24 aprilie 2024, 2:46

De la Marea Egee la Marea Neagră în pași de dans. Comunitatea Elenă din România

Nu de mult, grecii alcătuiau o comunitate imensă în România, însă cu timpul s-au răsfirat prin toată lumea. În prezent cei mai mulți greci se află la Constanța, acolo unde tradițiile lor sunt făcute cunoscute cu fiecare ocazie.

Fascinați de cultura, bucătăria și obiceiurile lor, am decis să vorbim cu cei mai de seamă reprezentanți ai comunității elene din România. Așa am ajuns la domnul Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Comunității Elene din România. Iată ce am aflat:

 

sursa: romaniatv.net

Bună ziua! Domnule Zisopol, căutând lucruri interesante despre locuitori ai României cu origini grecești, am descoperit o grămadă de lucruri uimitoare dezvoltate de membrii Uniunii Elene. Spuneți-mi mai multe despre Comunitatea Elena din Romania. Când a fost înființată, care a
fost parcursul, ce reprezinta, ce activități au membrii ei ?

Dragoș Gabriel Zisopol: UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA, fondată în data de 28 decembrie 1989, reprezintă
organizaţia apolitică cu profil etnic, cultural şi educaţional ce reuneşte cele 22 comunităţile elene formate din cetăţeni români de origine greacă şi filoeleni răspândite pe întreg teritoriul României (Bârlad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Calafat, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Izvoarele, Oneşti, Piatra Neamţ, Piteşti, Prahova, Roman, Sibiu, Sulina, Târgovişte, Tulcea, Turnu Severin). Scopul Uniunii Elene din România este sprijinirea, reprezentarea şi promovarea, pe plan naţional şi internaţional, a intereselor minorităţii elene din România.

Pe plan extern, ea reprezintă o punte de legătură între România şi Grecia, România şi diaspora elenă. În acest context, Uniunea Elenă din România este afiliată diferitelor organisme internaţionale ce sprijină interesele grecilor de pretutindeni precum Consiliul Mondial al Diasporei Elene şi Uniunea Mondială a Parlamentarilor de Origine Greacă. În calitate de continuatoare istorică şi juridică a comunităţilor elene constituite în România de a lungul timpului, Uniunea Elenă din România exercită pentru minoritatea greacă de aici un rol spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social. De altfel, păstrarea, dezvoltarea, promovarea şi libera exprimare a identităţii etnice prin limbă, cultură, religie creştin-ortodoxă, prin
tradiţii şi legături tradiţional-istorice sunt cele mai importante din obiectivele urmărite.

Pentru susţinerea şi promovarea acestora, Uniunea Elenă din România se implică într-o multitudine de activități şi proiecte culturale și educative, cele mai însemnate fiind Olimpiada Naţională de Limbă Neogreacă, Festivalul Elenismului din România, Olimpiada Internaţională a Elenismului, „Dialog cu Timpul şi Lumea”, Festivalul „Alfabetul Convieţuirii”, „E vremea carnavalului”, Piaţa statelor membre ale Uniunii Europene, proiectul “Future Folk” etc. Acestora li se alătură, nu mai puţin valoroase, cursurile de învăţare şi perfecţionare a limbii şi dansurilor elene, reuniunile şi simpozioanele ştiinţifice, organizarea de tabere şi ateliere de creaţie, o bogată activitate publicistică, participări la târguri de carte naţionale şi internaţionale, lansări de carte, festivaluri, workshop-uri, emisiuni radio şi TV etc.

Uniunea Elenă din România menţine şi valorifică numeroase colaborări şi acorduri de parteneriat cu instituţii ştiinţifice şi culturale de prestigiu din România (Academia Română, Institutul de Studii Sud Est Europene, Universitatea Bucureşti – Departamentul de Filologie Clasică şi Neogreacă, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, Asociaţia Culturală Bizantină, UNESCO România, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Primăria Drăgăşani, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti etc.) dar şi cu instituţii publice naţionale şi elene (Parlamentul României, CID UNESCO (Grecia), Primăria din Aspropyrgos, Universitatea „Democritus” din Tracia, ambasade, consulate, asociaţii etc). Editura Uniunii Elene din România, UER Press, înfiinţată în anul 2009 susţine şi prin intermediul cuvântului scris scopurile fundamentale ale organizaţiei. La editura noastră au fost publicate monografii ale comunităţilor greceşti din România, volume ştiinţifice şi literare. Alături de producţia de carte, Uniunea Elenă editează revista trimestrială Elpis – Speranţa, distribuită în mod gratuit către toţi membrii comunităţilor teritoriale, instituţii ale statului român şi elen, colaboratori externi.

sursa: uniunea-elena.ro

Doar cei de origine greacă pot face parte din această comunitate sau și filoelenii? Care sunt
demersurile pentru a deveni membru? Apoi, de ce beneficiază aceștia făcând parte din
Comunitatea Elena din Romania și ce îndatoriri au?

Conform Statului său, membru al Uniunii Elene din România poate fi orice cetăţean român care îşi exprimă şi declară în scris individual, liber şi neîngrădit, apartenenţa la minoritatea naţională elenă din România şi, implicit, la Uniunea Elenă din România, reprezentativă pe plan naţional, recunoscută şi protejată de statul român.

Viitorul membru îşi exprimă şi declară în scris acordul cu Programul şi Statutul Uniunii şi se asociază la una din comunităţile Uniunii. Prin acest demers el se obligă să respecte şi să promoveze obiectivele fundamentale ale Uniunii Elene din România, anterior menţionate.

În afara dreptului de vot de care beneficiază doar membrii de origine elenă, membrii filoeleni se bucură de aceleaşi drepturi precum etnicii greci.

Am auzit atâtea despre Festivalului Elenismului din Romania, în ce consta? De câte ori
putem vedea un festival de acest gen în România?

În vederea păstrării şi promovării tradiţiilor şi culturii elene, toate comunităţile teritoriale ale Uniunii Elene din România au înfiinţat ansambluri de dansuri tradiţionale (înscrise la OSIM din anul 2011) care prin multă muncă şi pasiune s-au afirmat pe plan naţional şi internaţional. Dorinţa de perfecţionare şi succesul au contribuit decisiv ca aceste ansambluri să obţină titlul de membru activ al Consiliului Internaţional al Dansului –CID UNESCO. 

Talentul şi dorinţa ansamblurilor de dansuri tradiţionale greceşti sau ale ansamblurilor corale ale Uniunii Elene din România de a da viaţă frumuseţii spiritului elen şi minunatelor sale valori s-au concretizat într-unul din cele mai importante proiecte desfăşurate anual: FESTIVALUL ELENISMULUI DIN ROMÂNIA. 

După ce Bucureştiul a găzduit cinci ediţii consecutive (1992-2004), ştafeta celei mai ample şi mai importante manifestări a Uniunii Elene, Festivalul Elenismului din România, a fost preluată de Constanţa în alte două ediţii (2006-2007), Braşov (2008-2009), Bucureşti (2010), Galaţi (2011, 2013), Ploieşti (2012), Iaşi (2014), Piteşti (2015), Atena (2016), Craiova (2017). Încununarea eforturilor Uniunii Elene din România de promovare a elenismului prin dans a fost răsplătită în anul 2016 prin desfăşurarea celei de-a XVI-a ediţii a „Festivalul Elenismului din România” pe scena celebrului teatru „Dora Stratou” din Atena, Grecia. Evenimentul, iniţiat de Uniunea Elenă din România şi cofinanţat prin concurs de proiecte de Ministerul Culturii s-a aflat sub egidele Ministerului Grec de Externe – Secretariatul General al Grecilor de peste Hotare şi a Ambasadei Republicii Elene în România. În cele două zile ale festivalului, au fost prezente la evenimente personalităţi ale vieţii politice, culturale şi sociale româneşti şi elene, reprezentanţi ai celor 20 de comunităţi elene teritoriale, peste 2000 de spectatori, TVR 1 etc.

De asemenea, la fiecare ediţie a Festivalului Elenismului, alături de reprezentanţii noştri, participă şi invitaţi ai altor minorităţi naţionale din România precum şi oaspeţi din Grecia şi din ţară.

sursa: bzi.ro

Costumele de dansuri grecești sunt achiziționate de fiecare membru în parte, sau
comunitatea se ocupa de absolut toate cheltuielile? 

Costumele de dansuri sunt achiziţionate de Uniunea Elenă din România la cererea fiecărei comunităţi elene teritoriale în parte. Ele sunt procurate cu ajutorul unor site-uri greceşti de specialitate şi care comercializează costume populare tradiţionale autentice.

sursa: uniunea-elena.ro

sursa: uniunea-elena.ro

sursa: uniunea-elena.ro

Pe final as vrea sa va intreb dacă intenționați să extindeți comunitatea? Eventual să faceți ceva la
nivelul Europei? Sau poate chiar la nivel global?

Extinderea Uniunii Elene din România este un fenomen natural, care se manifestă prin numărul tot mai mare de activităţi culturale şi de membri activi, eleni sau filoeleni. Avem relaţii foarte bune cu toate comunităţile elene din lume, relaţii pe care le dezvoltam an de an. Un exemplu semnificativ în acest sens este Olimpiada Internaţională a Elenismului, proiect iniţiat de Uniunea Elenă din România în anul 2014 la care participă în fiecare an tineri olimpici pasionaţi de limba şi cultura greacă din diferite ţări ale lumii.

Tot aici se înscriu colaborările şi acordurile de parteneriat cu instituţii europene (primării, universităţi, ONG-uri etc.). Printre aceştia şi Universitatea “Democritus“ din Thracia. În anul 2016 s-a derulat semnarea protocoalelor de colaborare bilaterală dintre Universitatea “Democritus“ din Thracia, Grecia şi Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, respectiv, Universitatea “Democritus“ din Thracia, Grecia şi Uniunea Elenă din România. Acordurile de cooperare au avut drept scop promovarea relațiilor instituționale în domenii de interes comun.

Astfel, în urma contactelor dintre cele două instituţii de învăţământ, Universitatea Democritus s-a angajat să sprijine pregătirea învățătorilor și profesorilor care predau limba neogreacă în cadrul Uniunii Elene din România și să le furnizeze diferite materiale (cărți, material didactic adecvat etc.) De asemenea, sprijină desfășurarea Olimpiadei Internaționale a Elenismului care are loc, aşa cum am menţionat, în fiecare an în România. În plus, Universitatea de Petrol și Gaze în colaborare cu Universitatea Democritus din Tracia au organizat un program de masterat la Ploieşti, la care au acces tineri absolvenți ai celor două instituţii de învăţământ menţionate.

Tot în decursul anul 2016, la inițiativa Uniunii Elene din România s-a realizat înfrățirea oraşului Ploiești cu municipiul Aspropyrgos din Grecia ce a vizat colaborări în domeniul învățământului și educației – colaborări între instituțiile de cultură ale orașelor înfrățite (școli, filarmonici, teatre, muzee, ONG-uri, universități etc.); domeniul economic – forumuri ale oamenilor de afaceri români și greci care să se organizeze alternativ în cele două orașe; domeniul spiritualitate – religie. Până în prezent, mare parte din aceste obiective au fost deja atinse.

De asemenea, Uniunea Elenă din România este membru cu drepturi depline în instituţii internaţionale ce promovează interesele grecilor de pretutindeni precum Consiliul Mondial al Diasporei Elene şi Uniunea Mondială a Parlamentarilor de Origine Greacă (PADEE). În anul 2015, la cea de-a VIII-a Adunarea Generală Parlamentară a PADEE, în calitate de membru în boardul acesteia am avut oportunitatea de a sublinia puterea şi importanţa Diasporei elene în a susţine elenismul şi valorile sale universale, rolul său de a crea punţi de legătură peste tot în lume.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol