8 iunie 2022, 22:33

Despre „instrucțiune”, formarea caracterului și câteva date de la recensământul anului 1899: „Numărul celor fără știință de carte continuă să covârșească”

„Toate studiile au de scop ca, pe lângă dezvoltarea sufletului în privința științifică, să tindă și la formarea caracterului. Firește că trebuie să știe învățătorul ce mod să urmeze pentru ajungerea acestui scop”, afirma Ioan Russu (22 iunie 1864 – 12 decembrie 1909), ziarist, scriitor, om politic, într-un articol din 1886, apărut în publicația Lumină pentru toți.

Acesta a notat câteva „principii” pe care le considera esențiale în „instrucțiunea ca mijloc de formare a caracterului”.

„Dragostea de citire și gustul estetic”

În toate cărțile de citire, menționa Ioan Russu, „sunt bucăți anume scrise pentru a ne folosi de ele spre a forma caracterele copiilor”, însă un „rezultat bun” se va vedea doar dacă învățătorii „știu cum să le trateze astfel încât să producă o impresie oarecare asupra școlarilor”.

Ziaristul considera că „numai făcând astfel va deștepta în copii și dragostea de citire și gustul estetic, fără de care nici un copil n-ar trebui să iasă din școală”:

De aceea, învățătorul să-și dea cât mai mult silința spre a-i forma în această direcție, a-i lăsa cu un gust mai cultivat, și atunci va fi evitată acea boală de citire în clasele de jos care rămân numai cu atâta învățătură cu cât a ieșit din clasele primare.

Maria Drăgan Cabadaieff. Țărancă citind | Deținător: Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu / Sursa: Patrimoniul Cultural Naţional/cimec.ro

„Cartea ajută la formarea caracterelor”

Bibliotecile, numite „poporale”, lipseau, în vreme ce, „în alte țări culte, abia se află ici colo câte un sat în care să nu fie vreo bibliotecă de acestea”, ceea ce, comenta Ioan Russu, se vede „în progresul acelor popoare”.

În opinia lui, cartea ajută la formarea caracterelor, dacă, după ce a fost citită, rămâne „în sufletul copiilor vreo idee, vreo simțire nobilă”.

„A alege bunul din rău, nobilul din prefăcătorie”

Despre studiul istoriei, Ioan Russu afirma că „scopul principal al istoriei este de a forma caractere energice și bune”. Prin urmare, nu se predă „pentru a-l delecta pe copil cu istorii de bătălii crâncene”:

Istoria este oglinda întregii omeniri, din ea putem vedea răul ce a bântuit un secol oarecare și tot ea ne arată trăsăturile nobile ale unui popor sau ale unui secol.

Ca să putem forma caracterele copiilor, trebuie să fim noi înșine buni critici, pentru a alege bunul din rău, nobilul din prefăcătorie

„Totdeauna și în toate să căutăm și partea ideală”

Studiul științelor naturii l-ar ajuta pe școlar să învețe „să prețuiască animalele și să nu le chinuie”, în vreme ce, „explicând tainicele fenomene ce înfrumusețează universul, îi ferim de superstiții, care, într-un mod simțitor, influențează asupra spiritului omenesc”. Ioan Russu sfătuia:

Totdeauna și în toate să căutăm și partea ideală, căci fără idealism și numai cu învățătură, devenim niște oameni reci, niște sceptici.

Imagine: Chen/Pixabay

„Li se face rău când aud de matematică”

Matematica – una dintre științele vremii ce „se cultiva foarte mult și nu fără scop, căci numai cu ajutorul matematicilor a putut face omenirea atâtea descoperiri folositoare”.

Ioan Russu considera că, deseori, metoda de predare a matematicii este greșită, prin urmare școlarii se plictisesc „atâta de mult încât li se face rău când aud de matematică”. Cu toate că, afirma, în multe școli studiile clasice, care contribuie foarte mult la formarea caracterului” sunt deseori „neglijate și științele reale sunt cultivate cu cea mai mare scrupulozitate”:

Poate vor zâmbi unii citind aceste linii, iar alții vor zice că cu meșteșugire căutăm în toate, până în extremitate, idealul, și ne depărtăm de ceea ce se cere și se poate în viața reală.

Poate.

[…]

Eu cred că, dacă avem trebuință de capete luminate, de oameni cu o minte logică, ca să ne știm orienta în acest haos de luptă în care ne zvârcolim, apoi nu mai puțin adevărat că avem trebuință și de caracter, ca să ne putem susține în luptă.

Căci, am zis și nu vom înceta de a accentua, că inteligența fără inimă, știința fără simțiri mai nobile, niciodată nu pot ferici.

„Să ne mișcăm dar din loc și noi”

Prin caligrafie și desen se formează „gustul estetic, punctualitatea, iubirea de ordine și de cărățenie”, gimnastica îi face pe copii „mai exacți și oameni curajoși”, în timp ce cântarea este „chestiune de simț, ajută la formarea spiritului omenesc”, pentru că, „omul cel mai crud se îmblânzește la sunetul unei voci melodioase”, scria Ioan Russu și încheia:

Să ne mișcăm dar din loc și noi, să fim mai calzi, mai simțitori la tot ce ne ajută să înaintăm.

Să ne căznim din toate puterile și cu toate mijloacele pentru a ameliora soarta poporului nostru.

Să căutăm în toate studiile cu care ne ocupăm în școală nu numai a dezvolta inteligența și a ne pune în serviciul științei, ci a forma caracterul, a îmbogăți și cultiva inima.

Aurel Băeşu, Şezătoare

O imagine izbitoare – „cei care știu și cei care nu știu carte”

După trei ani de la apariția acestui articol, în 1899, a avut loc recensământul general al populației României (Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea), coordonat de Leonida Colescu (11 ianuarie 1872 – 1940), doctor în științe economice și financiare și șeful serviciului de statistică.

În volumul în care au fost prezentate rezultatele finale, publicat în 1905, Leonida Colescu scria:

Când e vorba de a se judeca gradul de împrăștiere a instrucțiunii în popor, nu se poate înfățișa o imagine mai fidelă și în același timp mai izbitoare decât examinând în ce măsură se divide populația între cei care știu și cei care nu știu carte.

În acest sens, menționa coordonatorul recensământului din 1899, „în dreptul fiecărui nume, agentul recensor a notat, dacă persoana recensiată știe ceti și scrie sau nu. Nu s-a mai făcut distincție între locuitorii care știu numai să citească fără să scrie sau viceversa, fiindcă e o chestiune fără importanță”.

Cum la recensământul făcut în 1859/60 nu s-a luat în considerare „elementul instrucțiunei”, cel din 1899 a fost primul recensământ care l-a inclus în formular, după cum a explicat Leonida Colescu.

Adam Bălțatu, Lecția

„Împrăștierei instrucțiunii”, deosebirea urban și rural

Legea de atunci prevedea obligativitatea învățământului primar „pentru copiii de la 7 la 14 ani împliniți”, prin urmare, la această categorie de vârstă numărul celor care știau carte a fost cel mai ridicat. Interesante sunt observațiile făcute de dr. Leonida Colescu – câteva dintre acestea:

O deosebire radicală se arată sub raportul împrăștierei instrucțiunii între populația urbană și cea rurală. În orașe, școlile au fost înființate mai timpuriu, personalul didactic mai îndestulător, controlul mai serios, distanța până la școală mai scurtă. Locuitorii urbani, prin felul lor de viață, mai conștienți de binefacerile culturii, nu ezită să trimită copiii la școală. […] Aici se pune în relief progresul instrucției: din 100 de copii de la 7 – 14 ani, 65 știu citi și scrie.

[…]

Însă în restul populației adulte și mature din orașe, neștiutorii de carte predomină încă.

„La sate, proporția analfabeților este înspăimântătoare”

Potrivit statisticii din 1899, 54,5 la sută din populația urbană de peste 15 ani era analfabetă. În mediul rural, însă, menționa Leonida Colescu, „rezultatele nu sunt tot așa de îmbucurătoare”:

La sate, chiar printre copiii în vârstă de școală proporția analfabeților este încă, din nenorocire, înspăimântătoare: 77,4 %. […] Cu toate sforțările făcute, cu tot numărul mare de școli care funcționează la sate (3.693 școli cu 4.593 învățători, la finele anului 1901) […] toate aceste măsuri se arată insuficiente, căci numărul celor fără știință de carte continuă să covârșească. La 100 de locuitori de la țară de la 7 ani în sus nu întâlnim decât 15 care știu citi și scrie; în pătura adultă și matură, procentul acesta scade la 12,8 la sută.

Peste 80 la sută dintre locuitorii de peste 15 ani, de la orașe și sate, nu știau să scrie și să citească, numărul mai mare fiind în mediul rural.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol