30 noiembrie 2021, 13:29

„Dacă îți propui să fii fericit, e imposibil să nu ajungă la tine măcar un strop de fericire”

„Cumpăr zilnic ziarele și le citesc din scoarță în scoarță, iar asta îmi afectează foarte mult ficatul și mă face să mă îmbolnăvesc de nervi. Apoi mă uit la televizor și iar mă îmbolnăvesc de nervi. Sting televizorul, pun mâna pe o carte și încep să citesc, iar atunci mă scufund și pierd noțiunea de realitate.”

I-a dedicat soției cartea Suntem ce sunt amintirile noastre, „pentru repetatele îndemnuri de a scrie… de a vorbi această carte” (cu subtitlul – Maria Capelos într-o discuție amicală cu Marin Moraru) pe care a dorit-o „ca un mozaic și fiecare nasture pe care îl citești să-l pui acolo unde crezi tu”. Un mozaic să fie, iar din această lume de trăiri, emoții, întâmplări, amintiri, toate adunate de Marin Moraru, am desprins câteva piese, mici fragmente pe care fiecare e liber să le așeze după cum crede că i se vor potrivi mai bine minții, sufletului, vieții.

„Am învățat multe de la acest genial actor care, spre bucuria mea, a hotărât să-și dicteze amintirile și gândurile pline de minunate și originale învățăminte”, scria Radu Beligan într-o notă în cartea despre Marin Moraru.

Marin Moraru, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, în spectacolul Take, Ianke şi Cadîr | Sursa: Teatrul Românesc

Privind spre copilărie

„Când eram copil râdeam cu poftă în fiecare zi, însă acum nu mai râd atât de des pe cât s-ar putea crede, pentru că lumea asta mă întristează”, rememora Marin Moraru. Și a mărturisit, la un moment dat: „Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât copilăria, dar îți dai seama de asta abia când ajungi la o anumită vârstă”.

S-a născut în data de 31 ianuarie 1937, dată care „a fost multă vreme pentru mine o zi fără personalitate”. Până într-o zi când, spunea, a citit în Jurnalul lui Mihai Sebastian că, în acel an, 31 ianuarie a fost într-o duminică și la Sinaia „ningea cu fulgi mari cât vrabia”:

Această personificare a zilei mele de naștere mi s-a întipărit în minte și ori de câte ori mă gândesc la ea văd pufuri mari de nea căzând din cer.

Un vis din tinerețe:

Am vrut să mă fac aviator; m-am dus la școală și m-au respins! Eram un țâr de om cu plămâni și torace mici. Au zis că nu sunt suficient dezvoltat, însă mie mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu aviator. E ceva ancestral, o dorință a omului de a zbura care există în el de veacuri!

Carte, cărți, bucuria de a citi

O poveste fără de sfârșit este cea între vechi și nou, la fel cum a rămas și cea despre cartea electronică versus cartea tipărită, despre care a simțit nevoia să spună: „Nu cred că va dispărea cartea tipărită, cel puțin nu în viitorul apropiat. Așa cum nici teatrul nu a dispărut atunci când a apărut filmul. Teatrul nu va pieri pentru că este cu totul altceva decât filmul. Teatrul este carne, este vibrație. Așa e și când ții o carte în mână. Degeaba ai o bibliotecă electronică de mii de cărți, nu citești cu aceeași plăcere ca atunci când ții cartea în mână și miroase a hârtie și auzi fâșâitul paginii întoarse. La fel se întâmplă și cu ziarul – poți să citești online, dar trăirea nu e aceeași”.

Printre cărțile care l-au impresionat profund, a amintit de Jocul cu mărgele de sticlă a lui Hermann Hesse: „Este o carte absolut extraordinară! Să reușești să prezinți și să dezvolți aceeași idee trecând-o prin filtrul mai multor științe – filosofie, muzică, matematică, fizică –, interpretând-o prin prisma tuturor acestor științe mi se pare o realizare extraordinară. Ce fel de minte este aceea care a putut să facă asta!?”

Urmează „autorul care m-a îmbolnăvit”: „Nu mai vorbesc de F.M. Dostoievski […] am fost bulversat când l-am citit. Nu prea rețin numele proprii, eu citesc cărțile pentru stările pe care mi le creează; nici măcar acțiunea nu o rețin. Culeg și pun într-un sertar anume al minții mele stările oamenilor, emoțiile, relațiile dintre ei, comportamentul. Uneori nici autorul nu-l țin minte. Îmi plac foarte mult autorii sud-americani.”

Marin Moraru | Sursa imagine: bookhub.ro

Un orizont cu de toate

Despre momentul decembrie 1989, spunea că „mi-a adus împlinirea tuturor viselor. Nu credeam că o să prind momentul acela. Visele mele erau să călătoresc, să pot citi reviste străine, să pot să-mi imaginez măcar că voi reuși să ajung într-o altă țară. Înainte de 1989, cine vizita o altă țară era un om studiat, capsat, pus sub lupă. Pe-atunci lumea era foarte strâmtă pentru noi. După 1989 ni s-a deschis un orizont atât de larg, încât au ieșit la iveală și multe mârșăvii”.

„Nu-mi pot imagina lumea fără cărți”

Ziare, televiziune, nevoia „de a ști tot”, pe de o parte, și tihna lecturii, bucuria de a citi cărți, în cealaltă parte – două lumi, una „ce mă face să mă îmbolnăvesc de nervi”, alta ce duce departe „de realitate”:

Nu pot să mă detașez de ce mă înconjoară pentru că nu aș vrea să se întâmple ceva fără ca eu să știu. Cumpăr zilnic ziarele și le citesc din scoarță în scoarță, iar asta îmi afectează foarte mult ficatul și mă face să mă îmbolnăvesc de nervi.
Apoi mă uit la televizor și iar mă îmbolnăvesc de nervi. Sting televizorul, pun mâna pe o carte și încep să citesc, iar atunci mă scufund și pierd noțiunea de realitate.
[…]
Poate pentru că am descoperit de mic copil universul lecturii, nu-mi pot imagina lumea fără cărți, așa cum nu-mi pot imagina o scenă fără actori. Nu m-a îndemnat nimeni să mă apuc de citit și nici nu m-a îndrumat cineva pe drumul acesta.
[…]
Mi-a plăcut să citesc și gustul pentru lectură mi-a rămas până la maturitate. Mă minunez necontenit de cum pot trăi unii oameni fără să citească.
[…]
Se spune că există două tipuri de cititori. Cei care citesc pentru sufletul lor și cei care citesc pentru informație, care înmagazinează. Eu citesc pentru stările pe care mi le dă lectura. Citesc o carte și culeg stările fără să vreau și fără să știu de ce. […] mă identific cu personajele și trăiesc alături de ele.

Marin Moraru | Sursa: Cinemagia

„Nu poți să pui mâna pe fericire”

„Esența unei vieți fericite constă în foarte puține lucruri”, medita Marcus Aurelius. Ce credea Marin Moraru despre fericire și nefericire:

Fericirea nu există. Atunci când spui «Sunt fericit!”, ai fost deja. Nu poți să pui mâna pe fericire. Dacă ajungi să spui «Sunt fericit!”, înseamnă că această constatare a trecut prin conștiința ta și deja ai lăsat-o în urmă. Aceea e fericirea care a fost, care nu mai există.
Dumnezeu ne-a dat uitarea. Atunci când spui «Doamne, cât sunt de nefericit!”, deja ești fericit, adică ai intrat în normalitate. Iar normalitatea înseamnă normalitate, nici fericire, nici nefericire, e doar un palier. Eu am stat mult timp pe palier. Dacă îți propui însă să fii fericit, e imposibil să nu ajungă la tine măcar un strop de fericire.
Fericirea mea e munca.

„Ne-am schimbat noi sau s-a schimbat lumea?”

Cum stăm cu „sentimentele”, „emoțiile”, cum pășim, cum mai știm să privim și ce vedem, despre gusturi, schimbări, în noi, cu noi sau cu lumea toată:

Oamenii umblă cu capul în jos pe stradă ca să nu cadă în gropi; caldarâmul e stricat, iar ei nu ridică niciodată ochii spre cer să vadă cum arată o frunză, un nor sau o stea. E adevărat, nici nu mai poți să vezi stelele în oraș, trebuie să ieși în câmp… Ne e rușine de astfel de sentimente, le considerăm copilărești, pentru că ne-am maturizat.

Când eram copii voiam să fim mari. Dacă stau cu spatele la viitor și privesc în urmă, o să văd că în copilărie gustul meu era diferit, iar nu obiectele.

Strada pe care mergeam era lungă, acum e scurtă; dacă pășesc acum pe ea îmi dau seama că atunci cunoșteam fiecare piatră până la bulevard; le știu și acum, dar parcă nu mai sunt aceleași pietre. Gustul pe care îl avea pe atunci înghețata, gustul parizerului, al dovleacului copt de la colț, de la simigerie, niciunul dintre astea nu mai există. Și acum e dovleac copt, dar nu are același gust…

Ne-am schimbat noi sau s-a schimbat lumea? Cred că și lumea s-a schimbat, și gustul dovleacului s-a schimbat, și papilele mele gustative s-au schimbat. Totul s-a schimbat. Și atunci, cum să mai corelez gustul din copilărie cu gustul de acum?


Sursa foto cover: Cinemagia


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.