În 2021, România a fost platou de filmare pentru serialul “Django”. După premiera din Franța, unde a fost difuzată pe Canal +, urmează și premiera românească, pe Focus Sat.
O co-producție Sky Atlantic și CANAL+, serialul „Django” este inspirat de filmul italian omonim regizat de Sergio Corbucci, un western spaghetti care i-a lansat cariera actorului italian Franco Nero și care l-a inspirat pe Quentin Tarantino să creeze „Django dezlănțuit” (2012).
Din 24 aprilie serialul este disponibil publicului român în aplicația Focus Sat și la Focus Sat TV (câte două noi episoade în zilele de luni și joi de la ora 21:30).
Western
Producția filmată integral în România este un western original cu o distribuție incluzivă, care cuprinde nume celebre precum
Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV de neuitat.
Acțiunea serialului „Django” are loc în Vestul Sălbatic (în anii 1860-1870) și spune povestea lui Django, un pistolar taciturn și enigmatic care ajunge în New Babylon, un oraș al proscrișilor în care toate rasele și credințele sunt acceptate. Bântuit de uciderea familiei sale în urmă cu opt ani, în timpul Războiului Civil, Django află ca Sarah, fiica lui, este încă în viață și că a supraviețuit masacrului.
Andrei Boncea, producător
Noi am reușit să îi punem câteva întrebări lui Andrei Boncea, unul dintre producătorii serialului (prin Frame Film), care ne-a povestit foarte multe…
Evident că încă de la titlu faci conexiunea cu “Django Unchained”. Este cea mai facilă comparație pentru că nu toată își amintește filmul lui Corbucci din 1961. Cât Tarantino și cât Corbucci există în film? Cât Jamie Foxx și cât Franco Nero?
Filmul lui Tarantino și serialul Django sunt inspirate de originalul film omonim. Ambele sunt un fel un omagiu adus lui Corbucci, westernului spaghetti și personajului lui, pistolarul taciturn și enigmatic. Singura conexiune cu filmul lui Tarantino din 2011 este probabil faptul că a acesta a readus în actualitate un gen și un personaj care a avut un impact extraordinar asupra istoriei cinematografului europene și mondiale.
Tarantino este un mare fan Corbucci și influenta lui se vede în multe din filmele lui. Și desi westernul spaghetti este mai degrabă definit de Sergio Leone, „celălalt Sergio” a rafinat stilistica și mitologia violentei la un nivel nemaintâlnit până atunci în cinema. O regăsim în toată opera lui Tarantino. Dar ne întâlnim cu ea și în serialele despre mafia italiana contemporană scrise de creatorii serialului Django, Leonardo Fasoli și Maddalena Ravagli, în Gomorra, Suburra și ZeroZeroZero.
Iar Franco Nero trece și prin Unchained și prin serial. La Tarantino are un rol episodic, joaca un vânzător de sclavi, în serial joaca un preot. Probabil cel mai relevant element în aceste conexiuni este simplul fapt că echipa creativă principală a serialui este în mare parte italiană. Mulți din părinții membrilor echipei italiene care provin din familii de profesioniști de cinema au lucrat în anii 60-80 la westernuri spaghetti. S-au produs peste 600 de filme din acest gen în această perioadă. Probabil s-au produs mai multe westernuri în Italia ( filmate și în Spania și Iugoslavia și Germania) decât în America. Până și tema muzicală din Drumul Oaselor, Mărgelatu al lui Sergiu Nicolăescu ( să nu mai zicem de seria western cu ardelenii) sunt inspirate din spaghetti.
Care a fost cea mai mare provocare legată de acest serial. Dacă nu mă înșel, a “prins” puțin și pandemia…
Am prins pandemia și ne-am ferit de ea cât am putut. La început a fost extrem de dificil pentru că abia începuse vaccinarea și accesul era limitat. Noi aveam în față zile de filmare cu sute de oameni pe platou. Fără măști când se dădea motor, pentru că în secolului 19, în timpul războiului civil din America, nu erau la modă măștile ffp2. Cu timpul însă, pentru că filmarea s-a întins pe aproape întreaga perioadă a anului 2021, din mai până în noiembrie, în 156 de zile de filmare, mulți din echipă au trecut prin boală. Firește au fost multe peripeții, multe întâmplări neprevăzute într-o perioadă atât de lungă și mai ales pentru o echipă de filmare care a bătut o jumătate de țară, din Transilvania până în Dobrogea.
Însă provocarea cea mai mare a fost cu siguranță construcția decorului New Babylon, un oraș western fabulos cu 54 de case în Vulcanul Racoș, imaginat de scenograful serialui, Paki Meduri.
Chiar așa, care este viitorul genului western? La un moment dat părea aproape terminat. Apoi au venit ‘3:10 to Yuma’ (2007), True Grit (2010), ‘Hateful Eight’ (2015), ‘The Magnificent Seven’ (2016) și, da, ‘Django Unchained’ (2012).
Viitorul westernului se numește probabil în acest moment „The Mandalorian”. Inspirat stilistic masiv din westernul spaghetti, serialul Star Wars folosește multe din elementele genului, de la muzică, setting, personajul principal. Într-un fel este tot o alegorie a violenței, într-un tărâm în afara legii și dreptății, într-un deșert mexican de pe planeta Tatooine. Și da, pentru că lumea în care trăim este într-un fel mai violentă decât oricând în ultimele decenii, westernul este din nou la modă. Că este neo western, gen „No Country for Old Men” sau „The Power of the Dog” sau recentul „Nope” sau excepționalul „The Harder They Fell” filmat de Mihai Mălaimare jr.
Sezonul (de 10 episoade) are o finalitate clară? Sau ne putem aștepta ca în funcție de performanțe să existe și un al doilea…
Primul sezon este o poveste completă. Este istoria războiului civil văzută prin ochii unui fost soldat sudist, acum un pistolar singuratic care își regăsește fata pierdută. O găsește în acest oraș imaginat, ascuns de civilizație în Vestul Sălbatic, unde un fost sclav eliberat din sclavie încearcă să construiască un oraș liber. Va fi însă înfrânt de civilizație. Este o poveste care vrea sa spună istoria reală a Războiului Civil într-un fel care are o rezonanță cu ce se întâmplă azi în „țara tuturor posibilităților”, o lume în care urmele acelui conflict violent de acum un secol și jumătate se simt și sunt amplificate la maxim.
Deseori casa de producție pică, vizual sau sonor vorbind, în plan secund. Cei din industrie cunosc, dar marele public poate nu face legătura. Cine este Frame Film? Începem noi – “Las Fierbinți”…
Las Fierbinți a fost creat de noi acum mai bine de 10 ani si este încă în producție. Motivele acestui success și acestei longevitățisunt simple. Partenerul meu, Dragoș Buliga, scenariștii din spatele lui, însă mai ales Mimi Brănescu, o echipă minunată de actori și o echipă extraordinară de producție. Însă firește Frame Film înseamnă astăzi mult mai mult. Înseamnă mai multe seriale de comedie produse de-a lungul timpului la PRO TV – Atletico Textila, Tripusec, și mai ales Ai Noștri, cu regretatul Teo Corban în rolul principal. Înseamnă însă și un studio modern de producție, care încorporează și cel mai mare platou de filmare din România, unde au acum loc o parte din filmările serialului Disney+/Hulu „We Were the Lucky Ones”. Înseamnă un număr de producții internaționale majore realizate în ultimii ani, printre care „The Proteje”, cu Michael Keaton, Maggie Q și Samuel Jackson, o producție regizată de unul din regizorii lui Bond, Martin Campbell, un film la care eu și Dragoș suntem producători executivi. Însă înseamnă și filiala noastră din Slovacia, FrameFilm SK, care a produs „The Performance” cu Jeremy Piven, sau trilogia “The Strangers” în regia lui Renny Harlin ( „Die Hard 2”, „The Cliffhanger”). Înseamnă și compania de teatru Wondertheatre care produce numeroase comedii de succes. Producția noastră „Prenumele” a avut de exemplu peste 300 de reprezentații până în prezent. Și firește avem nenumărate proiecte noi în pregătire, în cinema, în televiziune, în teatru.
Citeam zilele trecute că anul acesta nu mai puțin de 117 producții românești, scurt și lung metraje ar putea intra în cursa pentru Gopo. Din care 37 sunt lungmetraje. Asta înseamnă o producție autohtonă pe care îndrăznesc să o calific drept…nici nu știu cum să-i spun – importantă? Imensă? Neașteptată?
Este o evoluție normală și firească. Filmul românesc și industria locală de cinema se dezvoltă și cresc împotriva tuturor obstacolelor și adversităților, împotriva dezinteresului legendar al autorităților de a susține cu adevărat acest sector. Filmele românești încep să aibă succes la public. Filmele românești au câștigat suficiente premii la Cannes și Berlin și la toate marile festivaluri din lume, încât „noul val românesc” să devină probabil unul dintre cele mai importante fenomene din istoria cinematografiei din ultimele două decenii. Într-un fel, așa cum a fost și cu westernul spaghetti. Filmul românesc este în sine un fel de Django. Un pistolar singuratic care își caută dreptatea, își face justiție culturală. Oricum, „Aferim” al lui Radu Jude este mai apropiat de westernul spaghetti și de „Django Unchained” decât de filmele cu haiduci.
