24 iulie 2021, 22:26

Despre curajul de a nu renunța, câteva lecții de viață de la Louis Zamperini. „Speranța îi dă sufletului puterea de a rezista”

„Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi atunci când părea că nu mai există deloc speranță”, spunea Dale Carnegie (1888 – 1955), cunoscut pentru cărțile și cursurile în care le-a vorbit oamenilor despre încredere în sine, succes, autoperfecționare, pe scurt despre a nu renunța, cum se întâmplă deseori în momentul în care apare un obstacol. 

În ultimul lui roman complet, ‘Pulp’, Charles Bukowski (1920 – 1994) scria că „norocul vine de obicei, dacă stărui suficient de mult. Totuși, majoritatea oamenilor nu pot aștepta norocul, așa că renunță”.

„Nu renunța niciodată !”

Dacă până mai ieri îndemnul „nu renunța” era suficient de rar auzit –„mai bine renunță” nu-i cere nimănui vreun efort –, viața merge mai departe și odată cu ea unele lucruri se pot schimba în bine, într-o anumită măsură. „A nu renunța” la a face ceva, indiferent cât de greu este și mai ales cât de des amintesc alții vechea vorbă, „dacă zece oameni îți spun să renunți, așa ar trebui să faci”, devine o victorie.

Există de altfel chiar și o zi dedicată mesajului „nu renunța niciodată”, și aceasta e 18 august. Este «tânără», a fost stabilită în 2019, ca multe alte zile ce „celebrează” ceva de care nimeni sau aproape nimeni nu știe că ar putea exista.

Această zi, și nu numai, este făcută pentru a aminti despre „harta mentalității diferite” pe care fiecare și-o poate face și urmări, o mentalitate a hotărârii de a trece peste obstacolele vieții. Este o zi creată pentru a învăța câte ceva de la cei care n-au renunțat, n-au cedat și, în cele din urmă, au fost învingători. 

Mai mult, spun cei de la Days of the Year, „ar trebui să folosim această zi nu doar pentru a-i aplauda pe cei care, pentru că nu au renunțat, și-au atins obiectivele, ci pentru a-i susține și încuraja pe cei care se străduiesc să își atingă țelurile dorite”. Tot ei au și câteva idei de celebrare a zilei: în loc să renunți, ia o pauză; concentrează-ți atenția spre lucruri bune; alege să fii printre oameni optimiști – antreprenorul american Jim Roth spunea că fiecare om este media celor cinci indivizi cu care își petrece majoritatea timpului.

Cu o zi sau fără o zi specială dedicată gândului de a „nu renunța niciodată”, fiecare aleargă pentru el, prin urmare fiecare alege dacă renunță sau merge mai departe. 

„Supraviețuitorul zice: doar umple paharul.” | Fotografie: Bernd / Sursa: Pixabay

Să nu abandonezi lupta.

Deloc paradoxal sau surprinzător, mesajul (poate) duce un gând spre ‘Unbroken’, cartea apărută în 2010 despre viața militarului american Louis Zamperini – cei pasionați mai mult de filme cu siguranță au văzut adaptarea cinematografică din 2014, cu toate că merită din plin să fie citită cartea.

În noiembrie 2014, după patru luni de la moartea lui Louis Zamperini, a apărut o carte pe care acesta a semnat-o alături de scriitorul David Rensin, cu titlul ‘Don’t Give Up, Don’t Give In, Lessons from an Extraordinary Life from an Extraordinary Man’. Acele lecții găsite aici sunt cât se poate de motivante și dau pofta de a face, de a continua. Una peste alta, de a nu renunța. Este o lectură nu doar plăcută și ușoară, ci plină de inspirație și dătătoare de speranță și energie, cât se poate de binefăcătoare în aceste timpuri. 

„Sunt un optimist?”

„Oamenii îmi spun: «Ești atât de optimist.» Sunt un optimist? Un optimist zice că paharul e jumătate plin. Un pesimist zice că paharul e jumătate gol. Un supraviețuitor e practic. El spune «Numește-o cum vrei, doar umple paharul.» Eu cred în umplerea paharului”, spunea Louis Zamperini, vorbe ce apar în epigraful cărții  ‘Don’t Give Up, Don’t Give In’.

Louis Zamperini a trăit 97 de ani și mărturisea la acei ani: „Cu toții suntem puțini speriați de ideea morții pentru că nu contează ce vârstă ai, mereu faci planuri și nu vrei să fie întrerupte. După tot ce mi s-a întâmplat în viață, simt că aș fi trăit 200 de ani – și nu m-ar deranja 200 de ani ca să pot face mai departe ceea ce fac. Adică să-l ajut pe cel despre care se crede că are puține șanse să câștige. Asta a fost toată viața mea”.

De la un puștan bătăuș, care fugea de poliție și le-a făcut, cum mărturisea, o mulțime de probleme părinților, la 15 ani, datorită fratelui său mai mare, Pete, a reușit să-și schimbe viața. Astfel, iscusința lui de a fugi de poliție a început să fie folosită în alergări pe pistele din incinta liceului – după doi ani, la o competiție de atletism între licee a stabilit și un record. Cursele de atletism au devenit pentru el un mod de viață – în 1936 a participat la Jocurile Olimpice de la Berlin, la cursa de 5000 de metri – printre spectactori a fost și Hitler care, a scris Zamperini, a observat ultimul lui tur de 56 de secunde și a vrut să-l întâlnească. 

Apoi, a venit Al Doilea Război Mondial. În timpul unei misiuni de salvare deasupra oceanului, un motor al bombardierului B-24 Liberator a explodat și s-a prăbușit în Pacific. În mod miraculos, el și încă două persoane au supraviețuit. După 33 de zile pe ocean, au rămas două persoane. În cea de-a 47 zi, aproape morți, au fost găsiți de japonezi. Următorii doi ani și jumătate au fost petrecuți în torturi și umilințe în diferite lagăre pentru deținuți de război. Au supraviețuit și, când războiul s-a terminat, s-au întors în America. 

Nu s-a considerat niciodată un erou. În schimb, spunea că este un supraviețuitor. 

Louis Zamperini, 1939, Seattle | Fotografie: Paul Wagner/AP via The Guardian

 

„Nu este despre felul cum câștigi, este despre cum pierzi.”

Despre participarea la cursele de alergare, spunea: 

„Întotdeauna am știut că, în cele din urmă, voi pierde o cursă. După prima mea victorie, am fost de neînvins trei ani și jumătate, dar era evident că, într-o zi, nu voi trece primul linia de sosire. Deseori m-am întrebat cum voi reacționa când se va întâmpla asta. M-aș simți rușinat? Revoltat? Furios? Sincer, nu aveam nici o idee. 

[…]

Când va veni timpul acela, eram hotărât să fac totul ca la carte. Am vrut să pierd cu zâmbetul pe față…

[…]

Atleții de astăzi au programe de întreținere fizică mult mai bune și pantofi sport mai ușori. Totuși, unii nu pot câștiga sau pierde zâmbind. Poate este presiunea media care e asupra competițiilor atletice; poate sunt banii puși la bătaie pentru învingători.

[…]

În zilele mele, concuram de dragul sportului. Posibil să se fi folosit și atunci substanțe care să ajute la creșterea performanței, dar nimeni nu dorea să câștige necinstit sau să-și distrugă sănătatea.”

Despre competiția olimpică de la Berlin a povestit: 

„Uneori, lucruri merg bine, alteori merg prost, dar în cele din urmă toate lucrurile funcționează împreună înspre bine.  Apropo, nu am câștigat cursa de 5000 de metri de la Olimpiada din Berlin, dar faptul că am făcut echipă și nu am câștigat este ca și când ai merge pe Lună, te-ai împiedicat de o stâncă și ai căzut. Și ce dacă? Ești încă pe Lună.”

„Sunt un supraviețuitor și nu voi renunța…”

Despre experiențele abuzurilor și umilințelor din lagăre japoneze: „Nu puteam renunța la speranță. Nu era felul meu. Aș face ceea ce trebuie pentru a supraviețui. Din acel moment și până la finalul războiului, când am fost eliberați, am ajuns cu adevărat să înțeleg sensul la «a nu renunța, a nu înceta să lupți».”

Louis Zamperini cu Angelina Jolie, cea care a produs și regizat filmul ‘Unbroken’, adaptare după cartea scrisă de Laura Hillenbrand

 

„Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ți distrugă demnitatea.”

„În timpul celor peste doi ani petrecuți ca prizonier în lagăre de război japoneze, am observat că soldații care sufereau cel mai mult erau cei care nu își puteau accepta situația. Aveam nevoie de toată puterea noastră slabă și de forța minții pur și simplu pentru a trece prin fiecare zi. Acei tipi și-au epuizat toate resursele personale refuzând să accepte soarta noastră temporară (așa cum speram cu toții). Am hotărât să-mi consider încarcerarea ca o provocare – cum ar fi câștigarea unei curse. Asta mi-a dat un țel. Sigur că mi-aș fi dorit să fiu acasă cu familia mea, dar trebuia să fac față realității și să mă descurc.”

Perseverența.

„Marea lecție a vieții mele este perseverența. Niciodată să nu renunți. Cum spunea fratele meu, «Nu-i așa că un moment de chin merită o viață de glorie?». Nu tindeam spre glorie la Naoetsu (un lagăr pentru prizonieri de război unde a fost ținut un timp și Louis Zamperini). Doar că nu i-am dat lui Bird (militar japonez, poreclit The Bird/Pasărea) satisfacția de a-mi distruge demnitatea. Nu lăsa nici tu pe nimeni să o ia pe a ta.”

 

„Trebuie să fie speranță în noi.” | Fotografie: Angela C / Sursa: Pixabay

Ura distruge. Ura te distruge.

„Din propriile mele experiențe știam că există un fel de satisfacție răsucită ce vine din ură. Urăști și urăști și urăști și crezi că obții ceea ce vrei chiar prin ură. Dar e un șiretlic. Ura distruge – dar nu obiectul urii tale. Te distruge pe tine.

Ura dăunează mai mult decât alcoolismul. Alcoolismul e o boală.

Ura e o alegere personală.”

„Trebuie să ai speranță.”

„Există soldatul care spune: «A, războiul se va termina în trei luni.» Dacă el continuă să zică asta, nu contează dacă are sau nu dreptate – și dacă nu se va afla într-un loc nepotrivit în același timp cu un glonț sau o bombă – are șanse bune de a supraviețui cu mintea intactă. 

Dar cel care stă și zice, «O, da, voi băieți sunteți o adunătură de optimiști. Războiul nu se va termina niciodată”, are șanse mai puține.

Asta funcționează în orice situație stresantă. Nu doar în război.

Trebuie să ai speranță. Îți întinerește întreaga ființă.

[…]

Speranța îi dă sufletului puterea de a rezista.”


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.