15 august 2020, 22:26

Datina ce însuflețea Muntele Găina din Apuseni. Cum s-a ajuns la povestea “târg de fete”

„În cea dintâi duminică după Sân Petru, liniștea din Găina se întrerupe. Este ziua fantasticului târg. În zori de zi de dimineață, de pe toate dealurile curg moți și moațe, crișeni și crișene, toți în haine de sărbătoare. Cântecele igreților (n. lăutarilor) asurzesc pădurile.”

„Datul” ce mișca satele.

În ținuturile transilvane, miezul verii era sărbătorit, din vremuri străvechi, printr-un eveniment aparte ce „mișca satele”, scria etnologul Maria Bocșe în cartea ei despre tradițiile și sărbătorile Transilvaniei. Moți, mocani, crișeni, zărăndeni, toți se puneau în mișcare și „urcau, în zvon de tulnice, pe platoul Găina, unde se ținea «datul», nedeia numită Târgul de la Găina. «Datul», adică datina, din această zi însuflețea tot muntele, care devenea un adevărat templu al bucuriei, al comuniunii umane, spre slava muncii, a soarelui, a belșugului anului”, nota Maria Bocșe. 

Acolo unde bea curcubeul apă.

Într-o carte din 1888, despre moți, Teofil Frâncu și George Candrea scriau că muntele Găina (1482 metri) are două piscuri, „unul mai înalt și mai pleșuv, iar altul mai mic și înconjurat de păduri de fag”.

Puterea cea mare a naturii poate fi văzută „în toată ființa ei” de cel aflat pe munte în timpul dezlănțuirii unei furtuni, unde „cu grijă și fiori privește la lupta elementelor cerești pline de electricitate”.

„Din Găina se zăresc o mulțime de poieni și de o parte și de cealaltă a muntelui, care desparte teritoriul comunei Vidra de Sus de cel al comunei Bulzești, sau mai bine zis hotarul moțului de al crișanului.

Mai în jos se văd case de ale locuitorilor, unele izolate și altele în grupe așezate, iar pe la poalele Găinii șerpuiește Râul Mic în ale cărui unde cristaline se scaldă raza soarelui și bea curcubeul apă.”

Târgul de la Găină, o fotografie făcută de Arthur Bach, în 1935 | Sursa: Okazii

O străveche celebrare.

„Sărbătoarea numită mai târziu Târg de Fete”, scria etnologul Ion Ghinoiu, „păstrează amintirea ceremoniei dedicate zeiței Iuno, patroană a căsătoriilor, protectoare a femeilor măritate, sau Sânzienei sau Drăgaicei, zeiţă agrară care împarte rod holdelor semănate şi femeilor măritate, înmulţeşte păsările, stropeşte cu miros şi leac florile pentru vindecarea bolilor”. 

Identificată de etnologici cu Sânziana, Maica Precista, Dochia, Drăgaica, „cultul zeiței este întreţinut de români, fară să-şi dea seama, prin numeroase sărbători şi obiceiuri, unele desfăşurate pe munţi – Târgul Găinii, pelerinajul de Sântămărie de pe Muntele Ceahlău –, altele coborâte în zonele de deal şi câmpie – Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborât la Buzău”.

Celebrarea zeiței, nota Ion Ghinoiu, „este susţinută de argumente astronomice – Cloşca cu Pui, Găinuşa, care este văzută pe firmament în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii –, și etnologice – Găina, pasăre fantastică, cu aripi şi ouă de aur, apare în unele legende din Munţii Apuseni”. Chiar și în numele muntelui din Apuseni. 

„Întâlnirile solstiţiale din Munţii Carpaţi unde se înălţau rugi divinităţilor celebrate în luna iunie au asimilat de-a lungul timpului funcţii noi: schimb de produse, petrecere, distracţie.”

Muntele Găina, 1938 | Sursa foto: Melidonium

O poveste veche a serbării.

Despre originea acestui târg, Teofil Frâncu și George Candrea au scris în studiul lor despre Țara Moților, publicat în 1888. Povestea, au menționat ei, le-a fost spusă de „bătrânul Gavrilă Bădescu” iar acesta a aflat-o de la tatăl lui „care a trăit 130 de ani”: 

„Vidrenii (n. aflați la poalele muntelui), petrecându-și în Găina, au fost surprinși de curuți și lobonți (autorii au precizat că n-au putut afla pe cine numeau moții „lobonți”), pe care i-au respins și, în amintirea acelei zile victorioase petrec moții acea zi”. 

Istoricul și învățatul german Karl Reissenberger relata cam aceeași poveste în lucrarea lui din 1881, publicată la Viena, Siebenbürgen, însă „curuții și lobonții” au fost înlocuiți cu mongoli pe care moții i-au învins și, „în amintirea acelei învingeri își petrec în fiecare an, la Sân Petru, pe muntele Găina”. 

Pe vremuri, serbarea de pe muntele Găina se ținea în prima duminică după sărbătoarea dedicată sfinților apostoli Petru și Pavel, în ziua de 29 iunie. Mai târziu, după introducerea calendarului gregorian, „stil nou”, sărbătoarea s-a mutat în preajma zilei de 20 iulie, de sfântul Ilie. 

Om, pământ, univers. O legendă a muntelui.

Legenda numelui Muntelui Găina, cu tot felul de variante, e legată, scria Maria Bocșe, de „simbioza omului cu universul, cu cosmosul, cu forțele și bogățiile naturale”, iar străvechile îndeletniciri ale moților au intrat în „miezul” legendei.

Teofil Frâncu și George Candrea au relatat această legendă auzită de la vidreni: „Se povestește că, în timpul când și în Munții Bihariei se lucrau băile (n. minele de aur), o găină de aur ieșea din băi spre a se așeza în vârful muntelui, pe cuibul său, în care erau ouăle sale de aur. Vidrenii atrași de frumusețea nemaipomenită a găinii în mai multe rânduri s-au încercat s-o prindă, ea însă a fugit în jurul minelor de aur de la Roșia Montană. De atunci, nemaiputându-se găsi aur în băile din acest ținut, moții au încetat de a le mai lucra, fiindcă găina din poveste era «vâlva» (zâna) băilor și ea a dus aurul cu sine, în părțile unde a zburat”.

De la stânga: Târgul greblelor în miezul verii, la nedeia de pe Muntele Găina, 1963 | Târgul pe Muntele Găina, 1965 | Tulnice, Târgul de pe Muntele Găina, 1963 | Fotografii © din colecția Maria Bocșe, publicate în Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania

Legendarul platou al «găinei cu ouăle de aur».

«Târgul» sau «datul» (datina) de la Găina avea loc imediat după solstițiul de vară, „când se întorceau vremările”. 

Locuitorii Apusenilor spuneau că „datul se ține de spartul munților, adică „în perioada încheierii păşunatului montan al turmelor duse la «văratec», reluându-se păşunatul în vatra satelor. Acest moment de mare importanţă în cadrul activităţilor agropastorale ale habitatului uman constituia sărbătoarea triumfului muncii în concordanţă cu străvechile obiceiuri legate de cultul soarelui”, menționa etnologul Maria Bocșe.

Datina aduna tineri și gospodari din toate cele patru colțuri ale platoului, Bihorul, Zărandul, Clujul și Alba, fiecare dintre aceștia aducând „o zestre bogată, creațiile lor artistice”: țesături ieșite din războiul de țesut, furci de tors «împistrite» (n. cu ornamente), vase de ceramică, turtă dulce și salbe de mărgele și monede de aur, cojoace înflorate și sumane îmbăierate, dar și fructe de pădure și plante de leac.

„Toate acestea deveneau obiecte de schimb sau daruri între tinerii care se cunoşteau la nedeie, satele şi ţinuturile fiind la mare distanţă între ele, iar ocaziile de întâlnire, rare. Astfel se întâlneau an de an, moţi, mocani, zărăndeni, crişeni, într-un sentiment comun al apartenenţei la aceleaşi tradiţii”, scria Maria Bocșe.

Călineasa, Apuseni | Credit foto: Mira Kaliani

O poveste de senzație.

În Autobiografie, Mark Twain nota: „Ce uşor e să-i faci pe oameni să creadă o minciună şi ce greu e să le-o scoţi din cap”. 

Prilej de întâlnire anuală între locuitori ai munților, târgul de pe Găina a ajuns o poveste de senzație în care, menționa etnologul Ion Ghinoiu, „locuitorii munților Apuseni erau prezentați că își vând la târg fetele”.

În 1789, relata etnologul Maria Bocșe, poetul maghiar Ábrahám Barcsay (1742–1806) a publicat o poveste bucolică cu titlul „Felul nunții la români”. El a lansat atunci pentru prima dată denumirea de “târg de fete” (leányvásár), dar și „povestea despre fetele care veneau cu zestrea şi erau logodite şi măritate la târg, urmând a-şi însoţi soţul în ţinutul de baştină al acestuia”.

Târgul de la Găina a suscitat interesul multor scriitori şi cercetători încă din veacurile trecute, notorietatea lui depăşind graniţele ţării, inspirând multă literatură, dar şi ficţiune, uneori defăimătoare, tendenţioase, referitor la practicile şi la obiceiurile românilor”, menționa etnologul Maria Bocșe.

Un geolog transilvănean, Jacob Ferdinand Miller v. Brasso (1749–1823), a preluat subiectul “târgul de fete” și scria despre „urcarea pe munte a fetelor, ducându-şi zestrea de animale, logodna pe loc, cu flăcăi pe care atunci i-au cunoscut şi căsătoria tot atunci, fiind chemaţi chiar şi preoţi în acest scop”.

„Senzaţionala povestire a inspirat mulţi căutători de fantezii sau defăimători care, fără a cunoaşte obiceiul în dreapta lui lumină şi la faţa locului, au exploatat un fapt de tradiţie, real, transformându-l în sens tendenţios”, comenta etnologul Maria Bocșe.

Scriitorul Jókai Mór (1825–1904) a călătorit în Transilvania și, în 1860, a publicat romanul Szegény gazdagok (Sărmanii bogați) în care a inclus și legenda „târgului de fete de la Găina”.

Cum, în orice vremuri, exagerările fac senzație și vând mai bine decât banalul adevăr, oamenilor nu le-a luat mult să creadă „în povești ce se reduc la niște scorniri malițioase”, cum scria avocatul Rubin Patiția în 1872, într-un articol din revista Familia a lui Iosif Vulcan, cea în care și-a făcut debutul și Mihai Eminescu. El scria:

„…la Găina, oamenii își caută vechi cunoscuți, alții cumpără pânză, oale, coase, seceri și alte unelte, fiind serbarea unei înfrățiri între locuitorii munților, moților și a crișenilor”.

Tot în studiul dedicat tradițiilor din Transilvania, Maria Bocșe amintește și de scriitorul Ioan Slavici care făcea legătura între întâlnirea de pe muntele Găina și păstoritul montan, „afirmând însă că acolo sus se făceau logodne, mai ales ale tinerilor înţeleşi încă înainte de a urca la munte”.

„Aceasta constituia de fapt însăşi esenţa fenomenului atât de deformat de cei puţin cunoscători ai spiritualităţii româneşti. În cadrul marii sărbători a muncii, a soarelui şi a luminii era firesc să se sărbătorească şi legăturile noi, sociale, între familii şi neamuri. Iar «târgul», «datul», în semantica graiului locuitorilor Munţilor Apuseni nu însemna vânzare-cumpărare de fete ci «datina», «datul din bătrâni» pe de o parte şi în acelaşi timp «datul mâinii», «credinţarea», «tocmeala», «logodna», convenţie premaritală de comuniune spirituală.”

Priveliște în Apuseni | Credit foto: Mira Kaliani

Vechea tradiție a târgului. 

Nedeia de pe Găina avea legătură cu activitățile agro-pastorale ale locuitorilor, îndeletniciri ce se desfășurau după echinocții și solstiții, „pe fondul unor rituri urano-solare”.

În cartea Moții, Teofil Frâncu și George Candrea au descris sărbătoarea, așa cum era la sfârșitul secolului al XIX-lea:

„În cea dintâi duminică după Sân Petru, liniștea din Găina se întrerupe. Este ziua fantasticului târg. În zori de zi de dimineață, de pe toate dealurile curg moți și moațe, crișeni și crișene, toți în haine de sărbătoare. Cântecele igreților (n. lăutarilor) asurzesc pădurile.

Dis de dimineață două delegații din partea moților din Vidra și două din partea crișenilor din Bulzești trag o linie de despărțire, între moți și crișeni, în câmpul târgului, care se ține pe o pajiște verde ce se întinde între cele două piscuri ale muntelui. 

Până la ora zece, toți sunt ocupați cu cumpărarea și vânzarea uneltelor de case și agricole.

După târguirea celor trebuincioase, lumea începe să prânzească pe iarba verde și să se adune în jurul lăutarilor […] și apoi jocul cu hora se încinge peste întreg târgul…

Când soarele e numai de o suliță pe cer, până să apună, oamenii încep să plece râzând și glumind…

Încât târgul de fete în Găina n-a existat niciodată, doar în creierii calomniatorilor străini…”

Tot ei aminteau la 1888 că, în vechime, păstorii din acel munte făceau în fiecare an „câte o sfeștanie în mijlocul turmelor”. Cu acel prilej, vidrenii duceau mâncare și băutură pentru a petrece pe munte, pe iarbă verde și între brazi. Sfeștania nu s-a mai ținut la un moment dat, dar a rămas petrecerea. Cu timpul, crișenii s-au alăturat și ei petrecerii moților.

„La târgul din Găina se fac, ca de obicei, cunoștințe între feciori și fete din care rezultă și câte o căsătorie între un crișan și o moață, niciodată însă între un moț cu o crișană, fiindcă crișenele nu sunt așa de frumoase ca moațele. Cununia însă se celebrează cu toată cuviința acasă în sat, înaintea altarului bisericii, iar nu în munte”, scriau Teofil Frâncu și George Candrea.

Nedeia | Credit foto: Mira Kaliani

Nedeia, petrecerea pe munte.

De la solstițiul de vară și până la echinocțiul de toamnă, aveau loc multe sărbători pe munți. În Apuseni, era și nedeia de pe Călineasa, însă acea sărbătoare era cunoscută doar celor din cătunele din împrejurimi, poiana Călineasa fiind chiar și astăzi mai puțin cunoscută și destul de izolată. 

„… nedeile străvechi de pe munţi, cum mai este cea de pe Muntele Găina şi în zilele noastre, însemnau altceva. Cu rosturi adânci în viaţa socială a habitatului uman, cu semnificaţii cultice care se păstrează peste vremi din lumea îndepărtată a sorgintei noastre, nedeile erau prilejuri de întâlnire, de înfrăţire, de cunoaştere şi recunoaştere în timp ca aparţinătorii aceleaşi culturi, bucuria lor devenind o adevărată închinare adusă naturii, cosmosului, soarelui”, conchidea Maria Bocșe în studiul etnografic Târgul de la Găina, între mit și adevăr.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.