Site icon Editia de Dimineata

Curtea de Apel, evacuată după o amenințare cu bombă

Curtea de Apel Bucureşti a fost evacuată, astăzi, după ce s-a sesizat faptul că în sediul acesteia s-ar afla un dispozitiv cu potenţial exploziv.

Sesizarea s-a făcut la numărul de urgenţă 112.

„Astăzi, în jurul orei 13.30, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în clădirea Curţii de Apel Bucureşti se află un dispozitiv cu potenţial exploziv. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de ordine şi siguranţă publică, precum şi ai Brigăzii Rutiere, care au dispus restricţionarea traficului pietonal şi rutier în zonă. Clădirea este evacuată”, se arată în cadrul unui comunicat al Poliţiei.

Sursă foto: economica.net

Exit mobile version