24 septembrie 2020, 8:48

De ce nu se citește? „Părinții văd în lectură o cheltuială și o oboseală”

„În ultimii doi ani, numărul de cititori de cărți literare românești de oarecare ținută a continuat să scadă în așa fel, încît putem afirma că azi la 10.000 de locuitori n-avem decît un cititor. Comparînd România mică de altădată cu România Mare de azi, e cazul de a ne întrista”, scria G. Călinescu, în 1939, într-un articol intitulat De ce nu se citește?, apărut în ‘Jurnalul literar’.

După mai bine de 80 de ani, un raport despre venituri și cheltuieli, realizat de Institutul Național de Statistică, arată că într-o familie obișnuită din România, cu venituri medii, suma lunară pentru educație în anul 2019 este de patru lei. E cazul de a ne întrista.

  1. Călinescu a căutat explicații care să răspundă la întrebarea din titlul articolului lui. A enumerat 12 „cauze”, cum le-a numit, ce i s-au părut „probabile” pentru care nu se citește, în general, și în mod special literatură română. Am ales nouă.

Cultura vs. avere. „Familia română nu are nici o stimă de cariera intelectuală. Părinții doresc ca copiii să devină miniștri, deputați, oameni cu avere, cu „situație”. Tinerii sînt dar crescuți în acest spirit ostil culturii.”

Foto dreapta: futureprimitive/Pixabay | Stânga: G. Călinescu, desen de pictorul Șt. Dumitrescu

Foto dreapta: futureprimitive/Pixabay | Stânga: G. Călinescu, desen de pictorul Șt. Dumitrescu

Moștenire de familie. „Părinții, fiind ei înșiși necititori, văd în lectură o cheltuială și o oboseală și sînt scandalizați când peste «grelele materii ale programului» se mai recomandă odraslelor citiri «suplimentare».”

Și tu, profesore? „Profesorii (nu toți, dar foarte mulți) nu citesc, sub diferite pretexte, nimic. Rar am văzut la un profesor secundar o revistă literară. Unii chiar interzic școlarilor citirea revistelor.”

Pretexte. „Sub felurite pretexte (moralitate, bun-simț, puritatea limbii etc), persoane și publicații care au autoritate asupra publicului ridiculizează sistematic pe toți scriitorii contimporani, deplîngînd decandența literelor, deși sîntem într-o epocă înfloritoare și oricum foarte importantă sub raportul preocupărilor măcar teoretice.”

Critica. „Critica derutează pe cititor, întrucît atunci cînd un critic declară că o carte e slabă, ceilalți o vestesc genială, din spirit de contradicție, și invers.”

Iluștri cu orice chip. „Tinerii țin prea mult să devină iluștri cu orice chip și prea puțin să se convingă întîi că pot crea. Ei primesc cu dispreț, ba chiar cu ură, orice aviz al criticului, și se unesc împreună scoțînd publicații semnate de nume atît de nouă și necunoscute, încît publicul, rămas cu adorațiuni pentru Coșbuc, Goga, Brătescu-Voinești, Sadoveanu, se sperie și nu mai citește.”

O distracție. „Editorii, făcînd ei înșiși reclama cărților, fără a consulta niciodată pe critici, au obișnuit publicul cu ideea că o carte e o distracție pentru după-amiază. Azi, mulți cititori socotesc carte proastă aceea care nu e veselă și lesne de citit. Literatura însă cere pregătire și fineță și dă emoții mai complicate.”

Foto: StockSnap/Pixabay

Foto: StockSnap/Pixabay

Publicul „cere”. „Editorii, văzînd în retipărirea de cărți o simplă «afacere» și fiind informați în mod insidios că «se cer» cărți de tineri, au început o goană (uneori concursuri) după autori noi, și rezultatul a fost o ploaie de volume fără nici o valoare.”

Snobismul. „Există un snobism care odată era al unei clase închise și acuma e al burghezilor. Lumea «bine» afectează a nu cunoaște literatura română și se întreabă dacă e posibil să găsești interes într-un autor român.”

„Din toate aceste cauze (vor mai fi și altele) rezultă o mare ignoranță la români de propria lor cultură”, concluziona G. Călinescu și încheia cu un îndemn către intelectualii români: „O țară nu poate să-și îndreptățească existența fără cultură. Fără Racine, Molière, Voltaire, Hugo, Flaubert, Valéry, nimeni n-ar ține atît ca Franța să nu piară de pe lume. Nu fiți așa de dificili cu compatrioții voștri cînd primiți cu atîta plecăciune pe scriitorii străini de a treia mînă care vin să-și vîndă orientalilor cărțile lor. Citiți românește, chiar dacă pentru o carte bună ați cumpăra nouă proaste, căci dacă e adevărat că unui autor i se cere talent, e tot atît de adevărat că unde nu sînt cititori nu mai ești mândru să ai talent.”

Foto: StockSnap/Pixabay

Foto: StockSnap/Pixabay

Tot G. Călinescu publica în Viața literară, într-un număr din 1929, un articol intitulat Cum se citește o carte. Iată ce sfaturi avea:

„Când eram student, făcând uz de bibliotecile statului român, citeam în atitudini ascetice: puneam capul între palme și lăsam greutatea corpului, alternativ, când pe o parte, când pe alta, ca să evit, mai ales, eroziunile la coate. O astfel de lectură mi s-ar părea astăzi lipsită de orice voluptate.

Am văzut lume care citește circulând pe stradă, nu știu dacă absorbită de interesul cărții sau doritoare de a uimi societatea cu nobila sa îndeletnicire. Eu atunci credeam, ca toată lumea, că o carte se citește pentru conținutul ei, astăzi știu că cititul poate fi o artă gratuită, ca oricare alta, fără finalitate în afară de sine.

Cărțile nu se citesc în public; cu ele te închizi în casă, în singurătate. Poziția în care consulți o carte este de o însemnătate capitală.

Versurile, spre pildă, se citesc umblând în jurul odăii, pentru a le da un ritm declamator.

Romanele de acțiune le citesc întins jos cu capul în mâini, ca un șef de stat-major deasupra unei hărți strategice pe care îmi studiez mișcarea eroilor.

Literatura de analiză se gustă culcat pe spate. După fiecare moment psihologic, ai astfel prilejul să lași cartea jos și să urmărești cu ochii în tavan perspectivele sufletești ale cărții.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Toni

    28 ianuarie

    Prof. Bogdan Cretu – Universitatea Cuza Iasi

    – De ce credeți că tinerii citesc tot mai puține cărți?

    – Pentru că au de ales, iar asta nu este un lucru rău. E foarte bine să ajungi la cărți pentru că vrei tu și pentru că asta îți place, nu pentru că cineva îți impune și nu pentru că nu există foarte multe posibilități.
    Eu am, cumva, un picior și în lumea cealaltă, cea de dinainte de dec. ´89. Eu și generația mea citeam nu pentru că nu aveam de ales, ci pentru că ăsta era firescul acelei lumi.
    Eu nu cred în ideea că tinerii nu citesc; eu cred că se citește mai puțin decît se citea acum 30 de ani.
    Avem o piață editorială mult mai mică decît toate țările de lîngă noi. Cititul nu e un reflex sau un instinct. Un copil care crește într-o casă în care nu există cărți, evident că nu va avea bucuria întîlnirii cu cărțile.
    Nici manualele școlare nu recomandă lectura. Poți foarte bine să iei note foarte bune la toate examenele fără să fi citit mai mult de cinci cărți. De citit, se citește și o să se citească în continuare, dar nu se va mai citi deocamdată în masă.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.