19 aprilie 2024, 16:50

Descoperă România. Muzeul Nicolae Grigorescu, unde poți vedea Carul cu boi și alte picturi celebre

În orașul Câmpina din județul Prahova se găsește Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” aici este locul în care a trăit și lucrat artistul în ultima parte a vieții. Edificiul este o secție a Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu – Quintus”.

Sursă foto: facebook.com

Perioada Primului Război Mondial a reprezentat un moment de cumpănă pentru casă deoarece a găzduit Cartierul General German și a fost incendiată. În schimb o bună parte din vechile obiecte au fost salvate la timp făcând astfel mai ușoară munca de restaurare a casei artistului. De toată această treabă s-a ocupat chiar fiul artistului, Gheorghe Grigorescu între anii 1954 respectiv 1955 ajutându-se de fotografiile familiei. Muzeul cum arată astăzi, cu parter și etaj, a fost deschis pentru public în anul 1957.

Sursă foto: facebook.com

Artistul a fost căsătorit cu Maria Danciu, iar împreună au avut un băiat și trei fete. Fiul s-a însurat cu Anișoara fiica lui Vlahuță, însă nici el nici surorile sale nu au avut copii. Nicolae Grigorescu a fost prieten de-a lungul vieții cu Delavrancea, Caragiale, Vlahuță și mulți alții.

Sursă foto: facebook.com

După intrarea în muzeu pe latura dreaptă este amplasată sufrageria, locul de întâlnire cu prietenii. În această cameră se poate observa și una dintre cele circa 300 de variante ale lucrării „Carul cu boi”. Într-o altă încăpere se găsește biblioteca, amenajată cu piese vechi de mobilier, dar care denotă eleganță și simplitate așa cum se povestește că era artistul. Tot aici se găsesc volume diferite în latină, literatură franceză din secolele XVI sau XVIII și chiar cărți despre grecia antică. Pereții sunt decorați cu portretele membrilor familiei sau cu lucrările peisagistice în stil grigorescian.

Sursă foto: visitprahova.ro

Mai apoi se poate ajunge în cea mai mare încăpere încărcată emoțional extraordinar de tare deoarece vorbim despre camera sa de creație. Un loc luminat în care se păstrează șevaletul cu o lucrare nefinalizată „La izvor”. Asemenea pereților din bibliotecă și aceștia sunt acoperiți cu picturile lui Nicolae Grigorescu precum „Apus de soare la Barbizon”, „Autoportret”, „Ciobănaș cu turma” și multe altele.

Sursă foto: ro.wikipedia.org

Despre tapiseria interioară se spune că provine din Franța și este atestată în secolul al XVIII-lea. Mobilierul a fost luat chiar de artist din aceiași țară și este cald colorat. Diferiți pereți sunt acoperiți de covoare cu modele orientale și fac parte din colecția artistului din Istanbul.

În ziua de astăzi Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu se poate vizita între orele 9:00 – 17:00 de marți până duminică, luni fiind închis.

Sursă foto cover: romanianresorts.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol