Site icon Editia de Dimineata

Cum au cumpărat Statele Unite petrol rusesc (fără să știe)

Încă un incident, serios, dar în egală măsură să spunem, cumva, amuzant. Statele Unite au luat petrol rusesc, deși această țară se află sub embargo.

Povestea s-a petrecut acum ceva vreme. O navă indiană a luat petrol de la un petrolier rusesc direct în largul mării și l-a adus într-un port din Gujarat. O alimentare care se practică și care nu ar trebui să stârnească suspiciuni, pentru că India nu a interzis produsele rusești.

În portul din Gujarat, pe coasta de vest, petrolul a fost rafinat și expediat mai departe, culmea, în același tanc petrolier. În mijlocul mării, petrolierului I s-a dat și destinația (o altă procedură care nu stârnește suspiciuni, pentru că se practică)…însă aceasta a fost New York.

Sancțiunile americane impuse Moscovei pentru invazia din februarie a Ucrainei interzic importul în Statele Unite de produse energetice de origine rusă, inclusiv țiței, combustibili rafinați, distilate, cărbune și gaze, scrie Reuters.

 

Exit mobile version