CITIRE

Cum i-a cucerit Josephine Baker pe bucureșteni. Ce...

Cum i-a cucerit Josephine Baker pe bucureșteni. Ce putem învăța din viața ei

În luna mai din anul 1928, Constantin Tănase era la Londra unde a văzut un show al cântăreței și dansatoarei Josephine Baker. Aceasta avea 22 de ani și cucerise deja marile orașe ale Europei.

Tănase avea de zece ani Cărăbușul, ce ajunsese la fel de celebru în tot Bucureștiul, cu spectatori fideli și spectacole tot mai fastuoase și îndrăgite. Inspirat din realitățile vremii, teatrul de revistă a fost singurul ce mai atrăgea atunci publicul.

În căutare de noutăți pentru show-uri cât mai originale și cu bani la dispoziție, Tănase a invitat-o la București pe Josephine, Sirena tropicelor, cum i se mai spunea, după titlul primului film în care a jucat.

Cu toate că știa că va plăti o avere, Tănase mai știa că publicul bucureștean va fi cucerit și investiția va fi una cât se poate de bună. Tot atunci, a angajat și 16 „girls” din Londra pentru a le învăța dansurile moderne pe balerinele din București.

Reîntors la Cărăbuș, a început pregătiri intense pentru spectacole cum nu a mai pomenit Bucureștiul. A reînnoit scena teatrului – după multe ploi și zăpezi, aceasta se șubrezise rău.

Înainte de data sosirii lui Josephine, făcea repetiții la o feerie muzicală, Negru pe alb, creată special pentru dansatoarea americană.

Constantin Tănase alături de Josephine Baker, Paris 1927 | Sursa foto: Tănase, autori Ioan Massoff, Radu Tănase

Constantin Tănase alături de Josephine Baker, Paris 1927 | Sursa foto: Tănase, autori Ioan Massoff, Radu Tănase

În cartea Tănase, Ioan Massoff și Radu Tănase au povestit episodul venirii la București a cântăreței și felul în care a fost primită de bucureșteni.

„Când Tănase, împreună cu întreg ansamblul Cărăbușui și cu foarte mulți curioși umpleau peronul Gării de Nord, în așteptarea Josephinei Baker, cerul începuse să se acopere de nori. Dacă și în această stagiune ar fi plouat zile în șir, paguba ar fi fost de nesuportat, întrucât artista primea cel mai mare onorariu plătit la noi unui artist, cu excepția lui Șaliapin (Feodor Chaliapin/Șaliapin, unul din cei mai renumiți cântăreți de operă din prima jumătate a secolului al XX-lea) și Michel Fleta (Miguel Fleta, tenor spaniol). Tănase s-a gândit, pentru orice eventualitate, să închiriere și sala Eforiei, unde ar fi urmat să aibă loc spectacolele pe vreme de ploaie. Nimerită idee, pentru că Josephine a jucat mai mult la Eforie…”

Când a coborât din tren, Josephine a fost așteptată cu mii de flori, însă se pare că nu i-au fost de ajuns.

„În mașină, cu Tănase și Marilena Bodescu, cântăreața s-a arătat surprinsă și încântată de pitorescul țigăncilor florărese. De câteva ori Tănase – îngrijorat și cu ochii la cer – a fost nevoit să oprească mașina pentru ca Josephine să se mai aprovizioneze cu flori, pentru care avea se pare o adevărată pasiune”.

La repetițiile ce au urmat, nimic nu părea să-i fie pe plac.

„La primele repetiții, vestita artistă se arată nervoasă, pusă pe ceartă; îl repede pe dirijor, pe electricianul care manipulează reflectoarele, pe cine se nimerește; dar totul se sfârșește cu pupături, cu râsete, cu prietenie.”

Josephine Baker | Sursa: cmgww.com, website-ul oficial

Josephine Baker | Sursa: cmgww.com, website-ul oficial

Dansatoarea care a adus charlestonul în Europa a fost primită cu simpatie de publicul bucureștean, pe care l-a încântat cu aparițiile ei strălucitoare și vocea ce imita diferite instrumente muzica exotice.

Josephine a revenit în România după mai bine de 40 de ani, în 1970, când a fost invitată la Cerbul de Aur.

A fost prima persoană de culoare care a devenit faimoasă în lume ca dansatoare și tot prima care a jucat într-un film important. Supranumită și Perla neagră sau Zeița creolă, Josephine Baker, născută în America, a fost dansatoare, un simbol al anilor ’20, participantă la război și o activistă neobosită pentru drepturile civile.

Freda Josephine McDonald s-a născut într-o familie săracă sub o stea de care a știut să profite. Pentru a câștiga o pâine, părinții ei jucau în vodeviluri. La vârsta de un an, ei au introdus-o și pe fetiță la finalul spectacolelor. A fost nevoită să lucreze de la opt ani, să-și abandoneze școala și deseori să locuiască sub cerul liber pe străzile din St. Louis.

Greutățile i-au fost însă de ajutor – spre deosebire de cele mai multe femei din epocă, Josephine Baker a învățat să-și câștige singură existența și să fie independentă, fără să aibă nevoie de sprijinul financiar al unui bărbat. Această libertate i-a permis și să renunțe oricând la o relație cu un bărbat atunci când lucrurile mergeau prost. De altfel, a fost căsătorită de patru ori și tot de atâtea ori a divorțat. Baker este numele păstrat de la cel de-al doilea soț.

Josephine Baker. Sursa: AnOther Magazine

Josephine Baker. Sursa: AnOther Magazine

În 1919, când avea 13 ani, și-a început cariera profesională de animatoare. În cluburile newyorkeze din acea vreme, publicul voia să se amuze, prin urmare dansurile trebuiau să fie cât mai comice – i se cerea să se poticnească, să dea impresia de stângăcie nătângă, altfel spus, să joace ca și cum habar n-are ce face, spre amuzamentul publicului.

În timpul bisurilor cerute, a strecurat însă, spre deliciul publicului, momente complexe de dans ce depășeau cu mult ceea ce ofereau ceilalți dansatori. A devenit imediat cea mai bine plătită dansatoare.

Anii 20 nu au fost însă în America cei mai grozavi ani pentru persoanele de culoare. Tracasată de rasism, a traversat oceanul și, la 19 ani, s-a stabilit în Orașul Luminilor, la Paris, unde a deschis La Revue Negre. Dansurile erotice, într-o costumație (celebrul ei tutu din banane artificiale) ce nu ascundea prea multe, au înnebunit și vrăjit definitiv Parisul. Picasso spera să-i surprindă într-o pictură „frumusețea ademenitoare” și „picioarele de Paradis”.

Josephine i-a fost mereu recunoscătoare Parisului pentru că acel oraș, spunea ea, i-a adus celebritatea.

Într-o epocă mărginită și, chipurile, pudică, ea nu s-a ferit să își arate nici preferințele sexuale și pentru femei. A avut mai multe iubite, cea mai faimoasă fiind artista mexicană Frida Kahlo. Aceasta a întâlnit-o pe Josephine în timpul unei călătorii la Paris, în 1939, alături de soțul ei.

În ținuta ce i-a adus faima | Sursa: Critics At Large

În ținuta ce i-a adus faima | Sursa: Critics At Large

După succesele europene, Baker s-a reîntors în America, pe Broadway, ceea ce a fost un dezastru – a âmericanii nu acceptau să vadă atâta putere și independență într-o femeie. Time a numit-o “Negro wench”. Dezamăgită, s-a reîntors în Franța și s-a căsătorit cu un industriaș francez – în acest fel a obținut cetățenia franceză și a renunțat la cea americană.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost recrutată de serviciile de informații franceze – faima ei i-a deschis uși la evenimente sociale și știa cum să-i farmece pe ofițeri pentru a obține informații.

În 1951, a fost invitată în Statele Unite, de un club de noapte din Miami. S-a reîntors și s-a implicat activ în susținerea drepturilor civile ale tuturor americanilor. A început un turneu în America, atât ca artistă, cât și ca activistă. În ciuda celebrității ei, în acel tur al Americii nu mai puțin de 36 de hoteluri au refuzat să-i ofere cazare. Aceste experiențe au determinat-o să continue lupta pentru drepturile civile.

Josephine Baker nu a avut copii biologici, însă a adoptat 12, din diferite țări | Sursa: ReelRundown

Josephine Baker nu a avut copii biologici, însă a adoptat 12, din diferite țări | Sursa: ReelRundown

În anii 50, în dorința de a oferi un exemplu, a adoptat 12 copii din diferite țări –  The Rainbow Tribe, cum îi numea ea –, spunând că a vrut să arate lumii că oameni de etnii și religii diferite pot fi frați.

După patru căsătorii, fiecare încheiată cu divorț, a găsit într-un artist american, Robert Brady, un partener de încredere și un prieten de nădejde cu care să-și petreacă restul vieții. În septembrie 1973, în Acapulco, Mexic, cei doi au intrat într-o biserică oarecare și și-au făcut jurăminte de căsătorie. Nu a fost nimic oficial, prin urmare a fost o căsătorie doar pentru ei, cu ei. De altfel, puțini au știut despre acel moment, însă între Baker și Brady a existat o legătură sinceră ce a durat până la moartea ei, în 1975.

În ultimii ani ai vieții, a trecut din nou prin greutățile cunoscute la începutul vieții. A pierdut aproape tot ce câștigase și, alături de copii, risca să rămână pe drumuri. A fost nevoită să renunțe la castelul ei din Franța, Château des Milandes, pe care l-a cumpărat în 1947.

O prietenie veritabilă, Josephine Baker și Grace Kelly | Sursa: KPBS

O prietenie veritabilă, Josephine Baker și Grace Kelly | Sursa: KPBS

Prietena ei de-o viață, Grace Kelly, devenită între timp prințesă de Monaco, nu a lăsat-o la greu. I-a oferit o vilă în Monaco unde Baker s-a mutat și a locuit cu toată familia.

Ultimul ei spectacol, din 8 aprilie 1975, o celebrare a 50 de ani de carieră, a avut un succes uimitor. În public, printre oameni obișnuiți și celebrități ale vremii, s-au aflat Diana Ross, Sophia Loren, Mick Jagger, Liza Minnelli.

După patru zile de la spectacol, a fost găsită în comă în patul ei, înconjurată de reviste vechi ce conțineau articole entuziaste despre spectacolele ei strălucitoare. Suferise o hemoragie cerebrală. Avea 68 de ani.

La castelul ei din Franța, în 1961 | Sursa: Wikipedia

La castelul ei din Franța, în 1961 | Sursa: Wikipedia

A fost înmormântată de francezi cu onoruri militare, în cimitirul din Monaco. Angelina Jolie a mărturisit că Josephine Baker cu al ei The Rainbow Tribe i-a fost model pentru a-și întemeia, prin adopții, o familie multirasială.

sursa foto cover: Josephine Baker


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.