Raluca Turcan, ministra interimară a Muncii, a anunțat pe Facebook că există creștere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces:
„Este o realitate foarte tristă, dar se cuvine ca ea sa fie cunoscută – numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor față de cele primite în anii trecuți.”
Turcan a adăugat:
„Am asigurat astăzi caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri”.
Ajutorul de deces este acum de 5.380 de lei. Suma este acordată în cazul decesului unei persoane asigurate în sistemul public de pensii (salariații, în principal) sau în cazul decesului unui pensionar. Dacă este vorba despre decesul unui membru de familie AL unei persoane asigurate sau al unui pensionar, ajutorul de deces este de 2.690 de lei.
La decesul unui asigurat sau al unui pensionar, ajutorul poate fi cerut de o singură persoană, cea care poate dovedi că a suportat cheltuielile de înmormântare (soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare altă persoană care face dovada). Dovada suportării cheltuielilor se face prin orice mijloc de probă admis de lege (chitanțe sau bonuri fiscale, de exemplu).
Ajutorul de deces se acordă în baza certificatului de deces (celelalte acte necesare sunt detaliate aici). Banii vin în cel mult trei zile lucrătoare de la momentul solicitării. Ajutorul se cere la casele de pensii, însă cererea poate fi transmisă inclusiv online.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol