Site icon Editia de Dimineata

Deși americanii l-au sfătuit să fugă din țară, președintele Ucrainei rămâne la Kiev. Mesajul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost sfătuit să abandoneze țara și să fugă în Polonia. I s-a făcut aceiași ofertă în SUA. A REFUZAT, pentru că moralul poporului său este mai important decât viața lui; dacă va fi omorât, vrea să moară luptând lângă cei pe care-i conduce.

Sâmbătă dimineață, din centrul Kievului, președintele a transmis un nou mesaj poporului său. El le-a transmis cetățenilor să nu creadă în fake news-uri și a spus că ucrainenii luptă pentru a-și apăra țara.

Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea președintelui ucrainean, pentru a scăpa de amenințările la adresa vieții sale, dar acesta a refuzat până acum să plece, scrie The Guardian.

Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, conștient că este „inamicul nr. 1″ al Rusiei, iar familia sa „inamicul nr 2”.

Citând oficiali americani și ucraineni, Washington Post a relatat că agențiile de informații americane, inclusiv directorul CIA în timpul unei vizite în Ucraina în ianuarie, l-au avertizat pe Zelenski de amenințarea la adresa siguranței sale timp de mai multe săptămâni.

Informațiile de la acea vreme sugerau că echipele de asasini ruși s-ar fi aflat deja în Kiev.

Exit mobile version