minte tata, mânios, bătând o vită care era să-i omoare copilul. Eu stăteam şi mă uitam la omul acela înalt, cu mustaţă, care sărise să mă apere. Încă mai râdeam, dar tata era supărat tare, şi pedepsea straşnic vita nărăvaşă. De felul lui se zice că era foarte blând, visător. Seara se suia pe o plastă de fân şi se uita la stele. Scria şi poezii. Pe una a publicat-o, încrustând-o cu briceagul pe o plută tânără pe Dobreţ, singura lui tipăritură în timpul vieţii, care a tot crescut cu copacul și a avut mare influenţă asupra mea.”

Mama lui, Nicolița, fiică de notar, cunoscută de lumea din sat pentru darul ei de a zice povești, a rămas la 37 de ani văduvă și cu șase copii de crescut.

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

„La Bulzeşti am început să scriu prima dată, prin clasa a treia primară, urmând, într-un fel, o tradiţie a familiei.”

– Marin Sorescu –

În 1964, și-a făcut debutul cu Singur printre poeți, după care au urmat multe alte volume, Moartea ceasului, Tinerețea lui Don Quijote, Tușiți. Copilăria e povestită în volumele La Lilieci, denumirea dealului unde se odihnesc cei duși, cimitirul satului: „Nicăieri nu mănânci o varză cu carne mai gustoasă ca-n cimitir, de ziua morţilor, când se face pomană și toate femeile vii se întrec în de-ale mâncării.” Mama lui, Nicolița, personajul central din La Lilieci, a trăit, văzut și povestit multe întâmplări petrecute în satul de baștină.

Despre La Lilieci mărturisea: „Am scris La Lilieci din două motive. Nu voiam să se piardă două secole de sat românesc – tradiţie, limbaj, mituri etc. Apoi doream să injectez lirismul cu vigoarea faptelor concrete. Poezia se face şi din amănunte nesemnificative, sau nepoetice, iar aceste amănunte pot înviora versul… Este o carte autobiografică. Un omagiu – cuvîntul nu e prea expresiv – adus satului, părinţilor şi fraţilor mei…”

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

„Am avut mari satisfacții descoperind, ca prozator, că nimic din ce ni se întâmplă nu se pierde. Se depozitează undeva în subconştient, faptele petrecute se lasă ca nişte ancore, care te fixează în timp şi spațiu. Totul iese la suprafață când ai nevoie.”

– Marin Sorescu, interviu revista Luceafărul

Cărțile lui, traduse, au apărut în numeroase țări, peste șaizeci de titluri fiind publicate în timpul vieții scriitorului în diferite limbi.

„Ştiţi că zânele frumoase, când vor, pot să-şi ascundă patul, oglinda, tot palatul într-un măr. Spun două-trei cuvinte şi, cât ţi-i castelul lor de mare, dă buzna în măr cu coarnele turnurilor înainte.”

– Marin Sorescu, Măr/Unde fugim de-acasă?

În 1968, în revista Luceafărul și-a făcut debutul în dramaturgie cu piesa Iona. Au urmat Paracliserul și Matca, toate din trilogia Setea muntelui de sare.

„…dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici, aş scrie un bileţel, l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare. Mamă – aş scrie –, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Şi dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.”

– Marin Sorescu, Iona

„Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.”

– Marin Sorescu, Iona

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

Sursa: fundatiamarinsorescu.eu

Marin Sorescu a avut și pasiunea picturii: „Atunci când pictez mă simt foarte bine. Pictura înseamnă o descătuşare, în timp ce poezia, proza sau critica înseamnă totuşi o veselie şi, ca veselie, presupun o anumită obligaţie. Deci pictura o fac de bunăvoie. Dar aş spune că pe toate le fac de bunăvoie. Nimeni nu ne obligă sa fim nici scriitori, nici poeți, nici dramaturgi, nici pictori. Trebuie să existe pornirea să lucrezi în sfera inefabilului.”

„Facem fel de fel de cercuri şi pătrăţele şi nu mai lăsăm nicio figură să intre în ele. Le păzim o zi‑ntreagă ca nimeni să nu le‑nţeleagă. În noi, în fiecare, sforăie netrezit un pictor foarte mare. Unul, nedescoperit până acum niciodată, ca o ciupercă nerăsărită şi nemâncată. Şi de‑aia toată ziua, în genunchi, pe asfalt, lucrăm, pentru că vrem să‑l lansăm.”

– Marin Sorescu, Lumea – format mic/Unde fugim de-acasă?

Sursă imagini: Fundația Marin Sorescu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.