13 august 2020, 14:38

De la o casă sobră și retrasă la palatul exuberant al Elenei Kretzulescu

„Turnuri cu proporții medievale, ornamente ce imită creneluri şi merloane, turle în consolă, frontoane ascuțite, balustrade ajurate, himere, frize decorative, arcade, fleşe ale acoperişului, dragoni ce protejează intrarea, stau la baza turnurilor sau decorează burlanele. Arhitectul folosește un repertoriu stilist exuberant ce sugerează imaginea unui castel”, notează arhitectul Sidonia Teodorescu într-o prezentare despre Palatul Kretzulescu din București.

Dacă intri în Grădina Cișmigiu de undeva de pe bulevardul regina Elisabeta, o iei apoi pe aleea principală, te oprești pe la Rotonda Scriitorilor, continui spre Cetate, treci pe lângă Lacul Lebedelor (de obicei al rațelor) și ridici un pic privirea, vei vedea una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului. Este Palatul Kretzulescu, construit în 1902 de unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai vremii.

În a doua jumătate a veacului al XIX-lea, scria Neagu Djuvara în O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, asistăm la „o bruscă înflorire a culturii românești” și amintește „un alt aspect pozitiv, vizibil încă astăzi”, din timpul domniei lui Carol I, și anume „progresul arhitectonic și urbanistic al Capitalei”.

„De la Carol I avem mai tot centrul modern al Bucureștiului. […] Apoi, bogătașii și-au făcut case mai mult sau mai puțin arătoase și elegante, semănând cu ce se construia pe atunci la Paris și Viena. Mai vedeți câteva din ele pe bulevardele Lascăr Catargiu și Ana Ipătescu și pe străzile limitrofe, pe bulevardul Dacia și în jurul parcului Ioanid. De asemeni, câteva mici palate luxoase în sus de Calea Victoriei – toate acestea dând atunci călătorului care venea din Orient impresia (oarecum exagerată) că Bucureștiul era Micul Paris”, nota Neagu Djuvara. Un astfel de palat „arătos și elegant” a dorit să aibă și Elena Kretzulescu, proprietara de atunci a locului.

Casa Cretzulescu văzută din Cișmigiu – Din Bucureștiul de altădată

Casa Cretzulescu văzută din Cișmigiu – Din Bucureștiul de altădată

Pe strada Știrbey Vodă, Constantin Kretzulescu avea o „retrasă dar frumoasă casă”, cum spune George Potra. Vreme de mai mulți ani, cât timp Constantin Kretzulescu și soția lui au stat la Paris, în acea casă a locuit Barbu Bellu (născut în 1825, mort în 1900), cel care a donat terenul administrației locale pentru a se înființa un cimitir, cunoscut azi cu numele de Cimitirul Bellu.

Helene (Elena) Kretzulescu a fost fiica Mariei Filipescu și al lui Constantin Kretzulescu, clucer al Țării Românescu. Despre bunicul ei din partea mamei, Alexandru Filipescu, se știe că a fost căminar al Țării Românești și membru în Divanul Domnesc.

Născută la Paris în 1857, Elena a moștenit și casele familiei din București, ridicate la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1718.

La Geneva, Elena a făcut studii de literatură și artă, dobândind astfel o vastă cultură literară și artistică. Avea în jur de șase ani când tatăl ei a murit. Cu toate că nu era la vârsta maturității, ea a fost cea care a moștenit și casele și terenurile deținute de tatăl ei în București, pe strada Știrbey Vodă. Clădirile au fost construite pe la 1718, de un bunic din partea tatălui. La începutul anilor 1900, Elena a ajuns la București. Cu dorința de a construi un palat, în locul fostei case, l-a angajat pe arhitectul Petre Antonescu pentru a face planurile noii clădiri.

Între anii 1902 și 1904, arhitectul Petre Antonescu, cu studii la Paris, de unde o anumită preferință pentru arhitectura pariziană, a lucrat la modificarea și extinderea unei clădiri mai vechi construite la cererea familiei Kretzulescu între anii 1862-1863, după planurile unui arhitect din Dalmația. Petre Antonescu a ales, la dorința proprietarei, stilul renascentist cu influențe baroce. Timp de doi ani s-a lucrat la ridicarea noului palat.

„Amplasat pe un teren denivelat, cu o pantă pronunțată spre Cişmigiu, concepția palatului valorifica orientarea amplă spre gradină; astfel, către stradă clădirea are demisol, parter, etaj şi mansardă, iar către parc, demisol, parter, două etaje şi mansardă”, scrie arhitectul Sidonia Teodorescu.

Pălării la palat. „Venise în București un pălăriei francez, anume Jobin, instalat într-o prăvălie din palatul Crețulescu. Acesta a adus în București cele dintâi pălării înalte, care au rămas cu numele de «joben».”

– C. Bacalbașa, Bucureștii de altădată

Palatul Kretzulescu, vedere din Grădina Cișmigiu | Credit foto: Mira Kaliani

Palatul Kretzulescu, vedere din Grădina Cișmigiu | Credit foto: Mira Kaliani

Palatul are o arhitectură complicată, în stilul Renașterii franceze, explică Silvia Colfescu, autor al volumului București – ghid turistic, istoric, artistic. Tot în acest ghid, se menționează: „Palatul a fost ridicat între anii 1902-1906 după planurile arhitectului Petre Antonescu, înlocuind vechea casă a familiei, construită într-un stil mult mai sobru.”

Prezență discretă în societatea bucureșteană, Elena Kretzulescu a găzduit în palatul ei din București personalități culturale și muzicale.

Pe lângă palatul splendid, Elena Kretzulescu, mare iubitoare de natură și flori, a dorit să se amenajeze, în aripa dreaptă a palatului, o seră: „Spre parc, pe peluză, strălucesc geamurile serei, în care altădată se cultivau specii rare de plante”, notează Silvia Colfescu.

În partea din spate a clădirii, este o scară monumentală ce ducea, în vremea când Elena era la palat, într-o grădină largă, ce se întindea pe o suprafață de două hectare, pe care a amenajat-o așa cum și-a dorit. Parcul avea terase, izvoare și bazine și poduri și fântâni arteziene din loc în loc, scria Silvia Colfescu. Acea grădină frumoasă, cândva în proprietatea familiei Kretzulescu, este astăzi parte din Grădina Cișmigiu. În partea de vest a palatului erau și grajduri și tot acolo se aflau camerele pentru personal.

Ajunsă la o vârstă înaintată, Elena Kretzulescu, deși moștenitoare a unei mari averi, atât din partea tatălui, cât și a mamei, nu a mai putut întreține proprietatea de pe strada Știrbey Vodă. În 1927, când avea 70 de ani, și-a vândut palatul administrației din București care a amenajat, în următorii ani, un Muzeu de Artă Religioasă.

După 1948, când s-a instaurat regimul comunist, vreme de peste două decenii, palatul Kretzulescu a fost folosit de Consiliul General al Sindicatelor din România. În 1972, a devenit sediul CEPES (Centre Européen pour l’enseignement supérieur/Centrul European de Învățământ Superior) al UNESCO. În 2003, palatul a fost renovat. În prezent, aparține Ministerul Educației și nu poate fi vizitat. Dar poate fi admirat din exterior.

 

Credit foto cover: Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.