Site icon Editia de Dimineata

Desene animate Game of Thrones? Da, vom avea și așa ceva!

HBO, prin HBO Max, ar putea veni cu o nouă lovitură – și anume lansarea unei serii de Desene animate Game of Thrones.

Franciza de succes „Game of Thrones” ar putea fi extinsă la animaţie într-o nouă serie, crede  The Hollywood Reporter.

Directori din cadrul HBO Max al WarnerMedia, companie deţinută de AT&T Inc., au început să organizeze întrevederi cu scenarişti în legătură cu o posibilă serie dramatică de animaţie destinată publicului adult.

Un purtător de cuvânt al HBO nu a dorit că comenteze această informaţie. Ceea ce înseamnă că totul este ținut secret – un secret cu care deja ne-am obișnuit de la lansările anterioare, nu?

Nu știm, evident nici stilul animat în care se va face serialul, deși date fiind băile de sânge și scenele duri – parcă-parcă ne-am gândi la o serie manga decât la una “clasică”.

Până acum au existat zvonuri despre mai multe proiecte legate de franciză, însă singurul care a căpătat contur este spin-off-ul „House of the Dragon”. Aceasta este o serie a cărei acţiune va avea loc cu 300 de ani înainte de evenimentele din „Game of Thrones”. Seria ar putea debuta anul următor.

Și, la final, o glumă – cum ar arăta serialul dacă ar fi făcut de către cei de la Disney?

 

Exit mobile version