Site icon Editia de Dimineata

Descoperă România. Mănăstirea Cozia, locul de suflet al lui Mircea cel Bătrân

Mănăstirea Cozia este cea care străjuiește de peste șase secole Valea Oltului, fiind amplasată mai exact pe drumul național Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la circa 22 de kilometri de Râmnicu Vâlcea și la 75 de kilometri de Sibiu pe malul din dreapa Oltului.

Sursă foto: libertateapentrufemei.ro

Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1387 respectiv 1391 de către domnitorul Mircea cel Bătrân chiar la sfatul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. Biserica mare de aici a fost închinată Sfintei Treimi și a fost sfințită în anul 1388 pe data de 18 mai.

Odată cu trecerea la cele vesnice a lui Mircea cel Bătrân pe data de 31 ianuarie a anului 1418 la numai 60 de ani acesta a fost înmormântat în incinta Mănăstirii Cozia. Un lucru mai puțin obișnuit având în vedere că mai toți înaintașii săi se află la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, acesta a dorit să-și doarmă somnul în ctitoria sa cea draga.

Sursă foto: valceaturistica.ro

Există și o legendă conform căreia ar exista un document realizat pe data de întâi iunie a anului 1421 la trei ani de la moartea voievodului Mircea cel Bătrân prin care fiul său Radu Voievod lăsa mănăstirii de pe malul Oltului „toate bălțile” pornind de la Dunăre și până la așa zisa gură a Ialomiței.

Mănăstirea de aici beneficiază de două paraclise unul închinat Adormirii Maicii Domnului și care a fost ridicat în anul 1583 și un altul închinat Duminicii Tuturor Sfinților realizat în anul 1710 din cărămidă fiind astfel numit brâncovenesc.

În zona estică a mănăstirii se găsește chiar și un muzeu în care se pot observa diverse monede, tipărituri vechi, obiecte de cult sau podoabe precum și Epitaful din anul 1396, o Evanghelie din anul 1644 tipărită de către mitropolitul Varlaam, Psaltirea în versuri ce i-a aparținut lui Dosoftei din anul 1673 și așa mai departe.

Sursă foto cover: ro.wikipedia.org

Exit mobile version