29 martie 2024, 11:01

De ce armele rusești funcționează bine doar pe hârtie

Două analize militare, una vine de la Londra, alta din Statele Unite, arată că forțele militare ruse sunt eficiente “doar pe hârtie”. Cum și de ce și care vor fi urmările, ne explică un membru Royal United Services Institute și un analist RAND Corporation. Vom vedea de ce armele rusești funcționează bine doar pe hârtie…

Jack Watling, analist militar din cadrul Royal United Services Institute de la Londra face o analiză și explică de ce de multe ori echipamentele din dotarea forțelor armate rusești funcționează bine doar pe hârtie. Pentru că, după cum observăm “avem de toate”, însă practica ne omoară.

Jack Watling identifică două probleme cheie, una ce ține de natura echipamentelor și una de cea a echipajului care le folosește.

Până la urmă, logic.

El își începe analiza postată pe Twiter (nu mai puțin de 25 de postări) cu o anecdotă.

Probleme principale. De ce armele rusești funcționează bine doar pe hârtie

Am văzut recent câteva luări de poziție care susțin că armele rusești nu funcționează bine. Având în vedere că am petrecut timp în interiorul mai multor sisteme fabricate în Rusia, m-am gândit să explic de ce cred că există adesea o diferență între armele rusești pe hârtie și performanța lor pe teren.

Există două probleme principale cu armele rusești: integrarea și sarcina cognitivă. Pentru a începe cu integrarea, în urmă cu câțiva ani, unele (elicoptere) Mi-24 alocate ISAF ( Forța Internațională de asistență pentru Securitate, prezentă în Afghanistan și condusă de NATO) erau în curs de întreținere. S-a constatat că unele dintre șuruburile care țineau în poziție rotorul de coadă aveau fisuri.

Acest lucru a declanșat panica în rândul unor ofițeri americani care s-au apucat să încerce să imobilizeze la sol toate aeronavele de acest tip, temându-se că un control slab al calității în lanțul de aprovizionare reprezenta un risc pentru siguranța zborurilor în întreaga forță. Pentru aeronavele NATO, aceasta ar fi fost o problemă masivă.

Ceea ce echipajele Mi-24 (rusești) au trebuit să le explice colegilor lor americani a fost că acest lucru era normal. Acesta era motivul pentru care elicopterul are 8 șuruburi în rotorul de coadă, dintre care 4 se fisurau adesea. Toate cele 8 șuruburi sunt înlocuite după un anumit număr de ore de zbor, indiferent de starea lor.

Așadar, pe de o parte, controlul calității în producția sovietică era slab. Pe de altă parte, echipa de proiectanți a acceptat acest lucru și a introdus redundanța pentru a produce un elicopter de atac foarte fiabil și eficient. Armele rusești implică o mulțime de acest tip de soluții alternative.

Integrare

Acest lucru devine o problemă atunci când doriți să integrați lucruri noi pe platformă. Atunci când a fost construit, Mi-24 a fost conceput pentru curse de tunuri cu rachete și mitraliere. Cu toate acestea, pe măsură ce MANPADS (sisteme portabile sol-aer) au proliferat, rușii au recunoscut că era nevoie de ATGM-uri (proiectile anti-tanc ghidate) de tip stand-off.

Rușii au construit mai multe ATGM-uri foarte eficiente, unele dintre ele putând fi montate pe Mi-35. Acestea au o rază de acțiune și o penetrare impresionante. Sunt arme precise. Cu toate acestea, Mi-35 este construit pornind de la ipoteza că multe dintre componentele sale se vor rupe în timpul utilizării.

Acest lucru înseamnă, în primul rând, că există multe vibrații în platformă și, în al doilea rând, înseamnă că aceste vibrații nu sunt consecvente între platforme sau între zboruri, deoarece diverse subcomponente cedează. Rezultatul este că optica montată pe această aeronavă este foarte greu de utilizat.

Ultima dată când am fost într-un Mi-35 am renunțat să mai căutăm ținte cu senzorii din “nas”-ul aparatului și am folosit doar o pereche mare de ochelari de câmp din cabina de pilotaj. Rezultatul a fost că, deși aveam o rază de acțiune suficientă cu ATGM-urile noastre, nu puteam de fapt să ne angajăm cu precizie la acea distanță.

Veți fi observat că în Ucraina rușii continuă să facă echipă între elicopterele Ka-52 și Mi-35, deoarece primul a fost construit în jurul suitei sale de senzori și astfel funcționează mult mai eficient. Echipa de proiectare a luat decizii de compromis care au asigurat funcționarea senzorilor.

Deci acesta este primul motiv pentru o diferență între capacitate și performanță. În mod individual, armele și platformele rusești tind să facă ceea ce au fost proiectate și să o facă în mod fiabil. Când începi să integrezi lucrurile împreună, însă, apar adesea probleme în profunzimea proiectării.

O armată de recruți

Acum, sarcina cognitivă. Armata sovietică era o armată de recruți, iar armata rusă de astăzi are o structură similară. Atunci când cumperi un sistem de armament rusesc, primești de obicei o diagramă frumoasă de carton care îți arată butoanele pe care trebuie să le apeși în ce succesiune pentru a obține un rezultat.

Dacă te urci într-un Buk (sisteme de rachete), de exemplu, există o mulțime de butoane și fiecare dintre ele tinde să facă un singur lucru. Mai mult, fiecare operator face o singură sarcină. De fapt, este destul de ușor să înveți pe cineva să îl folosească la un standard de bază, deoarece utilizarea comenzilor nu înseamnă înțelegerea sistemului.

Cu toate acestea, utilizarea sistemului la un standard ridicat este foarte dificilă pentru că TU ești integratorul. Calculatorul nu face mare lucru pentru dumneavoastră. Dacă ceva este ieșit din comun, trebuie să găsiți soluția de rezolvare și să determinați echipajul să facă toate lucrurile corecte în ordinea corectă.

Sistemele NATO tind să aibă mult mai puține comenzi, iar ceea ce fac comenzile este contextual. Sistemul sprijină utilizatorul, astfel încât acesta să se poată concentra pe judecată. Rezultatul este un sistem cu o sarcină de instruire inițială mult mai mare, dar cu o eficiență mult mai mare pentru un echipaj nou instruit.

Dacă aveți echipaje experte, atunci sistemele de arme rusești sunt foarte eficiente și pot fi mai eficiente, în unele cazuri, decât cele ale omologilor din NATO. Dacă vă uitați la vechii operatori de Buk finlandezi sau ucraineni care se ocupă de Buk de ceva vreme, este impresionant.

Dar dacă ai soldați cu contract pe termen scurt – și mai ales dacă ai pierdut devreme o mulțime de personal mai calificat – atunci rușii rămân cu echipaje a căror competență de bază nu este suficientă. Ajungi să ai oameni din ce în ce mai puțin calificați care folosesc echipamentul.

Așa se ajunge ca sistemele rusești de apărare antiaeriană să fie lovite de UAV-uri (drone). Nu este vorba că un Buk nu poate vedea sau nu poate angaja un Buk. Buk-urile ucrainenilor, care sunt platforme mai puțin capabile, detectează și angajează UAV-urile foarte bine.

Ce se întâmplă cu Long Range Precision Strike. Până acum au fost ratate câteva misiuni impresionante. Ceea ce este interesant este cât de des ratarea este în distribuția corectă pentru a lovi ținta, dar toate sunt deplasate de la aceasta.

În multe dintre ratările cu noile sisteme rusești, problema este că rușii fie primesc coordonatele greșite ale țintei, fie lansatorul are coordonate greșite pentru el însuși. Aceasta este probabil o problemă de fratricid EW (sistemele electromagnetice ale aparatelor interferează reciproc și încep să dea erori).

În exerciții, rușii au trecut la controlul focului digitalizat. În Ucraina au pierdut mulți dintre operatorii care știau cum să facă asta. Ei se coordonează pe voce. Și bruiază navigația peste tot. Secvențierea loviturilor și deconflicția este dificilă.

Există o mulțime de alte probleme cu procesul de țintire rusesc. Adesea, întârzie cu 48 de ore să lovească o țintă din cauza ineficienței lanțurilor lor de comandă. La Cernobîl, de exemplu, s-a observat că soldații lor foloseau hărți de dinaintea dezastrului…

Ei bine, unele dintre lucrurile pe care le-au lovit și care par complet aleatorii sau ratări flagrante au, de fapt, mai mult sens atunci când te uiți la hărțile mai vechi. Deci, în unele cazuri, hărțile sunt depășite cu 40 de ani.

Există, de asemenea, sisteme mai vechi care au o precizie relativ slabă și unele sisteme care sunt folosite în afara rolului (ACSM-urile, rachetele convenționale, de exemplu) care sunt la fel de puțin precise. Cu toate acestea, în cazul sistemelor mai noi, nu este vorba de faptul că armele nu funcționează sau nu sunt precise.

În concluzie, problema cu armele rusești nu este, de obicei, că nu funcționează, ci mai degrabă că, atunci când sunt conectate și operate de către echipaje slab instruite, acestea devin cu siguranță mai puțin decât suma părților lor.

Viitorul armatei ruse

Dara Massicot, o cercetătoare de la RAND Corporation specializată în strategia de securitate a Rusiei, oferă o evaluare sumbră asupra viitorului forțelor armate ruse. Analiza ei merge în continuarea celei făcute de britanic și afirmă că problemele cauzate de războiul din Ucraina vor măcina trupele rusești timp de ani de zile de acum încolo.

RAND Corporation este un think-tank de la Washington ce redactează analize și rapoarte pentru forțele armate americane încă din 1947. Dara Massicot a fost analistă pe capabilitățile de apărare ale Rusiei în cadrul departamentului american al Apărării.

Să vedem ce spune…

Pagubele pe termen lung aduse de acest război armatei ruse, pușcașilor marini și VDV(forțelor aeropurtate)  nu pot fi supraestimate. Ele merg dincolo de  numărul de oameni uciși și de echipamente distruse. Ce se scrie acum va fi povestea unei generații militare care a fost afectată sau a dispărut.

S-au consemnat pierderi grele printre subofițerii profesioniști, subofițerii și ofițerii de teren, adică exact acel grup de oameni care s-au înrolat în ultimii 10-15 ani, pe când armata a încercat să se reformeze. Acești oameni, care cunoșteau prea puțin viața militară din anii 90 sau din era sovietică sovietică, au dispărut.

Când totul se va termina, în urma conflictului vor rămâne fie recruții, fie ofițerii sau subofițerii rămași în garnizoanele de acasă, fie ofițerii superiori care au funcționat în era sovietică/post sovietică a armatei ruse (cei de 50/60 de ani). Și vor mai fi cei care au supraviețuit războiului din Ucraina, aducând cu ei stresul și traumele luptelor direct în cazarmă. Acest lucru nu va fi altceva decât un amestec toxic pentru recruții care vor veni în anii următori. În lipsa unei supravegheri semnificative, condițiile de inițiere și pregătire militară ar putea scăpa de sub control.

Apoi, adăugați la toate acestea evenimentele cu victime în masă cu care armata rusă nu s-a mai confruntat de la cel de-al doilea război mondial, fiind trimisă total nepregătită pentru războiul ales de Kremlin, minciunile, crimele de război, atrocitățile, iar lista poate continua la nesfârșit…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol