16 iulie 2020, 17:39

Cum te cheamă sau de ce a apărut nevoia ca fiecare om să aibă un nume

„Trăind în colectivitate, oamenii au simțit din totdeauna nevoia de a vorbi unul despre altul. Cât timp cel despre care se vorbea era prezent, el putea fi desemnat într-un anumit fel, prin gesturi, și fără a avea un nume propriu-zis. Când cel pus în discuție era absent, era indispensabil ca el să fie diferențiat printr-un semn oarecare de ceilalți oameni, prin urmare s-a ivit imediat nevoia ca fiecare persoană să aibă un nume”, a scris Alexandru Graur în introducerea studiului său Nume de persoane, publicat în 1965.

Un nume, unul singur.

La începuturi, fiecare om avea un singur nume. Nu se știe cum se numeau unul pe altul oamenii din comunitățile primitive – cel mai probabil, se foloseau de cuvinte comune:

„Oamenii erau desemnați fie prin indicarea vreunei particularități fizice – calitate sau defect –, fie printr-o întâmplare deosebită din viața lor, în același fel în care se dau astăzi poreclele”. Deseori, cuvântul comun ce a stat la baza unui nume nu mai are înțeles și a rămas doar numele atribuit unei persoane.

Ulise la curtea lui Alcinoos, pictură de Francesco Hayez (1813–1815) | Napoli, Galleria Nazionale di Capodimonte – Museo di Capodimonte / Wikipedia, domeniu public

 

„Când Ulise ajunge în țara feacilor (feacienilor), regele acestora, Alcinoos, îl întreabă: «Cum te cheamă, căci nu există nici un om fără nume, chiar din momentul nașterii, fie el om de rând sau nobil»”, amintește Alexandru Graur de Odiseea lui Homer.

Forța magică a numelui.

„Primitivii cred în forța magică a numelui. Își închipuie că, cu ajutorul lui, stabilesc destinul viitor al copilului lor. Apar deci nume măgulitoare, dar nu totdeauna justificate de conduita ulterioară a celor care le poartă”.

În acest fel, numele a început să fie dat de părinți în funcție de „speranțele pe care și le pun în odraslele lor”.

Un singur nume nu mai era de ajuns.

În vechime, nu existau nume de familie și nici în secolul al XIX-lea nu s-a regăsit în toate comunitățile. Evoluția societății a impus însă nevoia numelui pentru a diferenția și individualiza ființele.

„Un singur nume (fiind singur nu poate fi numit prenume) a putut fi de ajuns în colectivități restrânse, unde erau puține șanse ca două persoane să fie numite la fel. Situația se schimbă pe de o parte din cauza înmulțirii populației, un trib sau chiar o gintă cuprinzând numeroase familii în sensul nostru actual, pe de altă parte din cauza dezvoltării relațiilor între triburi, apoi dintre popoare.

Ținând seama de numărul relativ mic de cuvinte care se folosesc ca nume, se ajunge repede ca mai multe persoane să fie numite la fel. Trebuia cu atât mai mult să se găsească un mijloc de a le diferenția, cu cât se înmulțesc cazurile de vânzări și cumpărări, moșteniri, înfieri, care pretind identificarea precisă a persoanelor interesate”, a explicat Alexandru Graur.

Sau cum a observat lingvistul Maria Andrei, „procesul formării numelor de familie corespunde aproape întru totul etapelor dezvoltării societății”.

În Evul Mediu, cei din familii nobiliare au început prima dată să-și adauge un nume de familie / April, detaliu ilustrat din cartea Les Très Riches Heures du Duc de Berry, 1410, Frații Limburg, pictori olandezi de miniaturi | Wikipedia, domeniu public

Nobilii medievali și primele nume de familie.

La început, s-a adăugat numele tatălui. Apoi, a venit Evul Mediu și a adus ceva nou:

„În lumea medievală, cei dintâi care își adaugă un al doilea nume, sunt nobilii, adică proprietarii de pământ, ca unii care aveau mai multe interese personale de apărat”.

De altfel, la nobili, numele era legat de proprietate. Astfel, pe lângă numele de botez, au adăugat numele localității sau al ținutului de care era legat prin titlul de noblețe. Cei apropiați îi numeau după numele domeniului sau al ținutului și nu după numele de botez. În acest fel, multe personaje au rămas cunoscute mai degrabă după numele locului și al proprietății.

Alexandru Graur a oferit și un exemplu: „… marchizul de Lafayette este cunoscut ca Lafayette și cred că foarte puțină lume îi știe numele de botez”. Deși a scris aceste rânduri în urmă cu mai bine de jumătate de veac, probabil sunt și astăzi valabile pentru mulți – pentru cei curioși, acesta e Gilbert, pentru cei extrem de curioși, numele lui complet era: Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier, marchiz de La Fayette. Un lung șir de prenume și nume de familie era un indiciu că persoana aparținea nobilimii sau făcea parte dintr-o familie regală. Un exemplu cunoscut din zilele noastre: prințul William. Numele complet: William Arthur Philip Louis Mountbatten-Windsor.

La voia întâmplării.

După modelul nobililor, „au început și burghezii să poarte nume de familie, apoi și țăranii”. Acele prime nume de familie s-au creat spontan, „oarecum la voia întâmplării, folosindu-se numele tatălui, numele localității de origine, o poreclă, un nume de meserie”.

Meseria care a dat o identitate.

Oamenii simpli nu aveau proprietăți după care să-și pună un nume de familie, însă mulți aveau o meserie.

În perioada medievală, îndeletnicirea i-a asigurat omului nu doar traiul, ci și identitatea.

Multe nume de familie sau porecle au fost date în funcție de meseria practicată și poartă, cum a notat Viorica Goicu, într-o lucrare despre nume asociate unor meșteșuguri, „prin forma și conținutul lor, imaginea și amprenta civilizațiilor trecute”.

Numele de familie, facultative la începuturi, erau doar un mod de a diferenția o persoană de alta – mult mai târziu numele au fost înregistrate în condici (registre) și a existat obligativitatea ca oamenii să aibă un nume de familie, astfel că fiecare individ se putea identifica printr-un nume.

Francisc I al Franței | Wikipedia, domeniu public

Franța și Anglia, scurta poveste a numelor de familie.

În 1539, în Franța, regele Francisc I a dat Ordonanța de la Villers-Cotterêts prin care, în toate actele oficiale, limba latină a fost înlocuită cu franceză. În același timp, au fost create registrele de stare civilă și, implicit, obligativitatea ca fiecare persoană să aibă un nume de familie.

Începând din epoca medievală, registrele erau ținute de parohii. Cu toate acestea, chiar și în Franța secolului al XVIII-lea erau persoane fără un nume de familie.

În Anglia, a menționat Alexandru Graur în studiul său, numele de familie au apărut pe la 1300, iar registrele de stare civilă au fost obligatorii din 1538.

În Germania, primele nume de familie au fost consemnate în Evul Mediu, în secolul al XII-lea, după un veac au început să fie tot mai obișnuite în rândul nobilimii, în următorul secol au ajuns la modă și printre burghezi, iar din secolul al XVI-lea au început să fie din ce în ce mai populare.

Totuși, erau suficiente zone din Germania secolului al XIX-lea unde oamenii nu aveau oficial nume de familie.

În vremea când numele de familie era facultativ.

„În primele timpuri, numele de familie serveau pentru a diferenția mai multe persoane care purtau același nume de botez. Astăzi, dimpotrivă, numele de botez servesc pentru a diferenția pe membrii aceleiași familii”, a notat Alexandru Graur.

În România, prima lege a numelui a fost dată în 1895, însă a fost aplicată peste tot abia după 1918. Până când numele de familie a devenit obligatoriu, oamenii aveau un nume de botez, iar pentru a-l diferenția pe un Ion de un alt Ion, i se adăuga numele tatălui: Ion al lui Gheorghe, ceea ce era suficient pentru oamenii din cadrul comunității care se cunoșteau unii pe alții.

Când numele de familie erau facultative, iar meseriașii erau și ei rari, numelui de botez i-a fost adăugat numele meseriei și în acest mod era identificată persoana.

Ocupație ancestrală ce a dat nume de familie | Credit foto: Mira Kaliani

Meșteșuguri ce au lăsat nume de familie.

Multe meșteșuguri de altădată au dispărut, însă nu puține s-au păstrat ca nume de familie, de străzi sau de localități.

„Cu cât un meșteșug a jucat un rol mai important în viața de toate zilele, cu atât frecvența și șansa lui de a dura au fost mai mari”, a scris Viorica Goicu în studiul Nomenclatura meșteșugărească.

Numele de familie inspirat din meserie sau în legătură cu o anumite ocupație a avut o rațiune practică, fiind consecința „necesității de identificare”. Exploatarea și prelucrarea lemnului, păstoritul, confecționarea îmbrăcămintei și a articolelor necesare în gospodăria străveche, prelucrarea fierului, extracția aurului, toate acestea sunt meserii ce au dat nume de familie.

Băieșul era lucrătorul în mină (de aur) și a dat numele de familie Băieșu. Bocșă (de unde numele Bocșa) se numea grămada de lemne pregătite pentru ardere înceată în cărbuni. Rotar (Rotaru) a fost meșterul care făcea și repara roți, căruțe.

Din vechi meșteșuguri, au rămas o mulțime de nume de familie, transmise mai departe în familii (chiar dacă ocupația ce a dat numele s-a pierdut la un moment dat). Printre acestea, Sabău (croitor), Suciu (cojocar), Pî/ânzaru (țesător sau negustor de pânzeturi), Pâslaru (meșterul de pâsle), Cojocaru și Prisăcaru (prisăcarul este cel care se ocupă cu creșterea albinelor pentru a obține de la ele miere și ceară), Văcaru și Țurcanu (om de la munte care se ocupă, cu creșterea oilor țurcane), Ciubotaru (meșterul care confecționează sau repară încălțămintea).

Croitoru, Ciobanu, Bî/ârsan, Baciu, Moraru, Olaru, Popa, sunt printre cele mai populare. Un nume de familie grecesc inspirat tot dintr-o meserie este Malaxa, manipulant.

Banu, Cluceru, Postelnicu, Spătaru, Vornicu, toate sunt nume ce indica o poziție socială.

Când numele se putea schimba oricând. Teoretic.

Astăzi, legal, ne putem schimba numele de familie (chiar și cel de botez) numai după o solicitare ce implică respectarea anumitor formalități legale. La final, cererea poate să fie sau nu acceptată. În schimb, în vremuri depărtate de lumea de azi, când numele „nu erau fixate prin lege”, oricine și-l putea schimba oricând, „totul era să-i convingă pe cunoscuții săi să folosească numele nou”. Lucru care era uneori mai greu de obținut decât printr-o acțiune birocratică din zilele noastre.

Foto cover: Humanity, pictură de Anastasia Kachina / Saatchi Art


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.