Site icon Editia de Dimineata

Descoperă România. O lume subterană – Salina Turda

Sursa www.tripadvisor.cz

Salina Turda este poziționată în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Dacă în trecut a reușit să-i facă pe daci, diferiți regi ungari sau împărați din Imperiul Habsburgic să o îndrăgească, astăzi a venit timpul turiștilor să o admire. Salina reprezintă astăzi un real muzeu de istorie în ceea ce privește mineritul în sare.

Deoarece s-a reușit conservarea lucrărilor miniere, cât și a utilajelor, Salina a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj. Au fost efectuate și lucrări de reabilitare între anii 2008-2010, pentru pregătirea acestui adevărat obiectiv turistic, în care istoria și legenda să se împletească armonios.

Salina este formată dintr-un șir de galerii și camere.

Galeria principală se numește Franz Joseph (numele i-a fost dat în onoarea împăratului Iosef al II-lea), din această galerie se poate ajunge în restul camerelor.

Sură foto: salinaturda.eu

Prima cameră este de formă conică, adâncă de 87 de metri cu un diametru de 67 de metri la bază. Numită și ”Sala Ecourilor” este perfectă pentru un scurt schimb de replici.

Sursă foto: peunde-amumblat.blogspot.com

Următoarea cameră se numește ”Sala Crivacului” și adăpostește un ingenios utilaj folosit pentru extracția sării din mină. Crivacul este un utilaj din lemn, montat în anul 1881 și care se putea pune în funcțiune cu ajutorul cailor.

Sursă foto: salinaveche.wordpress.com

Atracția principală rămâne însă Mina Rudolf. Aceasta este și cea mai mare încăpere din Salină. Accesul se face prin traversarea unui balcon de lemn spre lift sau scări, deoarece vorbim de 13 etaje până la baza camerei. Din tavanul acestei camere putem observa stalactitele și noile candelabre cu care a fost dotată mina.

 

Sură foto: salinaturda.eu

Prin intermediul unui podeț se face legătura dintre mina Rudolf și debarcaderul din camera denumită Terezia. În această sală găsim un lac cu o adâncime maximă de opt metri. Acesta s-a format în urma acumulării de infiltrații, iar în prezent turiștii se pot bucura de plimbări cu barca pe lac.

Sură Foto: commons.wikimedia.org

După ce am terminat de vizitat Salina, la aproximativ trei km sud de centrul Municipiului Turda se află îngropat trupul lui Mihai Viteazul.

În cinstea domnului Țării Românești a fost ridicat pe data de 5 mai 1977 un monument înalt de 1601 cm (cifra simbolizează anul morții 1601). Obeliscul are trei laturi care amintesc de cele trei principate unite sub domnia lui Mihai Viteazul. În imediata vecinătate a fost construită Biserica Mihai Vodă (anul 2005), care este o replică după mănăstirea cu același nume din București ridicată chiar de către domnitor.

Exit mobile version