4 decembrie 2020, 21:53

„De departe, aspectul lor îți ia ochii, dar când te apropii, frumusețea lor dispare ca prin miracol.” Despre lucruri care străbat din timpuri vechi

„Preocuparea lor cea mai importantă este de a semăna cu un individ oarecare, un francez, care a trecut pe la ei și a cărui purtare și fel de a fi le-a plăcut în mod deosebit. Se spune că, acum câțiva ani, era la modă la București să caști, pentru că un oarecare conte, atașat al consulatului Franței, avea acest obicei.”

În 1854, la o editură din Bruxelles, a apărut o carte despre Războiul Crimeii, conflict militar izbucnit în octombrie 1853 și încheiat în februarie 1856. Cartea a fost semnată de Charles Flor O’Squarr (1830 – 1890), un jurnalist din Belgia, pe numele real Joseph Charles Flor.

Flor O’Squarr a scris, de preferință despre subiecte legate de artă, literatură și politică, într-un stil simplu și direct, fără înflorituri și vorbe inutile, sarcastic și deseori polemic, așa cum apare prezentat și într-un articol publicat de Wallonica. A colaborat cu multe publicații, a tradus din scriitori englezi (Charles Dickens, Jonathan Swift), dar a scris și comedii, eseuri, poezii, romane. 

Jurnalistul belgian Flor O’Squarr (1830 – 1890) | Fotografie: Nadar, Sursa: Bibliothèque nationale de France / gallica.bnf.fr

Un jurnalist belgian din secolul al XIX-lea. În anii 1853 și 1854, ca jurnalist, a vizitat teatrul de operațiuni din timpul războiului Crimeii, „cu dorința de a oferi cititorilor din Occident date și informații despre Principatele dunărene și Bulgaria, dar și despre cauzele conflictului, forțele combatante, desfășurarea luptelor și implicațiile lor asupra locuitorilor”, menționează autorii lucrării „Călători străini despre Țările Române”. 

A petrecut în Principate o lună, motiv pentru care, unele dintre părerile exprimate despre București și Valahia au fost preluate de la alți autori – neavând timp suficient la dispoziție pentru a-și putea face „propriile păreri”. 

Despre București, jurnalistul belgian a notat: „…acest oraș, cel mai important dintre toate orașele Valahiei, Moldovei și Bulgariei, atât prin întindere, cât prin populație, poate servi ca model și tip pentru multe alte cetăți de jur-împrejur, ca moravuri și aspect, dând o idee aproape exactă asupra aspectului general al acestei părți a Europei, pe care nu este permis să nu o cunoști”. 

De altfel, a făcut o descriere suficient de detaliată a Bucureștiului și, potrivit autorilor volumului amintit, „oferă o imagine obiectivă a capitalei Țării Românești și a societății bucureștene” din perioada respectivă.

Ca prin miracol. „… Ia prima privire, această capitală pare imensă și la fel de întinsă ca Bruxelles sau cât jumătate de Paris. Nenumăratele sale biserici, numeroasele foișoare ale caselor principale, oferă un frumos ansamblu și cineva care nu l-a văzut decât pe dinafară își face o impresie minunată; dar când vine să-l examineze este cu totul altceva. Găsește un labirint de străzi strâmte, de străduțe, de fundături în care se văd câteva case frumoase, în mijlocul locuințelor sărace și prost construite.

De altfel este ca în toate orașele din Orient. De departe, aspectul lor îți ia ochii, dar când te apropii, frumusețea lor dispare ca prin miracol, păduri imaginare, lacuri, insule, munți care crezi că se văd, se schimbă în tufișuri infecte și în arbuști desfrunziți.”

București, jumătatea secolului al XIX-lea, gravură în oțel, Michel Bouquet | Sursa: Bucureștii Vechi, Documente iconografice, Arhivele Bucureștiului, 1936

Ce n-a văzut Parisul! „Este imposibil să-ți închipui un stil mai grosolan ca stilul arhitecturii din București. Un locuitor căruia i-ați face această observație vă va răspunde foarte judicios că «ar fi inutil să construiești case frumoase din cauza cutremurelor dese, care sunt o dată la zece ani; fără ele, adaugă el, noi le-am face mult mai bune ca la Paris și Londra». 

Marea pretenție a românilor este de a prima asupra popoarelor din Occident și cea mai mare onoare pentru ei este ca atunci când vă arătați curiozitatea pentru orașele lor, să vă spună: «N-aveți așa la Paris!». Cât despre Bruxelles, nu se știe nimic mai mult, căci bruxelezii nu cunoscuseră Bucureștiul.”

Bisericile și spânzurătoarea. „Singurele monumente care se întâlnesc în număr mare sunt bisericile ortodoxe, pe care boierii le-au ridicat pentru răscumpărarea nedreptăților, așa cum în Evul Mediu părinții noștri fondau mănăstiri. 

Cea mai mare parte a acestor biserici este în stil bizantin, fiecare dintre ele având trei sau chiar patru turle care sunt departe de a avea eleganța minaretelor de la Constantinopol. Clopotele nu sunt atârnate în clopotnițe, ci sunt agățate în fața unei porți din catifea, transversal și susținută de doi stîlpi în formă de spânzurătoare. 

Duminica, la ora slujbei, când mulțimea credincioșilor se adună în fața ușii de la intrare în așteptarea începerii rugăciunilor și clopotarii îmbrăcați în piei de oaie, cu blana pe dinafară, se leagănă atârnați de frânghia clopotelor, de la distanță, crezi că ești de față la o execuție capitală și la spânzurarea condamnatului.”

București pe la 1854, cromolitografie, Michel Bouquet | Sursa: Bucureștii Vechi, Documente iconografice, Arhivele Bucureștiului, 1936

Boieri și boieri. „În Valahia ca și în Ungaria, populația este împărțiță în două: nobili sau boieri și țărani. Boierii formează ei înșiși trei ranguri, ca urmare a nașterii sau funcțiilor pe care le ocupă.

Boierul, în limba acestei țări, înseamnă combatant sau luptător; azi a devenit un titlu de noblețe. După boierii din prima clasă, vin cei de clasa mijlocie, a căror origine este mai puțin veche și bogăția mai puțin mare; postelnicii (privilegiații), nobili de dată recentă, dar care nu sunt mai puțin scutiți de impozite.

[…]

Boierii marii alcătuiesc marea aristocrație. Dintre ei sunt aleși principalii funcționari, singurii care au influență și, în general, au proprietăți imense. Veniturile lor ar fi la fel de mari, dacă cea mai mare parte a terenurilor lor nu ar fi rămas necultivate, din neglijență crasă sau din lipsa mâinii de lucru.

A doua și a treia clasă sunt la distanță mare de prima și sunt formate din funcționari de rang inferior și din mici proprietari de pământ. Această boierime are o existență civilă și politică; privilegiile sunt mari ruinătoare pentru țară. Ea stăpânește pământul în întregime, este scutită de tot felul de taxe. În nici un caz, membrii ei nu pot fi arestați. Nu pot fi nici expropriați. Totul le este permis.”

Țară bogată, oameni săraci. „Valahia este un exemplu frapant asupra a ceea ce poate îndura o țară de pe urma răului făcut de război și a proastei administrații. Un lanț de munți, bogați în păduri, în minereuri de tot felul, o mărginește pe o parte. De cealaltă parte, Dunărea îi servește drept cale de ieșire și graniță. Este una dintre cele mai bune poziții din lume. Dar degeaba are Valahia toate aceste elemente de prosperitate și de bogăție.

[…]

Această stare deplorabilă se explică prin situația însăși a țării: ea a fost în mod constant teatru de luptă și adesea disputată de Rusia și Turcia…”

Arta de a face rapid avere. „Amici și inamici au ruinat țara și războiul s-a sfârșit; domnii vin să ridice din această nefericită țară ultimele resurse. Acești domni cumpărau foarte scump, la Constantinopol, puterea de a veni să-i asuprească pe români și de a se îmbogăți. Domnia era pentru șapte ani și rareori ei ajungeau la sfârșitul acestui termen fără a fi decapitați sau fără a fi rechemați. Deci n-aveau timp de pierdut. Cu scopul de a-și crește cât mai rapid averea, ei foloseau toate mijloacele. Astfel, arareori arta afronturilor, a extorcărilor, era folosită mai bine decât de acești domni.”

București, jumătatea secolului al XIX-lea | Sursa: Bucureștii Vechi, Documente iconografice, Arhivele Bucureștiului, 1936

Blana și năravul. „Tirania și jaful apăsau și asupra boierimii și caracterul boierilor nu era făcut să îndrepte aceste rele. Acești boieri nu au fost niciodată cunoscuți în istorie decât prin slăbiciunea și profunda for imoralitate. 

Viața lor se petrecea la curtea domnului în intrigi și lupte frivole. Și-au schimbat ei caracterul schimbandu-și veșmintele? Fie-ne astfel permis să ne îndoim, de vreme ce se aud plângerile unanime ce se ridică împotriva relei lor purtări, de la toți care sunt în legătură cu ei. 

Azi, ca odinioară, a-ți plăti datoriile, a-ți îndeplini angajamentele, este un lucru excepțional în Valahia. Și cu atât mai mult la București. Lipsa ordinii și a banilor se fac simțite peste tot, în administrație ca și în averile particulare.”

Parodie valahă. „Locuitorii din Valahia cred că ating cea mai înaltă treaptă de civilizație, pentru că au un ministru de interne nefolositor, care să administreze întinse teritorii pustii; un ministru de finanțe pentru a regla un adevărat haos și un buget care abia se ridică în anii buni la patru milioane de lei; un ministru al justiției ai cărui funcționari sunt rușinea națiunii; un ministru al instrucțiunii publice ce conduce câteva școli unde totul este de făcut și pretutindeni moravuri de corijat; în sfârșit, un ministru de război (marele «spătar») care comandă două regimente. 

Toată aceasta este o parodie ce nu are serios decât abuzurile ei; pentru a le combate trebuie eforturi energice și bine dirijate.”

Ce s-a schimbat. „De câțiva ani, fizionomia populației s-a schimbat la București.

[…]

Femeile au adoptat moda de la Paris; franceza a devenit aproape peste tot limba oficială; familiile bogate și-au trimis copiii la școli din Franța și Anglia; totul a luat un caracter european și rar se vede un boier încă împopoțonat cu haine largi, cu barbă lungă și cu calpac.

Peste câtva timp, după evenimentele ce se pregătesc și în care acțiunea Occidentului va aduce o influență considerabilă, vor fi greu de găsit vestigii ale Orientului. Astăzi, fuziunea nu este completă și moravurile au încă un caracter nedeterminat. Astfel, în clasele inferioare se pot încă întâlni, în același timp, haine orientale și fracuri.”

Casă în București, 1869 | Colecția Muzeului Municipal din București | Sursa: Bucureștii Vechi, Documente iconografice, Arhivele Bucureștiului, 1936

„Ai noștri tineri la Paris învață…” „Intrați într-o casă cu înfățișare plăcută unde veți fi primit în manieră franțuzească, în camere cu mobile turcești, afumate de tutun și vi se va oferi ciubuc și dulceață. Veți găsi câțiva tineri care au avut parte de educație și îi veti lua model pentru compatrioți. 

Dar mulți dintre ei au un specific local pe care hainele la modă nu-l pot ascunde. Majoritatea chiar dintre boieri a lăsat vechiul caftan pentru a lua costumul nostru, mult mai puțin elegant și mai puțin pitoresc.”

O modă… „Preocuparea lor cea mai importantă este de a semăna cu un individ oarecare, un francez, care a trecut pe la ei și a cărui purtare și fel de a fi le-a plăcut în mod deosebit. Se spune că acum câțiva ani, era la modă la București să caști, pentru că un oarecare conte, atașat at consulatului Franței, avea acest obicei.”

Un dandy de București. „…nu este bine văzut dacă nu are ghete de lac și mănuși de piele, un baston și un lornion așezat pe ochi. Apoi, ca o ultimă notă de distincție, își încarcă degetele cu inele și jiletca cu lanțuri și brelocuri dezgustătoare. La fel ca toți orientalii, care imită moda europeană, ei cred că niciodată nu vor exagera destul cu eleganța și adesea sfârșesc prin a cădea în ridicol.

[…]

Este adevărat că nu este absolut necesar să mergi până la malul Dâmboviței pentru a-i găsi pe acești inocenți ridicoli și trebuie să adăugăm că există în Valahia un nucleu de tineri bărbați inteligenți, bine educați și animați de cele mai minunate idei de civilizație și progres și care, foarte probabil în viitor, vor influența considerabil destinul țării.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.