Site icon Editia de Dimineata

Cum ar putea fi organizate festivalurile Untold și Neversea

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea au gândit mai multe scenarii pe care le-au propus autorităților. Astfel, ei susțin că există cel puțin trei soluții pentru ca festivalurile să poată fi organizate în condiții de siguranță maximă în acest an.

Prima variantă este aceea ca la festival să poată intra doar persoanele care sunt vaccinate, cea de-a doua este ca toate persoanele care fac dovada anticorpilor să aibă posibilitatea de a lua parte la cele două festivaluri, iar a treia este ca accesul să fie permis tuturor celor care fac dovada unui test negativ la COVID-19.

Variantă: testarea zilnică

Organizatorii propun chiar o variantă prin care oamenii să fie testați zilnic, festivalul având o durată de patru zile.

”Sunt o mulțime de dovezi din cadrul altor evenimente, care s-au făcut în alte țări, cu sprijinul autorităților, avem acces la aceste documentații, avem acces la specialiști străini.”, a spus Edy Chereji, director de comunicare al Untold și Nervsea, citat de alephnews.ro.

Exit mobile version