Site icon Editia de Dimineata

De ce unele femei folosesc parfum în exces. Este motiv de îngrijorare, spun cercetătorii

Este posibil ca femeile care folosesc prea mult parfum să nu o știe, dar adevărul este că sunt deprimate.

Aceasta este concluzia medicului israelian Yehuda Shoenfeld, medic și cercetător în boli autoimune la Universitatea Tel Aviv din Israel care studiază „autoanticorpii”. Această clasă de substanțe chimice lansează atacuri împotriva celulelor organismului, adesea la pacienții cu boală autoimună, cum ar fi lupusul eritematos sistemic.

„Descoperirile noastre științifice sugerează că femeile care sunt deprimate își pierd și simțul mirosului și pot compensa asta folosind mai mult parfum”, a spus el.

Autoanticorpii și șoarecii

Shoenfeld și colegii săi au folosit autoanticorpi pentru a provoca depresie la șoarecii de sex feminin și au descoperit că substanțele chimice au oprit receptorii olfactivi, care sunt responsabili cu simțul mirosului.

Tratamentul a afectat abilitățile de miros ale șoarecilor – fără a le înfunda efectiv nasurile – și i-a determinat să slăbească.

Șoarecii par a fi modele bune în privința modului în care acționează corpul și creierul omului.

Cercetătorii israelieni şi-au publicat studiul în revista Arthritis and Rheumatism.

Pierdere în greutate

”Pierderea în greutate este unul dintre primele semne de depresie în cazul pacienților cu boli autoimune”, a declarat Shoenfeld pentru LiveScience.

”Dacă nu poți mirosi, nici nu mănânci mult, pentru că nu savurezi mâncarea. Și dacă nu mănânci, slăbești”, a mai spus Shoenfeld.

Depresia, un răspuns al sistemului imunitar

„Suntem de părere că depresia are rădăcini biologice şi ar putea fi un răspuns al sistemului imunitar la anumiţi indici fiziologici”, a mai spus Shoenfeld.

La pacienţii cu lupus şi la cei cu alte boli autoimune, „autoanticorpii” atacă sistemul imunitar al unei persoane, apărând în organismul uman ca o reacţie aberantă la bolile autoimune. Această particulă este o adevărată noutate, spune profesorul Shoenfeld. „Am descoperit că, atunci când este generată, ea afectează simţul olfactiv al unei persoane şi poate induce senzaţia de depresie”, spune profesorul israelian.

Cercetătorii sunt deja de acord că persoanele care suferă de boala Alzheimer îşi pierd simţul olfactiv. Cercetarea profesorului Shoenfeld este prima care face o legătură între depresie şi simţul olfactiv la pacienţii cu lupus.

Implicații

Implicaţiile sunt largi, şi pot fi aplicate şi la populaţie în sensul larg, spune Shoenfeld. „Oamenii cu depresie se pare că răspund bine la aromaterapie. Unele mirosuri par să îi ajute să depăşească efectele factorilor biologici, sugerând că depresia ar putea avea cauze biologice”, a mai explicat profesorul Shoenfeld.

Această cercetare ar putea ridica semne de întrebare şi în legătură cu tulburările psihotice, precum schizofrenia. „Ar putea exista o cauză organică a acestor tulburări, iar dacă asta este situaţia, medicii ar trebui să îşi schimbe atitudinea în legătură cu actualele terapii pe care le folosesc”, a declarat profesorul Shoenfeld. „Cred că ştiinţa este capabilă să arate că aromaterapia s-ar putea să nu fie doar pentru parfumat camere. Dacă ne gândim bine, unele dintre aceste remedii au fost folosite de secole, încă de pe vremea vechilor egipteni, pentru a trata maladii organice”, a mai spus acesta.

Cercetătorii speră să dezvolte un „test al mirosului” care să ajute la diagnosticarea depresiei, dar şi a bolilor autoimune.

Întrebare

Dar oare legătura între depresie și femeile parfumante în exces este limitată doar la pacienții cu boli autoimune? Shoenfeld nu crede asta.

”Depresia operează în mod similar la oameni care nu au o boală”, a spus medicul israelian, care a adăugat că acest lucru poate explica de ce unii bărbați folosesc prea multă apă de toaletă, la rândul lor. Shoenfeld crede, de altfel, că medicii, inclusiv el, ar trebui să se concentreze mai mult pe legătura dintre simțul olfactiv și starea sănătății unei persoane.

”Dăm atenție tuturor simțurilor, dar am neglijat mirosul multă vreme”, a spus acesta. ”Abia acum câțiva ani doi oameni de știință au câștigat Premiul Nobel pentru descifrarea receptorilor pentru simțul olfactiv uman. Mai e mult de muncă în domeniul ăsta, pe care eu îl cred extrem de important”, a încheiat medicul israelian.

 

Exit mobile version