22 ianuarie 2022, 12:48

De la Drumul Sării la cel al Serii. Și invers: „Dintre aceste drumuri vechi, două au atins Bucureștiul”

„Aceste numeroase transporturi de sare îndestulau mai întâi nevoile locuitorilor din satele și târgurile țării, apoi aprovizionau cherhanalele de la Dunăre de unde plecau, în schimb, șiruri întregi de care cu pește sărat…”

În hărțile Bucureștiului din anii 1930 și până spre sfârșitul anilor 1960, în partea de vest a orașului, apare o stradă cu numele „Drumul Serii”.

În volumul București, Ghid oficial, din 1934, ce include „20 de hărți pentru orientare”, cum e menționat pe copertă, acest drum „este însemnat mai întâi între Calea 13 Septembrie și calea ferată Cotroceni-Filaret, apoi între șoseaua Măgurele și hotarul orașului”, nota istoricul Constantin C. Giurescu într-un articol despre toponimia bucureșteană, apărut în 1962 în revista Studii şi cercetări lingvistice.

Constantin C. Giurescu menționa că, după două decenii, într-un alt ghid al străzilor din București, apare: „Drumul Serii, stradă în raionul Lenin”.

Istoricul comenta:

Cititorul își închipuie că e vorba de un toponimic în legătură cu termenul «seară»; își spune chiar că nu e singurul de acest fel. Dacă există o stradă a Echinoxului (în text) și două ale Toamnei, două străzi ale Dimineții și trei ale Amurgului, de ce să nu existe și o stradă a Serii?

Explicația, menționa Constantin C. Giurescu, este că „avem de a face cu un nume evocator al vieții economice de odinioară”, un nume care, „din cauza sistemului ortografic defectuos al veacului trecut, ne-a fost greșit transmis”.

Harta unde apare „Drumul Serii” – București, Ghid oficial, 1934 | Dreapta, credit foto: Marek / Pixabay

Drumurile sării ce străbăteau Țara Românească

E vorba de drumul sării, unul dintre „numeroasele drumuri de acest fel care, plecând de la ocnele din regiunea deluroasă, străbăteau Țara Românească și ajungeau la Dunăre”. Dintre aceste vechi drumuri, „două au atins Bucureștiul, unul în partea de vest a orașului, altul în partea de est”.

Povestea acestei „rețele” de drumuri, numite „drumurile sării”, de pe teritoriul Țării Românești, a fost prezentată de istoric.

Carele încărcate cu „drobi”

În zona subcarpatică, au existat numeroase „ocne” sau puncte de exploatare a masivelor de sare. Istoricul amintea Ocna Mare (Ocnele Mari, azi, județul Vâlcea), Ocna Mica de lângă Târgoviște (Ocnița și Gura Ocniței), ocnele de pe Valea Teleajenului, apoi cele de la Slănic și Telega.

Constantin C. Giurescu scria:

De la toate aceste ocne porneau care încărcate cu „drobi”, „mari” și „mici” de sare – li se mai spunea și „bolovani” – de o anumită greutate; carele urmau drumuri știute care, în decursul timpului, datorită transporturilor continue și regulate, au luat numele de drumurile sării.

„În întreaga Peninsulă Balcanică”

Un astfel de drum, explica istoricul, cobora de-a lungul Oltului, ajungea la Caracal, și, de acolo, se ramifica, atingând Dunărea la Bechet, Corabia și Islaz. Tot din acest drum, „se desfăcea” o altă ramură care, prin Craiova, „răspundea la Calafat”, și o alta ce ajungea „tocmai la Orșova”.

La răsărit de Olt, porneau drumuri de la Ocna Mică, unul se îndrepta spre Zimnicea, altul – spre Giurgiu. La fel erau drumuri de la ocnele din bazinul Teleajenului și al Prahovei ce duceau spre Dunăre:

Aceste numeroase transporturi de sare îndestulau mai întâi nevoile locuitorilor din satele și târgurile țării, apoi aprovizionau cherhanalele de la Dunăre de unde plecau, în schimb, șiruri întregi de care cu pește sărat, în sfârșit asigurau transportul de sare peste Dunăre în întreaga Peninsulă Balcanică.

„De la toate aceste ocne porneau care încărcate cu drobi, mari și mici.” (Constantin C. Giurescu) | Credit foto: Alex Volodsky / Pixabay

Un bloc de sare pentru un bloc de piatră

Constantin C. Giurescu amintea de cronicarul francez Jean de Wavrin (c. 1400 – c. 1474), care înregistrase o „mărturie auzită” de la Vlad Dracul, contemporan, domn al Țării Românești între 1436 și 1442 și din 1443 până în anul 1447.

Potrivit acelei mărturii, Mircea cel Bătrân, tatăl lui Vlad Dracul, a plătit „câte un bloc de sare” pentru fiecare bloc de piatră folosit la construirea cetății Giurgiului.

„Unul trecea de la răsărit de oraș”

Bucureștiul a fost străbătut de două drumuri ale sării.

„Unul trecea de la răsărit de oraș, formând hotarul moșiei Pantelimonului, moșie dăruită mănăstirii cu același nume de către Grigore Ghica Vodă”, preciza istoricul și amintea de descrierea hotarului pe care acesta a făcut-o în testamentul întocmit în iulie 1752:

Pe lângă un lac ce este dinaintea bisericii sf. Pantelimon, drept la oborul târgului de afară… și de acolea… în drumul ce vine de la Mărcuța… de acolea drept pe drum asupra răsăritului până în hotarul moșiei Mărcuța…, de acolea… drept spre amiazăzi, pe drumul sării, până în drumul cel mare, unde este piatra hotarului mănăstirii Radu Vodă…

Drumul sării forma astfel hotarul moșiei, „începând de la bariera Iancului la bariera Vergului, continuând apoi pe șoseaua Mihai Bravu spre miazăzi”:

Era o parte din marele drum al sării care, plecând de la Slănic, ajungea la Ploiești, atingea Bucureștii și apoi cobora la Dunăre, ramificându-se spre Oltenița, Mănăstirea și Călărași. Pe porțiunea spre Călărași, unde serviciul de poștă mergea pe același drum, una dintre stații – a doua de la București – purta chiar numele de «Drumul sării».

„Sărăria se afla în preajma mănăstirii și hanului Sf. Gheorghe Nou… și aproape de «scaunele pescarilor» sau «pescăria veche».” (Constantin C. Giurescu) | Biserica și hanul sfântul Gheorghe-Nou, litografie făcută de desenatorul și pictorul francez Auguste Raffet. În anul 1837, acesta l-a însoțit pe aristocratul rus Anatoli Demidov într-o expediție științifică în timpul căreia a trecut și prin București.

De la Ocna Mică, prin București, spre Dunăre

Cel de-al doilea drum al sării străbătea Bucureștiul în partea de vest:

El venea, în epoca veche, de la Ocna Mică de lângă Târgoviște, trecea prin satul Drumul Sării, din fostul județ al Dâmboviței – satul, cu 20 de gospodări, e menționat sub acest nume în harta din 1835 –, ajungea la București, mergând pe actualul „Drumul Serii”, tăia apoi Calea Craiovei (azi, Calea Rahovei) și drumul spre Măgurele, ca să se îndrepte, după aceea, spre Dunăre…

Sărăria Bucureștiului

Indiferent din ce parte, est sau vest, intrau în oraș carele cu sare, multe se îndreptau spre „sărărie”, adică „locul unde se descărca și se vindea – în folosul domniei – sarea”. Constantin C. Giurescu nota:

Sărăria se afla în preajma mănăstirii și hanului Sf. Gheorghe Nou… și aproape de „scaunele pescarilor” sau „pescăria veche” (azi strada general Florescu). Era un loc ceva mai întins, pe marginea căruia se afla depozitul domnesc de sare și prăvăliile diferiților detailiști care, pe lângă „drobii” mari și mici, vindeau și „lospe”, adică frânturi sau bucățele, precum și „sare măruntă”, adică pisată sau praf. Aici era și o „prăvălie… dă sărărie” a Mitropoliei, așa cum aflăm dintr-un act inedit cu data de 29 decembrie 1790.

Drumul Sării, imagini Google.maps, 2019

O întrebare și o explicație

După această prezentare documentată, o întrebare era firească: „Cum s-a ajuns din „drumul sării” la „drumul serii”?”. Constantin C. Giurescu scria:

Explicația credem că stă în sistemul ortografic al secolului al XIX-lea. Se scria, potrivit concepției latinizante, care voia să evite pe ă, cu ĕ, deci „drumul sĕrii”. A fost de ajuns ca, la un moment dat, din neatenție sau neglijență sau poate în urma sugestiei unui consilier comunal care-și descoperise vocația filologică, să se scrie fără semnul diacritic de deasupra lui e, pentru ca numele străzii să devină „drumul serii”, așa cum a rămas, greșit, până astăzi. Propunem deci ca această stradă să fie numită din nou „drumul sării”; este unul dintre toponimicele bucureștene cele mai expresive, evocând viața economică românească veche.

O notă finală

Într-o notă finală a articolului, autorul a menționat: „Supunând această propunere forului în drept, am primit de la Sfatul Popular al Capitalei, Secțiunea de arhitectură și sistematizare, biroul nomenclaturii, prin adresa nr. 4290/X/1959 din 12 februarie 1960, un răspuns afirmativ. Rămâne acum ca hotărârea luată să se pună în practică”.

În Ghidul străzilor municipiului București din anul 1969, a apărut „Drumul Sării”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.