22 ianuarie 2022, 5:00

De la poezie în diplomație: „Uf! de-aș fi știut ce mă așteaptă, aș fi rămas liniștit la Mircești”

„Eu, vai de mine, m-am păcălit părăsind cîmpul înflorit al literaturii și intrînd în acel ghimpos al diplomației. Biata muza mea, stă culcată și adormită adînc într-un portofoliu, unde mă tem că-și va găsi mormîntul.”

În 1885, Vasile Alecsandri a fost numit ministru plenipotențiar al țării la Paris, „post pe care îl primi cu greutate, aproape cu părere de rău”, cum afirma istoricul literar Nicolae Petrașcu.

Într-o scrisoare din Paris, datată 16 mai 1885, Vasile Alecsandri îi mărturisea bunului său amic Alexandru (Alecu) Papadopol-Calimah (15 ianuarie 1833 – 18 iunie 1898, istoric și om politic):

Bree! În mare bucluc am intrat! Helbet! Mâine mă duc să mă prezint la Eliseu în ceremonia uzitată, apoi voi începe vizitele pe la ambasadori, miniștri etc. – alt bucluc!

Nu-mi era mie mai bine la Mircești, în liniște, în aer curat și mai cu seamă la soare? Bun teafăr, mi-am pus capul sub Evanghelie. Ce fericit ești să te ocupi de lucrări istorice și literare, departe de fleacuri, zise politice.

„Eu, vai de mine, m-am păcălit…”

După câteva săptămâni, într-o altă scrisoare nota: „Eu, vai de mine, m-am păcălit părăsind cîmpul înflorit al literaturii și intrînd în acel ghimpos al diplomației. Biata muza mea, stă culcată și adormită adînc într-un portofoliu, unde mă tem că-și va găsi mormîntul”. Explica și câteva dintre problemele pe care le avea de rezolvat la legație:

Nu-și poate cineva închipui, în țară, cât lucru este la legația din Paris. Pe fiecare zi intră nămoluri de plicuri din București, de reclamații în contra compatrioților noștri, uitători de a-și plăti datoriile; cereri de pomeni, de legalizări, de trimiteri, de citații de la oameni cu adrese necunoscute, etc., vizite de oameni cu propuneri de gheșefturi, vizite de june pariziene care se plîng în contra studenților că le-au îngreunat și apoi le-au părăsit etc.

[…]

Uf! de-aș fi știut ce mă așteaptă, aș fi rămas liniștit la Mircești.

Boulevard Montmartre într-o dimineață de iarnă, Paris, 1897, Camille Pissarro | Wikipedia, domeniu public

„Ai putea s-o crezi?”

Cu câteva zile înainte de Crăciun, îi povestea lui Alecu Papadopol-Calimah despre „iarna” pariziană și câte ceva despre viața pe care o ducea:

Pe aici avem ploi, neguri, umezeli, vînt și frig. Prin urmare, ies cît se poate de puțin, dar din nenorocire nu pot să reintru încă în domeniul literaturii. Poate că voi fi mai norocit după sărbători.

Mi-e dor de Mircești și de cabinetul de lucru unde, pe nesimțite, mă apropiam de birou, apucam condeiul și scriam vrute și nevrute.

În Paris… ai putea s-o crezi? Duc o viață foarte monotonă, căci nu alerg nici pe la concerte, nici pe la teatru. Petrecerea mea favorită consistă în a avea cîțiva prieteni la masă, dintre care pe Ion Ghica, care se află aici de vreo șase zile…

„Ai fi crezut că s-a coborât soarele pe pământ”

La 1 ianuarie 1886, a fost „cu tot corpul diplomatic” la Elysée ca să-l felicite pe domnul Grévy (Jules Grévy, președinte al Franței între 1879 și 1887) pentru noua alegere ca președinte. Și comenta: „Să mă fi văzut în uniforma mea de ministru plenipotențiar, ai fi crezut că s-a coborît soarele pe pămînt… (total 1500 franci în punga croitorului)”.

„Aici sunt lipsit de acest măreț spectacol”

În mijlocul lui ianuarie, primește o scrisoare din țară de la Alecu și îi răspunde că i-a trezit „tabloul pe cît de înfiorător, pe atît de poetic al cîmpiilor căptușite cu omăt alb” – un amestec de sentimente nostalgice și un timp prezent cu îndatoriri ce trebuiau onorate:

Îmi pare că văd prin ferestrele de la Mircești mișcarea valurilor din zăpada de la suflarea crivățului, și în fundul orizontului dunga neagră a luncii, cîntată de mine cu atîta dragoste. Aici sînt lipsit de acest măreț spectacol și mă crede, îi duc dorul deși nu mă înfrățesc cu iarna, precum știi. M-am săturat de neguri, de ploi și de fulgi trecători, care fac numai un simulacru de ninsoare.

Cu toate acestea ai avut dreptate a spune M. Sale Regelui că am început a mă împăca cu traiul din Paris, căci noul meu apartament comod, plăcut, mă reține acasă tot timpul cît nu sunt la cancelarie… Acum ne găsim în perioada vizitelor diplomatice, a meselor mari, a primirilor pe la miniștri, și trebuie să-mi pun fracul deseori… Autant corvées. Deseară mănînc la prezidentul Republicii. Voi fi negreșit însărcinat să duc brațul unei dame… Care? Fi-va tînără! Frumoasă, amabilă? Sau vreo bahadîrcă sulimenită? Norocul va hotărî.

Vasile Alecsandri, portret de Paul Berthier, Paris, 1885 | Sursa: Vasile Alecsandri, 200 de ani de la naștere, coordonator Dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

„Sînt plătit ca să mănânc trufe”

Amintea deseori, printre rânduri, că nu avea timp să se ocupe de literatură și să scrie cum ar dori. „Simt în sufletul meu o mare jale de timpul pierdut”, spunea și comenta cu umor: „Stau și mă gîndesc cîteodată nu cumva a secat țîța muzei, acea țîță drăgălașă și frumoasă pe care am supt-o pînă mai an… Vai de mine, dacă și muza își va retrage țîțele de contactul buzei mele, atunci adio!”.

Într-o altă epistolă scrisă în prima zi de martie 1886:

Iarna nu ne lasă… deși timpul e frumos. Muza mea e înghețată și are nasul pătlăginiu. O las dar încă să doarmă în portofoliul meu de ministru, pînă când s’a sătura de somn.

Sînt obosit de mese, de baluri, de vizite, chinuri obligatorii, dar ce să fac? Sînt plătit ca să mănânc trufe.

Decretul prin care a fost numit ministru plenipotențiar în Franța – 1885 / MAE Arhivele diplomatice, Sursa: Vasile Alecsandri, 200 de ani de la naștere, coordonator Dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași | Costumul de diplomat / MNIR, Sursa: Vasile Alecsandri, 200 de ani de la naștere, coordonator Dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

„Ce vom găsi în el?”

La sfârșitul anului, îi scria aceluiași Alecu Papadopol-Calimah: „Poimîine intrăm în anul 1887. Ce vom găsi în el? Dumnezeu o știe. Noi nu avem alta a face decît a ne dori unii altora fericire de tot soiul”.

În ultima zi a anului, avea la legație „mare recepție de români”: „Toată ziua trebuie să stau în prinsoare și să zîmbesc la o mulțime de ipochimene necunoscute… ba încă și să mă fac că beau șampanie”.

„O să ai ocazie a asculta multe macaronade parlamentare”

În februarie 1888, îi scria din Paris bunului său amic, reales deputat:

… bine ai făcut, căci o să ai ocazie a asculta multe macaronade parlamentare în sesiunea viitoare. Toți limbuții își pregătesc armele elocvenței pentru dărîmarea guvernului actual; toate tolbele se umplu de săgeți destinate lui Brătianu care nu se uimește nici cît de puțin de furtunile (sic) ce-l amenință. Pare-mi-se însă că și astă-dată muntele va făta un șoarece, căci opoziția unită este compusă din elemente disparate, care se vor dezuni sub impulsul intereselor de partid.

Fiecare grupuleț are să caute a trage plapuma în partea lui și în fine niciunul nu va avea parte de dînsa. Astfel se întîmplă totdeauna cînd luptele, zise politice, nu sînt sprijinite pe principii, ci inspirate sadea de interese personale.

Fie! Oamenii cuminți, dacă mai există, să se roage lui Dumnezeu ca să protejeze biata țară de calamitățile ce se adună ca nori negri pe deasupra ei.

[…]

Bun e Dumnezeu! El ne va scăpa și de astă-dată, însă mult mă tem că el se va fi ostenit de toate nebuniile noastre!

Casa de la Mircești | MLNR – Mircești, Sursa: Vasile Alecsandri, 200 de ani de la naștere, coordonator Dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

„Mi se părea că fac un voiaj fantastic”

Vremea urâtă, capricioasă a Parisului era deseori amintită în scrisori, când se plângea de „cerul îmbrobodit în neguri”, timp ce îl făcea să viseze nostalgic:

Cînd eram tânăr, îmi plăcea să mă plimb prin neguri; mi se părea că fac un voiaj fantastic în lumi necunoscute; acum însă asemeni plăceri nu mă mai atrag; fug de ele ca dracul de tămîie. Profit dar de neputința de a ieși, ca să citesc cărți interesante ce îmi duc mintea în secole trecute…

„Eu nu-i cer pentru mine decât sănătate”

În primele zile ale anului 1890, nota într-o scrisoare către amicul Alecu:

Ce ne va aduce și acest atom al haosului eternității? Eu nu-i cer pentru mine personal decît sănătate, căci a trecut anul de cînd sufăr și mă simt ostenit de atîta chin.

Pe la mijloc de februarie, scria cu speranță despre sănătatea lui că „merge spre bine, însă mă tem să constat adevărul, pentru ca să nu mă deochi”. De Mărțișor, într-o altă epistolă mărturisea: „Sănătatea mea a apucat pe o cale satisfăcătoare și sper că va păși tot înainte, mai cu seamă dacă se va îndulci clima și îmi va permite să ies ca să respir aerul viu al primăverii. Mă îngrijesc mai cu deosebire de dînsa pentru ca să pot fi în stare de a mă întoarce la Mircești în zilele cele dintîi ale lui iunie.”

Ultima epistolă trimisă lui Alecu a scris-o după patru zile de la sosirea la Mircești, la 15 iunie 1890: „În sfîrșit, soarele s-a milostivit a veni să ne zîmbească, să ne înveselească și să ne însănătoșească. Diminețile sînt splendide și căsuța reclamă sosirea amicilor adevărați”.

În seara de 22 august a întrebat ce oră este, scria Nicolae Petrașcu. Acestea au fost ultimele lui cuvinte. A trecut în neființă în locul care i-a fost cel mai drag, la Mircești.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.