7 iunie 2022, 14:26

De Ispas, când floarea este mai bogată: „Căci, în această zi, sufletele morților plutesc în aer, zboară spre cer”

„Când cade Ispasul, codrul e încărcat de frunză și iarba de pe fânațe e acuma hăt mare.”

Personaj mitic despre care se spunea că ar fi asistat la Înălțarea Domnului și la ridicarea sufletelor celor morți la Cer, Ispas este celebrat în fiecare an la patruzeci de zile de la Paște sau în joia din săptămâna a șasea după Înviere, scria etnograful Ion Ghinoiu. Acesta nota:

Întrucât Ispas ar fi fost un om vesel, credincioșii caută să fie bine dispuși în ziua de prăznuire.

„… flăcăii și fetele mari de prin unele părți ale Moldovei și Munteniei îndătinează de a se duce în noaptea spre Înălțarea Domnului prin alunișuri, ca să culeagă flori de alun, cari înfloresc și se scutură în această noapte…” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Nicky/Pixabay

„Bune de leac și de dragoste”

„Când cade Ispasul, codrul e încărcat de frunză și iarba de pe fânațe e acuma hăt mare”, scria Simion Florea Marian în Sărbătorile la români, 1899:

Drept aceea, flăcăii și fetele mari de prin unele părți ale Moldovei și Munteniei îndătinează de a se duce în noaptea spre Înălțarea Domnului prin alunișuri, ca să culeagă flori de alun, cari înfloresc și se scutură în această noapte și care, după credința și spusa lor, sunt bune de leac și de dragoste.

Tradițional, la Ispas aveau loc „sacrificii sângeroase și se țineau „renumite târguri și nedei”.

Frunze de paltin și leuștean

În Transilvania și Banat, oamenii obișnuiau, în ziua de Ispas, „de a împăna și înfrumuseța mormintele, bisericile și casele cu diferite verdețuri și flori, cu deosebire însă a pune prin case crengi și frunze de paltin, cari, dacă se păstrează peste an, sunt bune de aprins și de afumat cu dânsele în contra trăsnetului [se spunea «Când e vreme grea, fă-ți în casă fum din frunză de paltin, adus din ziua de Ispas, pentru ca să fii ferit de trăsnet»], iară prin ferestre se pune leuștean”.

Fetele și femeile „se încingeau cu leuștean ca să nu se îngrașe”.

 

În ziua de Ispas, „se însemnau mieii și vițeii”, adică li se tăia „oleacă” dintr-o ureche. (Simion Florea Marian) | Credit foto: Peter/Pixabay

 

Salutul, însemnarea mieilor, nedei

Din ziua de Paști și până în ziua de Ispas, când se vizitau sau se întâlneau pe uliță, oamenii obișnuiau să se salute cu «Hristos a înviat» / «Adevărat c-a înviat». În ziua de Ispas, se salutau cu formula «Hristos s-a înălțat» / «Adevărat că s-a înălțat! ». După Ispas, se salutau și își dădeau binețe „după cum le era datina în decursul anului”.

În studiul său, Simion Florea Marian amintea că, în Moldova, în mod special, era datina ca mieii să se taie abia la Ispas, în timp ce, în Bucovina, în ziua de Ispas, „se însemnau mieii și vițeii”, adică li se tăia „oleacă” dintr-o ureche. În această zi, se tăia și „părul din vârful cozilor la vitele cornute”. Toate se îngropau într-un furnicar, în timp ce se rostea «Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în furnicarul acesta».

Unele familii sărbătoreau Ispasul „de patron al casei”, iar în unele sate se ținea nedeie, o străveche petrecere câmpenească unde se adunau, se ospătau, jucau și se veseleau.

Țăranii semănau porumbul (cucuruzul sau păpușoiul) până la Ispas, pentru că, după această zi, ziceau, „nu mai are când crește și coace cumsecade”.

Un „târg de fete”

„În comuna Blaj din Transilvania”, nota Simion Florea Marian, „tot în această zi se ține târg de fete, unde tinerii vin să le pețească”:

Acolo își aduc fetele și zestrea, precum și alte podoabe ce le posedă.

În Dobrogea, era datina ca „mai multe femei și babe să ia, cu o zi înainte de Înălțarea Domnului sau Ispas, cu ele azime calde, ceapă verde și rachiu și, mergând prin sat, să le dea de pomană pentru sufletul morților…” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Anna Armbrust/Pixabay

„Azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților”

La Ispas, menționa Ion Ghinoiu, abundau „obiceiurile și practicile magice legate de cultul morților: pomeni (Moșii de Ispas); ospătarea sufletelor care plutesc în aer, în drum spre cer; curățirea și împodobirea mormintelor cu flori, frunze și ramuri de paltin; pomenirea morților”.

Simion Florea Marian scria că, în Dobrogea, era datina ca „mai multe femei și babe să ia, cu o zi înainte de Înălțarea Domnului sau Ispas, cu ele azime calde, ceapă verde și rachiu și, mergând prin sat, să le dea de pomană pentru sufletul morților, zicând ca să aibă pe drum, căci în această zi cred ele că zboară morții în cer”.

În unele așezări din Muntenia, femeile împărțeau „azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților” în ziua de Ispas, „crezând că în această zi sufletele morților se înalță la cer și ceea ce dăruiesc ele le va servi ca merinde pe drum”.

Pentru sufletele celor răposați, exista datina de a se da câte ceva și în ajunul, cât și în ziua de Înălțarea Domnului.

„Toate darurile acestea se numesc în cele mai multe părți… Moși de Ispas”, menționa Simion Florea Marian.

Cum „se alungau moroii și anulau vrăji”

Despre „spiritele morților care își părăsesc mormintele la Joimari și refuză să se mai întoarcă la lăcașele lor sau se rătăcesc în drumul lor spre cer”, se spunea că „devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor de lapte”, scria Ion Ghinoiu. Etnograful a completat:

De aceea, în noaptea și ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri și practici magice de apărare de aceștia: culegerea și sfințirea florilor, frunzelor și ramurilor plantelor apotropaice (alun, nuc, leuștean, paltin), sorcovirea (lovirea) vitelor și oamenilor cu leuștean, sunatul din buciume pentru alungarea moroilor și anularea vrăjilor și farmecelor, încingerea fetelor și femeilor cu leuștean, îmbunarea spiritelor morților cu ofrande bogate, vrăji și descântece.

Ziua de Ispas era „hotar pentru diferite activități economice: se încheia semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcau boii și juncanii la pășunile montane, se însemnau mieii prin crestarea urechilor”.

În scrânciob | Fotografie de Nicolae Ionescu

Scrânciobul, focul viu, Paștele Cailor

Din Duminica Învierii și până la Înălțare (Ispas) funcționa scrânciobul sau dulapul, pentru copii și tineri, care, în sate din Muntenia, era construit începând din Duminica Floriilor. În ziua de Ispas, „se făcea horă mare, avea loc petreceri și se ciocneau din nou ouă roșii”, scria etnograful Romulus Antonescu.

La Înălțarea Domnului sau imediat după Rusalii, se făcea focul viu, „pentru ferirea boilor de boli”.

În Banat, după cum consemna Romulus Antonescu, exista credința că, la Ispas, „timp de o oră este și Paștele Cailor, când ei se satură, nu mai mănâncă cu nesaț”.

„Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face în fiecare an în ziua „Înălțării Domnului” nostru Isus Christos, din luna Mai, când floarea este mai bogată.” | Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman / Wikipedia, Carte poștală din 1936, domeniu public

Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face în fiecare an în ziua Înălțării Domnului”

Ziua Înălțării Domnului este, în România, și Ziua Eroilor.

„Pierderile de vieți omenești din anii primei conflagrații mondiale, nemaiîntâlnită până atunci, au fost enorme. România a pierdut aproximativ 800.000 de militari și civili. De aceea, pentru supraviețuitori s-a impus ca o datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptă”, scrie într-o prezentare pe Arhivele Militare Naționale Române.

La 26 aprilie 1920, Ministerul de Război al României a emis decretul nr. 1913 prin care a fost stabilită ziua „Înălțării Domnului pentru comerorarea eroilor căzuți în război”:

Art. 1. Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face în fiecare an în ziua „Înălțării Domnului” nostru Isus Christos, din luna Mai, când floarea este mai bogată.
Art. 2. Această zi se decretează ca sărbătoare națională în toate comunele țării printr-un parastas, prin procesiuni și sărbători cu caracter național și patriotic după un program stabilit de societatea “Mormintelor eroilor căzuți în răsboi”, și la care vor lua parte toate instituțiunile de Stat și particulare.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1948, Ziua Eroilor a fost schimbată în ziua de 9 mai. În 1995, a fost adoptată legea privind proclamarea Zilei Eroilor. În primul articol al legii se specifica: „Se proclamă Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiției românești”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol