CITIRE

De la înălțime, fata modestă din ținutul Tecuciulu...

De la înălțime, fata modestă din ținutul Tecuciului care a bătut recorduri mondiale la saltul cu parașuta – Smaranda Brăescu

„Profitînd de vremea frumoasă, d-ra Smaranda Brăescu s’a hotărît să încerce azi realizarea unui nou record mondial femenin de lansare cu parașuta. În  acest scop a decolat, azi la prînz, de pe aerodromul Pipera, un avion pilotat de locotenentul Papană, în care a luat loc și d-ra Brăescu. Avionul este însoțit de încă două avioane, din care unul pilotat de căpitanul aviator Cosma, are pe bord pe medicul căpitan Victor Emanuel, iar celălalt pilotat de lt. Govela și are ca pasager pe lt. Iordănescu, delegatul Aero-Clubului. Avioanele s’au îndreptat spre câmpul Bărăganului, unde în momentul cînd închidem ediția are loc lansarea d-rei Brăescu de la 6000 de metri înălțime, publica Adevărul în 1931 o știre de ultimă oră.

Smaranda Brăescu, înaintea saltului prin care a stabilit recordul mondial feminin, octombrie 1931; alături de locotenentul Papană | Sursa foto: Ilustrațiunea română

Știu că prețul acestui ideal, acestei supreme năzuinți este însăși viața.

Cititorii de atunci au așteptat ziarul de a doua zi ca să afle dacă d-ra Smaranda Brăescu a reușit sau nu să facă saltul și să stabilească recordul. În Adevărul publicat în ziua următoare au citit că, din nu se spune ce motive, „avioanele însoțitoare nu au putut urca până la 6000 de metri, ci dela 3000 de metri au fost nevoite să se întoarcă.”  În schimb, zborul avionului unde s-a aflat Smaranda „a decurs fără incidente” și într-o oră și opt minute a ajuns la 6000 de metri altitudine.

„La vreo 30 kilometri spre est de Urziceni, d-ra Brăescu a desfăcut parașuta și și-a dat drumul. Coborîrea a durat 21 de minute și 25 de secunde.”

Avea pe ea un costum gros, îmblănit, și nu purta mască de oxigen, motiv pentru care de-abia mai respira când s-a aflat la 6000 de metri înălțime și stătea pe aripa avionului, gata să sară. Și totuși, avea să povestească pentru ziarul Ilustrațiunea română că nu a avut urmă de emoție, „doar bucurie, o bucurie imensă, dar stăpînită, pentru că cei mai mulți îmi garantaseră că nu voi putea trece de patru mii de metri fără mască de oxigen”.

Chiar medicul care o consultase înainte de a se urca în avion i-a spus același lucru. „Nu v-aș putea spune ce anume m’a îndemnat să nu țin seama de asemenea recomandații; ceeace știu sigur e faptul că o putere lăuntrică mă îndemna să trec granița pe care o stabiliseră… oamenii.

Și a sărit, așa cum a făcut de obicei. 50 de metri a fost căderea în gol, după care și-a deschis parașuta. A fost  întrebată dacă nu i-a fost teamă ca parașuta să se defecteze și să nu se deschidă. „Cîtuși de puțin”, a răspuns cu modestie. Ziaristul a insistat, „Și totuși dacă nu s’ar fi deschis?”, iar ea a răspuns la fel de firesc: „Muream! Atîta tot. Cîți n’au murit pentru asemenea idealuri?… Apoi, viața prețuește mai mult decît idealul?”

Nu a murit, dar nici departe de moarte nu a fost atunci. Împinsă din toate părțile de curenții puternici de aer și trecând prin goluri de aer, bine nu i-a fost deloc: a vomitat, a fost amețită, se simțea epuizată. Din avion, locotenentul Papană a urmărit-o permanent și a mărturisit ulterior că, în timp ce o privea cum e trasă și purtată de vânt, a fost convins că „nu mai era decât un cadavru care plutea în aer”.

Smaranda a căzut undeva în câmpia Bărăganului și a fost repede înconjurată de oameni simpli din satul apropiat. Aceștia au văzut de departe parașutistul și au alergat să-i dea o mână de ajutor, deși erau convinși că nu mai putea să fie în viață când l-au privit cum s-a izbit de pământ. Mare le-a mai fost uimirea când au dat de o fată care respira și le-a cerut doar să o lase acolo să se odihnească.

Parașutista a fost dusă de vânt pe o distanță de vreo 10 kilometri și a căzut într-o porumbiște. Avionul a aterizat imediat, cam la 50 de metri distanță. Sborul precum și lansarea d-rei Brăescu au atras numeroși țărani din partea locului, care s’au adunat curioși împrejurul parașutistei și a locotenentului”, scria în Adevărul.

După ce și-a revenit, s-a urcat în avionul pilotat de locotenentul Papană și s-a întors în București.

Smaranda Brăescu| Sursa foto: Ilustrațiunea română

„D-ra Brăescu deține astăzi recordul femenin mondial de lansare cu parașuta. Este primul record mondial, din toate domeniile, deținut de România”, a încheiat Adevărul. Performanța de până atunci a fost de 4.800 metri în Europa și de 5.384 metri în Statele Unite.

După această ispravă, Smaranda mărturisea: „Unii m’au considerat o excentrică, alții poate chiar o nebună. Dar eu mi-am văzut de drumul pe care aveam să’mi găsesc idealul și mulțumirea mea sufletească. N’am bătut recordul nici pentru glorie, nici pentru premii. Puteam să realizez acelaș record în Apus sau în America, unde o asemenea realizare constituia evenimentul zilei. Dar am preferat să realizez aci în țară, pe pămîntul țării mele și pentru numele nostru românesc. Nu știu dacă un record mondial femenin este o ispravă tocmai așa de mare, precum spuneți. Totuși ne conferă un drept în concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie să ne dea și nouă românilor considerația meritată.”

Smaranda Brăescu, octombrie 1931 – „Curajul unei femei”, scria despre ea publicația franceză Paris Soir| Sursa foto: Paris Soir

Cele două barografe din avionul în care s-a aflat Smaranda au indicat 6000 de metri; altimetrul a arătat 6200 de metri altitudine. Recordul ei a fost recunoscut de Aeroclubul României și catalogat ca un rezultat „național absolut” în timp ce Federația Aeronautică Internațională a stabilit că a fost un record mondial feminin. Acest succes i-a adus decorația Ordinul «Virtutea Aeronautică», clasa Crucea de Aur, acordată de regele Carol al II-lea.

Ce contează viața unei parașutiste atunci cînd este în joc nobila mîndrie de a cîștiga pentru țară?

Visul ei era totuși unul și mai mare, și mai înalt, să doboare recordul mondial atât feminin cât și masculin, care era atunci de 6450 metri și aparținea unui căpitan american. „Deși mulți dintre cei care mă felicită pentru ceeace am realizat pînă acum se îndoesc că voi putea vre’odată bate recordul mondial, vă asigur că nu voi avea adevărata mulțumire decît atunci cînd îl voi putea realiza… Știu că prețul acestui ideal, acestei supreme năzuinți este însăși viața. Dar ce contează viața unei parașutiste atunci cînd este în joc nobila mîndrie de a cîștiga pentru țară, pentru numele de român, un nou titlul de glorie și de cinste?”

Ceea ce a promis atunci în România a făcut în America. După șapte luni, a uimit o lume întreagă cu ceva nemaiîntâlnit, nemaivăzut până atunci.

În ultima lună a anului 1931, a ajuns prima dată pe pământ american, la New York, unde a fost invitată de președintele Asociației Aeronautice Americane, impresionant de recentul ei succes. Printr-o campanie susținută de ziarul „Universul”, a reușit să strângă banii necesari – multe donații au fost făcute de oameni obișnuiți din țară care au apreciat-o și îndrăgit-o pe fata cea simplă de un curaj ieșit din comun.

În America a avut o agendă încărcată: mergea la mitinguri aviatice, se antrena într-o unitate de aviație din Miami, unde a primit acordul autorităților americane de la departamentul de apărare, și, în tot acel timp, a fost în căutarea unui avion suficient de performant care să o poată duce cât mai aproape de altitudinea de 8000 de metri.

În ziua zborului planificat, Smaranda a îmbrăcat o ie românească și s-a dus la aeroporul din Sacramanto, California. După ce a pozat pentru jurnaliști, a mers și s-a echipat în costumul pentru salt, apoi s-a urcat în avion.| Sursa foto: Pinterest

Ziua de 19 mai 1932. Un fermier din Sutter County, un liniștit comitat din California, a luat-o la fugă buimac spre un lan de grâu unde tocmai văzuse cum a căzut un parașutist, după ce a fost la un pas să se agațe de firele unui cablu de înaltă tensiune. A reușit să-l scoată din parașută și a încercat să-l readucă la viață pe omul picat din ceruri. A avut un șoc și mai mare atunci când a descoperit că „îndrăznețul” era de fapt o tânără frumușică. Nu a putut să comunice cu ea, abia respira, suferea de frig, îi era rău și nu se putea ține pe picioare. A urcat-o în mașina lui și a transportat-o la cel mai apropiat aerodrom. După ce s-a hidratat și și-a recăpătat suflul, fata și-a regăsit calmul și zâmbetul.  Nu vorbea engleză, dar prin gesturi s-a făcut înțeleasă când a transmis că a reușit să doboare recordul mondial la saltul cu parașuta, de la aproape opt kilometri înălțime. Pilotul avea să confirme altitudinea ce a stabilit recordul mondial.

Presa americană a prins ocazia de a prezenta o versiune amuzantă a evenimentului, cum au fost unele relatări din ziare locale. Așa am aflat că, de fapt, după aterizare, Smaranda s-a ridicat bravă și s-a dus direct într-un magazin din orășelul aflat în apropiere, fără a avea cea mai mică idee unde se afla. Îmbrăcată în costum de aviator și vorbind o engleză de neînțeles, cumva a reușit să-i spună proprietarului magazinului că ea tocmai a depășit recordul la saltul cu parașuta și a adăugat arătând în sus: „L-am lăsat pe pilotul avionului la aproape 8000 de metri înălțime”. Ca orice om normal, proprietarul a alertat autoritățile forțelor aeriene să vină și să vadă ce-i cu femeia căzută din cer.

Din acea zi, Smaranda Brăescu și-a făcut din nume un renume mondial, cel puțin tot orașul Sacramento vorbea numai despre ea și izbânda ei.

Smaranda, în ie românească| Sursa foto: Viața Liberă

Înainte de marele salt și stabilirea recordului, Smaranda a trecut printr-o grămadă de momente toate parcă regizate de cineva cu intenția doar-doar o vor face pe românca asta încăpățânată să renunțe la planul ei. Instinctul a trezit-o la realitate: americanii cei binevoitori care, aparent, o primeau peste tot cu brațele deschise, nu erau deloc încântați de dorința Smarandei. Cum ar putea să fie având în vedere că recordul la saltul cu parașuta era atunci deținut de un american – de ce ar fi fericiți să fie doborât de o fată venită de nicăieri și pe care o priveau mai mult cu amuzament, fără să o ia prea mult în serios.

„Românca a început să-i suspecteze pe americani că încearcă să-i zădărnicească visul, în speranţa că îşi vor păstra recordul. A realizat că, de fapt, persoanele joviale care-i vorbeau admirativ nu aşteptau decât să-şi termine banii şi să plece acasă”, scrie Sorin Turturică în cartea „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securităţii” citat în revista „Historia”.

Șicanată în tot felul de moduri, Smaranda și-a văzut cu tenacitate de visul ei mai departe. Până a reușit ceea ce și-a propus.

Smaranda, în ie românească, pozând în avion. | Sursa foto: Pinterest

Eu vreau să fiu pilotă.

Lumea laudă și aplaudă astfel de performanțe și așază acești oameni așa cum li se cuvine în șirul celor care au făcut istorie. Au meritul că au răsturnat cutume, au schimbat mentalități, au mers mai departe indiferent de părerile deloc încurajatoare ale celor din jur și de zecile de refuzuri auzite. Într-o societate tradiționalistă, așa cum a fost în general în toate timpurile cea românească, femeile cuviincioase își vedeau de o meserie (dacă o aveau), de soț, copii și de gospodărie. Femei ca Smaranda Brăescu au fost ciudate, incomode și au dat bătăi de cap bărbaților aflați în diferite funcții de decizie care nu puteau pricepe în ruptul capului de ce ar vrea o fată să piloteze avioane. O asemenea fată clar nu putea să fie serioasă. Chiar nu avea altceva mai bun de făcut?

„Femeile României interbelice merseseră prea departe cu emanciparea. Doreau, nici mai mult, nici mai puţin, să piloteze avioane sau să sară cu paraşuta. Să facă ceea ce doar unii bărbaţi – cei adevăraţi – îndrăzneau! Desigur, era o diferenţă, clară ca lumina zilei: ei erau curajoşi, ele doar inconştiente”, nota Sorin Turturică.

Avea în jur de 15 ani (dacă vom considera anul nașterii 1897) când a privit pentru prima dată un avion ce a trecut deasupra satului ei natal, Hănțești. Vrăjită, și-a promis că într-o zi va pilota și ea un avion.

Smaranda nu a fost prima femeie din România care a vrut să fie aviatoare (pilotă, cum se spunea atunci). A adunat însă și ea un maldăr de respingeri în urma întâlnirilor avute cu tot felul de comandanți din cadrul aeronauticii militare pentru a-i convinge să o lase să urmeze cursul ce îi dădea dreptul de a obține brevetul de aviatoare. Ei o țineau una și bună, o femeie nu are ce căuta în aviație; ea nu s-a lăsat chiar dacă mulți probabil au fost încredințați că fata era puțin sărită de pe fix dacă ea credea că va reuși vreodată să fie pilot.

Smaranda Brăescu | Sursa foto: Adevărul

Cum nu a reușit să obțină brevetul de la românii ei, a făcut rost de bani și în 1928 s-a dus la Berlin, unde un fost membru al trupelor germane de dirijabile, Otto Heinecke, a produs o variantă îmbunătățită a primei parașute pe care o crease în urmă cu zece ani. Mai mult, era și instructor pentru cei pasionați de parașutism. Cu acest Heinecke se pare că Smaranda se întâlnise înainte la un eveniment aviatic din România și el a fost cel care i-a sugerat să vină în Germania, unde el o putea instrui în parașutism. Planul Smarandei a fost atunci să obțină certificat în parașutism și, în acest mod, gândea ea, îi va fi mai ușor să-i convingă pe încăpățânații aviației din România că nu e mai prejos de aviatori bărbați și trebuie să o lase să urmeze o școală de pilotaj ca să obțină brevetul râvnit. Lucru ce nu s-a întâmplat așa cum l-a planificat.

La Berlin a urmat cursul de parașutism cu instructorul Heinecke și în 5 iulie s-a stabilit să facă primul ei salt solo pentru a primi certificatul de parașutist. În avionul ce o ducea spre înălțimi, Heinecke îi dădea ultimele instrucțiuni și, când a sosit momentul, la 600 de metri, i-a strigat „Sari”. Smaranda nu a sărit, Heinecke a strigat și mai tare, ea se ținea de ușa avionul nehotărâtă și înfricoșată deodată, după ce atâta amar de vreme visase la acel moment. Într-un final, a sărit și asta a fost. A coborât cu bine și cu acel salt Smaranda a făcut ca România să fie a patra țară din Europa, după Franța, Cehoslovacia și Elveția ce se putea lăuda cu o posesoare a unui brevet în parașutism.

Stânga: Smaranda Brăescu, în locuința din București | Sursa foto: Ilustrațiunea română

Reîntoarsă în România plină de speranțe, și-a revenit repede din euforia primului ei succes, după ce a fost refuzată din nou de cei din aviație care nu voiau pentru nimic în lume să o lase să urmeze școala de pilotaj. Pentru a câștiga experiență, dar și ceva bani, a început să meargă la diferite evenimente aviatice din țară unde făcea propriul spectacol, nu întotdeauna cel planificat – a fost de nenumărate ori la un pas de „a fi culeasă cu fărașul”, cum spunea ea.

După un salt, a rămas suspendată într-un copac de crengile căruia se agățase cu parașuta la coborâre. La un spectacol în Satu Mare, în 1930, a fost purtată ca o frunză de curenți și finalul a fost cutremurător – nu a mai putut controla nimic, vântul a făcut regulile. S-a lovit de un copac apoi a căzut izbindu-se puternic de pământ. Din văzduh a ajuns pe un pat de spital. Învelită toată în ghips, țintuită la pat, deprimată, nu s-a lăsat înfrântă. S-a pus pe picioare cu gândul mereu la ceruri, acolo unde voia să fie din nou. S-a întors după câteva luni și nu oricum.

În 2 octombrie 1931, a stabilit un record național și unul mondial la fete aruncându-se de la 6200 de metri, prima ei mare performanță. După șapte luni, în America, a doborât recordul mondial absolut deținut până atunci de un american, cu un salt de la 7233 de metri.

Pe patul de spital, după accidentul din 1930. | Sursa foto: Ilustrațiunea română

Să fie, atunci, tot el, mormântul meu

Tot în America a făcut cursuri de pilotaj și a obținut brevetul de aviator râvnit de ani buni. A fost a treia femeie aviator din România, după Elena Caragiani și Ioana Cantacuzino. Și nu s-a oprit.

Din America s-a întors în România și ziarul „Universul”, care i-a fost tot timpul aproape, a susținut o nouă campanie de strângere de fonduri pentru ca Smaranda să-și cumpere un avion. A primit donații de la diferite instituții de stat dar și de la companii private. A mers în Anglia de unde și-a achiziționat un avion pe care l-a botezat Aurel Vlaicu. Englezii i-au făcut și ei zile fripte Smarandei care nu reușea să obțină aprobare pentru a decola de pe aerodrom. În cele din urmă, s-a urcat în avionul ei, fără voia englezilor, și a decolat spre România, lăsându-i pe englezi cu ochii în soare.

Brevetul de aviator pe care l-a obținut în America. | Sursa foto: Historia

Cu el, cu „Aurel Vlaicu” a traversat Marea Mediterană, într-o călătorie cu multe peripeții – un moment dramatic a trăit atunci când motorul părea că cedează și avionul pilotat de ea a fost la un pas de-a se prăbuși în apă.

„Când m-am văzut trântită la 500 de metri de luciul mării, instinctiv am desfăcut centura, gata să sar. Dar repede m-am răzgândit. Mi-am zis: tot o să mă înec! Atunci, de ce să părăsesc avionul? Pentru el am suferit dureri şi umiliri; dar tot el mi-a adus mângâierea atâtor satisfacţii. El a fost tovarăşul meu. Te poţi despărţi uşor de un tovarăş? El a fost viaţa mea, destinul meu. Te poţi despărţi uşor de viaţă, de destin? Să fie, atunci, tot el, mormântul meu!”, publica „Universul”.

Nu i-a fost. Cineva acolo sus stabilise că Smaranda nu și-a încheiat misiunea pe pământ și, ca un miracol, motorul ce era cât pe ce să moară și ea cu el și cu avion cu tot, înghițită de apele mării, și-a revenit.

Pentru prima ei performanță obținută în 2 octombrie 1931, Smaranda a fost decorată de regele Carol al II-lea cu Crucea de Aur a Virtuții Aeronautice. Succesul din America i-a adus a doua baretă a decorației. | Sursa foto: Historia

S-a reîntors din nou în țara ei și, cu această aventură, „perioada de strălucire a Smarandei Brăescu s-a încheiat. De-acum, marile performanţe o vor ocoli, iar presa se va concentra asupra altor aviatoare din România: Irina Burnaia, Marina Ştirbey, Mariana Drăgescu, Nadia Russo. Lipsa banilor a făcut-o pe Smaranda să renunţe la cele două mari proiecte pe care şi le dorea. Să-şi redobândească recordul pierdut la saltul cu paraşuta, sărind de la 12.000 de metri, şi să traverseze Atlanticul la manşa unui avion”, scria Sorin Turturică.

Ultimul zbor

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost instructor al campaniei de parașutiști, însă nu a mai făcut niciodată salturi. A făcut și ea parte din Escadrila Sanitară (botezată de un jurnalist italian „Escadrila Albă”, deoarece, la început, avioanele erau vopsite în alb), unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României în care avioanele au fost pilotate numai de femei. Misiunea Escadrilei Albe a fost de a transporta răniții de pe front la unități sanitare.

Cimitirul Hajongard din Cluj-Napoca – În căutarea mormântului Smarandei. | Credit foto: Mira Kaliani

După încheierea războiului, întristată să vadă cum lumea liberă pe care o cunoscuse înainte s-a răsturnat brusc, a devenit una din acele persoane prigonite în țara pe care mereu a făcut-o mândră cu marile ei performanțe. A părăsit Bucureștiul și de atunci până azi nimeni nu a reușit să afle cu exactitate ce s-a întâmplat cu ea. Cum și unde și-a trăit ultimii ani din viață. Există însă, pe baza unor dovezi mai mult sau mai puțin convingătoare, diferite variante. Una dintre acestea, probabil cu cele mai multe dovezi adunate, a fost dată de Neculai Staicu Buciumeni, un fost general.  El a scris două cărți despre Smaranda și a scotocit prin multe locuri pentru a putea reconstitui anii de după război ai Smarandei. Acesta susținea, și aducea diferite argumente documentate, că Smaranda s-a ascuns de Securitatea care o urmărea și a stat în Cluj-Napoca, sub un nume fals. Potrivit acestuia, Smaranda Brăescu a murit în 2 februarie 1948, afectată de o boală necruțătoare. Se spune că a fost îngrijită de maici greco-catolice și tot ele au înmormântat-o în cimitirul Hajongard (oficial cimitirul Central) din Cluj-Napoca.

„Aviația și lumea nostră sportivă sărbătoresc succesul d-rei Smaranda Brăescu, cunoscuta și curajoasa noastră parașutistă, care a izbutit să bată recordul mondial femenin de aruncare cu parașuta. Evenimentul, desigur, depășește granițele noastre. […] Este desigur o sărbătoare națională și internațională pentru toți acei care urmăresc aceste grandioase realizări și o mândrie legitimă pentru noi românii, care putem figura în condiții atât de strălucite în concertul recordurilor mondiale.” – publicația „Ilustrațiunea română”, într-un număr din octombrie 1931.

Harta istorică a cimitirului Hajongard din Cluj-Napoca unde se găsesc personalități înmormântate aici. Harta se poate lua de la Centrul de Informare Turistică.| Credit foto: Mira Kaliani

În harta istorică a cimitirului, editată de administrația orașului, în care sunt prezentate personalități înmormântate în acest cimitir, apare și Smaranda Brăescu. Este prezentată așa:

„Prima femeie din România care a obținut brevetul de parașutist, campioană europeană (1931) și mondială (1932). În Al Doilea Război Mondial a fost pilot în „Escadrila Albă”, pe frontul de est, supranumită „Regina Aerului” a neamului românesc. A fost înmormântată în secret, sub numele de Maria Popescu. În 1970, administrația locală a cimitirului clujean a concensionat mormântul Mariei, în el fiind înhumată familia Szasz Gerone.”

În cimitirul Hajongard, vremea ploioasă alungase lumea vie și rămăsese pustiul. Era o zi de mai, 21, zi în care, în urmă cu 121 de ani, se născuse Smaranda Brăescu. A fost o întâmplare ca în acea zi să umblu pe aleile însingurate ale acestui vechi cimitir din Cluj-Napoca, unde domnea liniștea ce părea de dincolo de ceruri. Am rătăcit mai bine de o oră printre mii de cruci înghesuite unele în altele, acolo unde harta îmi spunea că s-ar afla mormântul Smarandei. Nu am găsit atunci piatra funerară cu numele Szasz Gerone. Am făcut zeci de poze, le-am privit cu atenție, dar acel mormânt nu a vrut să fie găsit de mine. Poate va veni și acel moment când finalul vieții ei nu va mai fi unul din presupuneri și atunci își va primi și mormântul înapoi, așa cum ar fi trebuit să fie până acum.

Smaranda Brăescu, pozând toată un zâmbet într-un port tradițional românesc. | Sursa foto: Capodopere2019

„Cînd auzeam de faimoasele lansări cu parașuta, îmi închipuiam pe d-ra Brăescu drept una din acele fetișcane cărora pasiunea sportului le împrumuta ceva din vigoarea, avîntul și îndrăsneala bărbaților. Mi-o închipuiam în văzduhul înfrățit cu moartea, în superba și neprecupețita ei îndrăzneală, o fată voinică și guralivă, care desmințea prin fapte, hotărîtor, credința celor mai mulți despre curajul femeii. Așa gîndeam și în clipa în care o domnișoară cu aerul de excesivă modestie a intrat pe ușe, recomandîndu-se sfios: „domnișoara Brăescu”.

Domnișoara Brăescu vorbește încet, liniștit, cu un frumos accent moldovenesc. Coboară doar dintr’o familie de săteni din ținutul Tecuciului. Păstrează în voce, ca și în toată înfățișarea o sfiiciune și o modestie fermecătoare în contrast isbitor cu îndrăsneala și curajul pe care le manifestă în acele primejdioase coborîri cu parașuta.” – publicația „Ilustrațiunea română”, într-un număr din octombrie 1931.

 

Mai multe reportaje de Mira Kaliani poți descoperi pe Călătorii la Singular. Pe Mira o găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Google+, Pinterest.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. […] „Profitînd de vremea frumoasă, d-ra Smaranda Brăescu s’a hotărît să încerce azi realizarea unui nou record mondial femenin de lansare cu parașuta. În acest scop a decolat, azi la prînz, de pe aerodromul Pipera, un avion pilotat de locotenentul Papană, în care a luat loc și d-ra Brăescu. Avionul este însoțit de încă două avioane, […] …read more […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.