Site icon Editia de Dimineata

Designerii români care au pus Bucureștiul pe harta modei

Galeria Designerilor Români

Lumea modei este unul dintre cele mai controversate, profitabile și creative domenii din lume la momentul actual, punând sub semnul întrebării expresia „Omul face haina, nu haina pe om”. Specialiștii apreciază că nu este doar o joacă între niște „artiști underground” din București, munca depusă pentru un simplu articol de îmbrăcăminte fiind imensă. Moda este considerată artă pentru că designerul își expune toate sentimentele și gândirile prin haine, aplicând zeci de detalii fine.

București, în luptă cu Milano, Paris și New York

De-a lungul timpului, prezentările de modă spectaculoase din Paris, Milano și New York au făcut ca aceste orașe să devină așa numite „capitale ale modei”. Anual, sute de designeri își expun aici principalele lor creații, sub atenta supraveghere a criticilor vestimentari, a jurnaliștilor și a experților veniți din toate colțurile lumii, pentru a stabili care sunt cele mai potrivite tendințe ale modei.

Nume grele din industria modei, precum Coco Chanel, Christian Dior, Giorgio Armani, Gianni Versace, Calvin Klein, Ralph Lauren au reușit să revoluționeze acest domeniu, reușind să scoată la lumină noi concepte vestimentare, total neconvenționale și pline de extravaganță. Cu toate acestea, celebrii designeri amintiți au mai realizat un lucru extrem de important, au transformat o simplă prezentare de modă într-un fenomen cultural, în care sunt îmbinate arta și creativitatea în adevărate show-uri care stârnesc curiozitatea tuturor.

Din acest motiv, „Paris Fashion Week” sau celelalte evenimente de genul acesta din Milano, New York sunt printre cele mai așteptate și mai urmărite evenimente ale anului și reușesc să aducă țărilor lor venituri de milioane de euro.

Chiar și românii se pot mândri cu astfel de prezentări. În fiecare an, designerii români precum Cătălin Botezatu, Mihai Albu, Adina Buzatu, Doina Levintza sau Romanița Iovan reușesc să surprindă publicul de gen cu spectacole grandioase, prin care își scot la lumină creațiile vestimentare ce ajung să devină adevărate trenduri românești.

Evenimentele respective sunt așteptate cu sufletul la gură și de către majoritatea românilor, care pot să se mândrească cu designerii renumiți din țară, dat fiind că mulți ajung să lucreze cot la cot cu nume grele din industrie.

Magazinele de modă, în așteptarea turiștilor

Calea Victoriei este locul în care designerii români își expun creațiile vestimentare în magazine ce intră în directă competiție cu marile branduri internaționale. Aici se pot găsi articole vestimentare unice, realizate de români cunoscuți în lumea modei.

Atât bucureștenii, cât și turiștii ar putea avea în vedere locurile care plasează Bucureștiul pe harta modei și care, de altfel, aduc o contribuție majoră în domeniul cultural-artistic românesc. Majoritatea designerilor români au început să-și promoveze creațiile prin piese de teatru și mai târziu și-au finanțat propria afacere.

Creațiile vestimentare realizate de români, recunoscute internațional

Cătălin Botezatu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai renumiți desgneri români, care a reușit prin talentul și dedicarea sa să fie recunoscut la nivel mondial. Acesta este printre puținii creatori de modă autohtoni care a susținut o paradă de modă într-una din celebrele „Săptămâni ale Modei”, din Paris, în anul 2007. Evenimentul, organizat în cadrul Ambasadei României din Franța și sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe a avut un real succes, acesta reușind să devină în scurt timp o adevărată rampă de lansare pentru Cătălin Botezatu. De atunci, celebrul designer a continuat să surprindă, reușind să fie apreciat de nume sonore din industria internațională a modei, care au ajuns în timp să-i devină chiar prieteni.

Band of Creators Concept Store

Unul din magazinele în care orice persoană ar trebui să intre este Band of Creators Concept Store, situat pe strada Benjamin Franklin. Acesta are o gamă de haine realizate de designeri din București precum Ioana Ciolacu, Larisa Dragna, Nicoleta Obis, Oana Manolescu, Silvia Șerban și lista continuă. Detaliile fine din vestimentație, dar și noile propuneri din modă sunt motivele pentru care majoritatea creatorilor menționați sunt cunoscuți și la nivel internațional.

Band of Creators Concept Store

Molecule F

Următorul punct de atracție la care orice persoană ar trebuie să se oprească se află pe Strada General Eremia Grigorescu 4. Molecule F este un magazin care aduce laolaltă mai multe creații vestimentare semnate de designeri români. Piesele artiștilor Alina Cernatescu, Adelina Ivan, Corina Boboc, Maria Marinescu pot fi regăsite în acest magazin. Detaliile propuse de creatoare sunt fine și atent alese pentru a completa ținutele, adăugându-le o notă subtilă. Prin ținutele create, ele își propun să evidențieze feminitatea și eleganța tuturor celor care își propun să le poarte.

Entrance

Un al treilea magazin din București în care oamenii pot intra pentru a achiziționa piese vestimentare inedite este Entrance. Centrul se află pe Strada Ion Brezoianu 23-25, iar numele de pe etichetele hainelor sunt destul de cunoscute în lumea modei. Acesta este puțin diferit de celelalte două magazine menționate precedent, propunând un stil modern și nonconformist.

Clasicii modei românești

Pe lângă acești tineri designeri, în București se găsesc și operele creatorilor cu vechime în domeniu. „Veteranii” au creat ținute remarcabile și au dat pus bazele conceptului de „fashion” în România. Pasionații de modă recunosc ușor numele și amprentele Laurei Olteanu, Zinei Dumitrescu, Adinei Buzatu, a lui Alexandru Ciucu sau a lui Mihai Albu. Este de reamintit și Răzvan Ciobanu care a fost unul din cei mai cunoscuți creatori de modă din țara noastră, făcându-și debutul în lumea modei la doar 19 ani. El a participat de-a lungul carierei sale la multe prezentări de modă și a fost premiat de nenumărate ori pentru creațiile realizate.

Stilul vestimentar românesc și autenticitatea bucureșteană

Creatorii de modă români amintesc că în România latura creativă niciodată nu încetează să uimească și să îi facă mândri pe toți românii de pretutindeni, dovedind, în același timp potențialul uriaș pe care îl oferă spiritul creativ românesc. Pentru oamenii care vor să descopere creații noi vestimentare din România, există o listă lungă de opțiuni de magazine care pun Capitala pe harta modei internaționale. Vizitând magazinele de haine, turiștii au ocazia să înțeleagă stilul vestimentare românesc și autenticitatea bucureșteană.

Creații vestimentare

Sursa foto: editiadedimineata

Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Exit mobile version