Parcă a trecut o veșnicie de când discutam, mai mult sau mai puțin detașat, despre ”ce se întâmplă în Italia”. Erau primele zile din martie, și unora dintre noi nici nu ne trecea prin cap că vom intra în horă cât de curând, și că un virus ne va schimba viețile.
”Eh, ce treabă am eu cu Italia, ce, trăiesc acolo? Nici măcar n-am rude acolo”, spuneam când apăruseră primele zeci de cazuri de infectare. ”Da, dar știi, în China au închis un oraș, milioane de oameni au fost ferecați în case, ai văzut imaginile alea de filme SF?”, îndrăznea câte unul să răspundă.
China era atâââât de departe. Italia era și ea departe. Cum să ne schimbe viața un virus?
Din martie până-n ”relaxare”
Erau primele zile din martie. Suntem la jumătatea lunii mai și privim ca pe o izbăvire ”relaxarea”.
Am învățat cuvinte noi: contacți, asimptomatic, epidemiolog, comorbidități, contagiozitate, biocid, distanțare socială, relaxare, hidroxiclorochină, Remdesivir, Tocilizumab, azitromicină, și niște nume noi: Didier Raoult, Anthony Fauci.
Futilitatea fardului
Deja nu ne mai recunoaștem pe stradă, cu măștile pe figură. Nu ne mai fardăm, căci rujul este inutil, iar tușul de ochi se întinde de la transpirația provocată de mască. Pentru cei care poartă ochelari e un coșmar.
Pielea mâinilor ni s-a încrețit și asprit, de la dezinfectanți și mănuși chirurgicale. Cumpărăm creme, să repare. Cum să ne schimbe viața un virus?
Publicitate la…spălat pe mâini
Canalele de televiziune, posturile de radio difuzează în buclă publicitate la…igiena personală. ”Spălați-vă pe mâini și stați acasă!” suntem îndemnați în toate limbile, în toate țările, cu mici excepții.
Aflăm că nu știam să ne spălăm corect mâinile. Învățăm să le spălăm. Inițial râdeam de italieni, că fac asta. Acum, ”spălați-vă pe mâini!” este un îndemn la nivel planetar.
Telemuncă, teleșcoală, telepatie
Lucrăm de acasă, învățăm de acasă. Norocoșii.
Plângem lângă lacătul pus pe ușa firmei, înjurăm autoritățile și blestemăm ziua de azi. Poate și pe cea de ieri. Ieri, când, la naiba, abia am cumpărat o pereche de pantofi cu 600 de lei.
Azi, cu 600 de lei mai bine am fi făcut un stoc de măști, spirt Mona și mănuși chirurgicale. Poate niște paracetamol, ceva făină, niște drojdie și hârtie igienică. Cum să ne schimbe viața un virus?
Ce faci ”de relaxare”?
”Ce veți face în prima zi de relaxare a măsurilor de restricție impuse de pandemie?”, este o întrebare firească, până realitatea te lovește în moalele capului.
”De relaxare” nu vei face aproape nimic mai mult decât să constați cât de mult ți-a schimbat viața un virus.
Ai pleca, dar nu ai scuză. Ai pleca, dar nu ai unde. Hotelul nu mai e hotel, nu e pentru tine, nu e pentru turism.
Ai ieși la plimbare prin oraș, să te vezi cu cineva, dar parcă te-ai așeza măcar la o cafea. Nu ai unde.
Vrei în parc, pe bancă, dar apare arătarea. Robotul cu patru picioare. El e Spot, conceput de compania americană Boston Dynamics, folosit pentru a încuraja distanțarea socială în parcurile din Singapore. Te ia cu friguri, dar asta e noua normalitate.
Te gândești la vacanță
Visezi deja la concedii, la evadare, la Grecia, la plajă, la mare.
”Grecia va solicita turiştilor să prezinte la intrarea în ţară un test de coronavirus pe care l-au făcut înainte de plecarea din ţara de origine”, te anunță secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei care conduce Direcţia Generală Turism. În Santorini te așteaptă cu panouri din plexiglas.
Aveai bilete de avion și excursie plătită în iunie? Acum stai cu ochii pe companiile aviatice, și vezi cum se zbat pentru supraviețuire. Excursia ta e la ”și altele”.
Croația își face coridoare turistice, pentru aleși. Ai vrea să fii ceh, de data asta.
Sub clopot, la restaurant?
Ai vrea la restaurant, dar încă nu s-au adaptat la noua realitate. Cum să îți schimbe viața un virus?
Designerii lucrează pentru tine. Și pentru buzunarul lor. Ei au idei trăsnite, dar ideile lor sunt oglinda ”normalității” tale de-acum.
Christophe Gernignon e unul dintre ei. S-a gândit la niște clopote din plexiglas, să te protejeze. Arată hidos, mai bine-ai sta acasă? E o variantă din noua ta normalitate.
La Amsterdam, un restaurant a introdus ”serele de carantină”. Sau coliviile, cum vrei să le numești. Te sperie. E noua normalitate.
La magazine ți-au apărut delimitări pe jos, să știi cum să păstrezi distanța. La intrare ți-au montat dispensere cu dezinfectant. ”Dă cu dezinfectant, la intrare și la ieșire!”. E noua normalitate.
Cineva a tușit printre verdețuri, ai întors capul automat. Nu poartă mască. L-ai reclama. Dar nu erai delaționist. E noua normalitate.
Ei, cum să îți schimbe viața un virus?
E seară. Încerci să adormi. Mai arunci o privire la Facebook. Și dai peste asta. Știrea despre noua noastră normalitate.
Aproape 1,5 milioane de copii de grădiniță și școală primară s-au putut reîntoarce în clase din această săptămână în Franța. Realitatea din grădiniță este cutremurătoare: mulți părinți nu au avut curaj să-și trimită copiii la școală, iar cei care s-au dus au pus la muncă ingeniozitatea profesorilor pentru a impune, la o vârstă atât de fragedă, mult discutata distanțare fizică.
O fotografie șochează. A fost realizată de un jurnalist TV, în orașul nordic Tourcoing, la granița cu Belgia. Imaginea prezintă 7 copilași care încearcă să se joace singuri în câteva pătrățele desenate cu creta pe asfalt.
Copiii se joacă singuri în niște pătrățele desenate cu creta pe asfalt, repeți, pentru tine. Stai, cum?
Cum să ne schimbe viața un virus? Așa. Noapte bună!