Editia de Dimineata

‘De viribus herbarum’ – Planta „cu puteri magice, bună de vrăji de dragoste”

„Dacă mănânci usturoi, pe nemâncate, ești ferit de farmecele la care ai fi fost expus, când schimbi locul sau când bei dintr-o apă necunoscută.”

Această credință vine dintr-un secol îndepărtat și se regăsește în lucrarea De viribus herbarum (Despre puterea plantelor), datată spre sfârșitul perioadei medievale, începutul Renașterii.

În credințele străvechi ale multor popoare, usturoiului i se atribuia „o putere binefăcătoare”, scria Gh. F. Ciaușanu (26 mai 1889 – 1963) în Superstițiile poporului român, în asemănare cu ale altor popoare vechi și noi, studiu realizat între 1908 și 1914, și menționa: „În zilele noastre, puterea binefăcătoare a usturoiului este verificată și confirmată de știința medicală”.

„Egiptenii țin ceapa și usturoiul deopotrivă cu zeii.” (Plinius) | Foto: Pixabay

Ceapa, usturoiul și zeii egiptenilor

Este una dintre acele plante miraculoase în jurul căreia au fost create, la diferite popoare, tot felul de credințe.

Ca plantă, botanistul elvețian Augustin Pyramus de Candolle (4 februarie 1778 – 9 septembrie 1841) scria în Origin of Cultivated Plants că usturoiul a existat într-o formă sălbatică într-o zonă din Siberia. Tot de Candolle nota în lucrarea lui că usturoiul a fost cultivat în China de multă vreme și era cunoscut acolo sub denumirea de suan.

Cuvântul din latină pentru usturoi – allium – a fost preluat de alte limbi de origine latină; în limba română, regional, usturoiul e numit și ai.

Potrivit lui Plinius, „egiptenii țin ceapa și usturoiul deopotrivă cu zeii”, ceea ce l-ar fi făcut pe Iuvenal să comenteze: „Așadar, zeii egipteni cresc în grădina de zarzavaturi”.

Din vechime, oamenii considerau usturoiul „o plantă bună de vrăji de dragoste”.

La germani se spunea că usturoiul apăra de vrăji și, cei care credeau acest lucru, îl purtau ca talisman – în același scop, usturoiul „se îngroapă și sub prag”.

Horațiu, poetul care detesta usturoiul la masă, considerat „semn al lipsei de rafinament | Portret al lui Horațiu, imaginat de pictorul german Anton von Werner

Semn al „lipsei rafinamentului”

După o relatare atribuită lui Teofrast, grecii puneau usturoi pe grămezile de pietre de la răscrucile de drumuri, pentru cina zeiței răscrucilor, a ceții, a magiei, Hecate.

Despre cei din legiunile romane se povestea că, „atunci când nu aveau cu ei larii și penații lor, luau nouă căpățâni de usturoi și nouă de mac, le înșirau pe masă și astfel își făceau rugăciunea lor”.

De altfel, grecii și romanii l-au folosit din plin. În timp ce unii consumau usturoiul cu multă plăcere, alții nu-l puteau suferi; despre poetul Horațiu se spunea că detesta mirosul usturoiului la masă, fiind pentru el „un semn al lipsei rafinamentului”.

Nici albinele, menționa Arthur Gorovei, „nu sufăr mirosul usturoiului”, prin urmare apicultorul era sfătuit ca, atunci când „îmblă pe lângă albine să nu mănânce usturoi, c’apoi ele îl mușcă”.

Usturoiul era considerat un talisman eficient contra deochiului | Foto: LoboStudioHamburg, Thomas Ulrich / Pixabay

Cea mai bună amuletă contra deochiului

Usturoiul era considerat un talisman eficient contra deochiului, credință ce s-a regăsit și la poporul român. Filologul și folcloristul Ion Aurel Candrea scria că usturoiul e „cea mai bună amuletă”:

Se înnoadă sau se coase un cățel de usturoi la o panglicuță roșie, sau se atârnă de un fir, și se pune la gâtul sau la scufița copilului. Usturoiul, prin mirosul lui pătrunzător, era socotit, din timpurile cele mai vechi, și e considerat și astăzi, cel mai bun mijloc de a alunga duhurile rele.
[…]
…mamele din Grecia, când aud că li se laudă peste măsură copiii, de teamă să nu-i deoache, șoptesc cuvântul «usturoi». La fel se feresc italienii de deochi, exclamând cuvântul«aglio» (n. usturoi).
[…]
Așa și la noi, în Bucovina, când cască cineva și-i e teamă că a fost deocheat, zice imediat: «Usturoi între ochi / Să nu mă deochi!»

Cel care „îmblă pe lângă albine” era sfătuit „să nu mănânce usturoi, c’apoi ele îl mușcă” (Arthur Gorovei) | Foto: Hermann Kollinger / Pixabay

Și vrăjitorii „fug de mirosul usturoiului”

Când bărbații purtau o haină nouă, femeile le puneau „pe furiș” într-unul din buzunare „câțiva grăunți de usturoi”, scria Gh. F. Ciaușanu:

Fapt este că la țară o haină nouă atrage privirile ochilor răi (deocheatori). Dar vrăjitorii fug de mirosul usturoiului.

Pentru a fi scutiți de vrăji și farmece, oamenii obișnuiau să poarte la ei întotdeauna „un grăunte de usturoi”.

Despre cei care nu mâncau usturoi niciodată, se spunea că „sunt strigoi”.

Usturoiul, strigoii și făcăturile

La Rusalii, oamenii purtau usturoi la brâu sau chiar la pălărie ca să nu fie „luați de Rusalii”. În anumite regiuni, oamenii spuneau că primăvara încep să umble ielele, prin urmare le puneau copiilor usturoi în buzunarele hainelor, pentru că, „dacă omul are usturoi la el, ielele nu se ating de el”.

Unii spuneau că „Ielele sunt tot una cu Rusaliile”. Acestea „cântă frumos și joacă în anumite locuri: la puțuri, fântâni, pe la cruci, răspântii, prin poieni. Ele îi pocesc pe aceia care ar asculta cântecele lor, ori ar privi la jocurile lor, luându-le la unii gura, graiul și amuțindu-i; la alții, înțelenindu-le mijlocul; altora, mâinile ori un picior. Împotriva lor este usturoiul […] ce se poartă la brâu și la ureche, tot timpul cât țin Rusaliile.

Românii au avut credința că usturoiul ferește omul de duhurile necurate și de făcături. În noaptea de sfântul Andrei, se mânca usturoi și oamenii frecau ușile ferestrelor, porților, dar și cornele vitelor se ungeau cu usturoi „pentru ca strigoii, care se adună atunci, să nu aibă nici o putere nici asupra omului, nici asupra casei lui, nici asupra vitelor”.

Oamenii consumau usturoi și ungeau ferestrele și ușile casei în nopțile în care exista credința că Ielele dansează și devin extrem de periculoase, iar strigoii se plimbă pe ulițe | Foto: Olga Oginskaya / Pixabay

«Păzitul Usturoiului» și răsăritul usturoiului din colac

În noaptea sfântului Andrei era acest obicei, tinerii din sate organizau o petrecere numită Noaptea Strigoilor sau Păzitul usturoiului.

„Alte fete, după ce soseau acasă de la «Păzitul Usturoiului», semănau câte un cățel de usturoi privegheat într-un cocoloș de aluat. După modul cum încălțea și creștea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale”, după cum relata etnograful Ion Ghinoiu.

La fel se făcea și așa-numitul Colacul de Andrei, o pâine dospită, în formă de colac, ce se prepara de fetele necăsătorite în noaptea de Sântandrei pentru aflarea ursitei:

Fetele se strângeau mai multe la o casă unde își prepara fiecare câte un colac. După ce îl coceau și îl lăsau să se răcească, semănau în mijlocul lui un cățel de usturoi. Răsăritul usturoiului se interpreta ca semn că fata va fi pețită de feciori și va avea noroc în căsnicie.

La recoltat usturoi, Tacuinum Sanitatis, secolul al XV-lea | Bibliothèque nationale de France

În nopțile când Ielele dansează și strigoii umblă pe ulițe

Oamenii consumau usturoi și ungeau ferestrele și ușile casei și în alte nopți când se credea că joacă Ielele și devin extrem de periculoase sau că strigoii umblă nestingheriți pe ulițele satelor. Acestea erau în ajun de Sângiorz, cel care gonește iarna și deschide primăvara, în serile cele misterioase, în nopțile de Sânziene, în prima zi din postul lui Sânpetru, de „ziua pelinului”, la Armindeni, de Ovidenie, dar și în nopțile de la cumpăna anilor.

În popor, exista credința că „acea casă unde este usturoi, este scutită de strigoi, căci aceia fug de usturoi”.

Alungarea bolilor și aflarea hoțului

Usturoiul se mai folosea și „pentru alungarea diferitelor boli, care sunt socotite ca duhuri rele, necurate, de către toate popoarele”; sau pentru aflarea hoțului: „Când ți s-a furat ceva, să ungi iute cu usturoi locul acela de unde ți s-a furat, și îndată vei auzi de cel ce te-a furat”.

Mai era datina ca, la cununie, când mirii „dau ocol de trei ori pe la icoane”, o femeie să ia de pe tava pregătită de acasă pe care s-a pus „orz, stafide, trei grăunți de usturoi și cinci bani” și să arunce cu acestea „înspre ăi tineri, ca să aibă noroc de bucate”.

„Dacă sameni usturoi într-un an, apoi trebuie în fiecare an să sameni”; dacă nu faci asta, nu îți va merge bine. Cine nu mănâncă, trei ani la rând, ceapă și usturoi, acela „va vedea cămările vântului”. Când se simte miros de usturoi pe câmp, „să știi că-i vreun șarpe prin vecinătate”.

Foto Cover: RitaE / Pixabay

Exit mobile version