Editia de Dimineata

Despre o nepotolită sete de cunoaștere, creativitate și o călătorie a lui Leonardo da Vinci: „Observă și notează permanent”

Dacă ar fi fost întrebat oricine din acel grup despre care dintre cei doi bărbați se va scrie și aminti după cinci secole, răspunsul ar fi fost evident…

Imaginea celui în vârstă o cunoaștem. Cum arăta însă tânărul Leonardo de Vinci, cum se îmbrăca, ce fire avea, ce purta întotdeauna la el, ce subiecte îl preocupau, putem afla de la Toby Lester, jurnalist și autor american, și din cartea lui, publicată în 2012, Da Vinci’s Ghost.

După o documentare temeinică, acesta a încercat să spună istoria celebrului desen al lui Leonardo da Vinci, Omul Vitruvian, datat în jurul anului 1490. Înainte, însă, a fost nevoie de o incursiune în mintea atât de avidă de cunoaștere a lui Leonardo.

Hartmann Schedel, Pavia, 1493

O călătorie de la Milano la Pavia

În ziua de 18 iunie 1490, începea Toby Lester povestea, câțiva călători au pornit din Milano spre Pavia, cam la 45 de kilometri distanță spre sud. Orășelul avea o universitate încă de atunci veche de mai bine de un secol.

„Un drum bătut bine lega cele două orașe, iar călătoria acelui grup promitea a fi una cât se poate de plăcută – o primăvară târzie zburda în acea zi pe înverzita câmpie a Lombardiei”, scria Toby Lester.

Călătoria a durat câteva ore și le-a permis călătorilor să admire pajiștile înflorate, să se scufunde în aerul proaspăt de la țară și să pălăvrăgească vrute și nevrute.

Când au ajuns la Pavia, continua Toby Lester, au tras la un han unde „hangiul s-a grăbit probabil să le ureze bun venit oaspeților săi”.

„La urma urmei”, explica Toby Lester, „doi dintre aceștia au fost trimiși la Pavia de nimeni altul decât de Ludovico (Ludovic) Sforza, duce de Milano, a cărui stăpânire includea Pavia și se întindea și mai departe”.

Marele Francesco și experții ducelui de Milano

Autorul menționa că ducele vizitase cu câteva zile înainte Pavia, unde, de vreo doi ani, începuse construirea noii catedrale a orașului. Cei care supravegheau lucrările i-au cerut „insistent” să le trimită „pe acel inginer din Siena”, angajat atunci la catedrala din Milano.

„Trebuie să iei legătura cu acest inginer și să aranjezi să meargă la Pavia și să vadă construcția”, i-a scris ducele secretarului său.

Specialistul cerut „cu insistență” era Francesco di Giorgio Martini (1439 – 1501), arhitect, inginer, pictor, sculptor, scriitor, unul dintre cei mai apreciați arhitecți din acea vreme.

În post-scriptum, ducele a cerut să mai fie trimiși încă doi experți aleși de el. Unul era Giovanni Antonio Amadeo (1447 – 1522), un cunoscut arhitect și inginer care lucrase și cu Francesco.

Al doilea nume propus nu spunea nimănui nimic și alegerea a părut celorlalți stranie. Era un pictor și sculptor florentin, în vârstă atunci de 38 de ani, stabilit la Milano, fără vreo experiență în arhitectură. Ducele îl numea „Maestrul Leonardo din Florența”.

După două zile, secretarul îl anunța pe duce că Francesco poate pleca în opt zile, Amadeo nu îl poate însoți, fiind implicat într-un proiect la Lacul Como, iar Leonardo și-a exprimat „marele interes de a-l însoți la Pavia pe Francesco”. El menționa:

«Maestrul Leonardo din Florența» este întotdeauna pregătit, oricând i se cere ceva. Dacă îl trimiteți pe inginerul din Sienna, va merge și el.

„Dacă ar fi fost întrebat oricine din acel grup despre care dintre cei doi bărbați se va scrie și aminti după cinci secole, răspunsul ar fi fost evident: marele Francesco.” (Toby Lester, Da Vinci’s Ghost)

Francesco din Sienna și Leonardo din Florența

După câteva zile, Francesco din Sienna și Leonardo din Florența au pornit spre Pavia, însoțiți de câțiva colegi. Toby Lester comenta:

Dacă ar fi fost întrebat oricine din acel grup despre care dintre cei doi bărbați se va scrie și aminti după cinci secole, răspunsul ar fi fost evident: marele Francesco.

Chiar de la jumătatea acelui secol se spunea că a contribuit la dezvoltarea arhitecturii din Italia mai mult decât legendarul Filippo Brunelleschi.

[…]

În perioada în care a mers și a stat la Milano, Francesco a fost probabil cel mai căutat consultant în arhitectură din întreaga Italie.

„Atractiv, bine proporționat, grațios și chipeș”

După cum nota Lester, una dintre cele mai mai vechi descrieri păstrate despre Leonardo e bazată pe amintirile unui pictor care l-a cunoscut personal la Milano. De la el aflăm cam cum arăta Leonardo când l-a însoțit pe Francesco la Pavia.

Mai tânărul Leonardo era preocupat și de „propria lui imagine fizică” și apare cu totul altfel față de figura legendară a lui Leonardo pe care o știm și azi – autoportretul unui bărbat în vârstă, gânditor, cu o barbă lungă, albă, la fel ca părul revărsat pe umeri:

Era foarte atractiv, bine proporționat, grațios și chipeș. Purta o tunică roz, scurtă, până la genunchi, în timp ce majoritatea purtau veșmintele acelea lungi. Avea părul frumos ondulat, aranjat cu grijă, ce îi cădea până la mijlocul pieptului.

Filă din Codex Arundel, colecția de însemnări și notițe făcute de Leonardo da Vinci, în general între anii 1480 și 1518. Întregul Codex Arundel este disponibil online, în varianta originală. | British Library

„Era atât de plăcut în conversație încât câștiga toate inimile”

Probabil, la început, Francesco și-a privit și el cu uimire tovarășul de drum, impresie care posibil să nu fi durat totuși prea mult. Potrivit unui alt artist care îl știa pe Leonardo, acestea avea o fire „curtenitoare, cultivată și generoasă”. Unul dintre primii biografi ai lui nota că „era atât de plăcut în conversație încât câștiga toate inimile”.

În drumul celor doi de la Milano la Pavia, parcurs în câteva ore bune, Leonardo ar fi putut avea suficiente ocazii pentru a-i arăta lui Francesco încă o latură a personalității lui: pasiunea lui pentru glume, scria Lester.

Pe unele le avea notate în blocnotesul de care nu se despărțea și, bănuia Toby Lester, „puteau să-i fie folositoare ca să spargă gheața atunci când întâlnea un nou coleg artist”.

Îl purta întotdeauna agățat la brâu

Poate că una dintre primele trăsături pe care Francesco le-a observat la Leonardo a fost veșnica lui preocupare de a surprinde tot ce era în jur pentru a nota scene care l-ar fi putut interesa ca artist. Leonardo scria:

Din zorii zilei, aerul este umplut cu imagini fără număr pentru care ochiul acționează ca un magnet.

„Ori de câte ori ceva îi atrăgea atenția deschidea din obișnuință carnețelul cu notițe pe care îl purta agățat la brâu și începea să facă schițe cu o virtuozitate uimitoare”, scria Lester. După cum spune autorul cărții, Leonardo „își iubea carnețul cu notițe și schițe și chiar le recomanda artiștilor să poarte unul permanent cu ei”.

„…formele și pozițiile obiectelor sunt infinite încât memoria este incapabilă să le rețină pe toate.” (Leonardo da Vinci) | Filă din Codex Arundel, British Library

„Formele și pozițiile obiectelor sunt infinite…”

Leonardo scria:

În timp ce mergi, observă și notează permanent, analizează împrejurări și comportamentul oamenilor în timp ce vorbesc și se ceartă, sau râd ori se iau la bătaie; acțiunile oamenilor înșiși sau ale trecătorilor care intervin sau privesc. Și notează-le repede într-un carnețel pe care ar trebui să îl ai tot timpul la tine… Aceste lucruri ar trebui să fie păstrate cu grijă, pentru că formele și pozițiile obiectelor sunt infinite încât memoria este incapabilă să le rețină pe toate.

„Ni l-am putea imagina”, nota Toby Lester, „pe Leonardo în drum spre Pavia cum îi explica lui Francesco rostul carnetului lui de note și cum îi sugera că ar trebui și el, de asemenea, să poarte unul”. Leonardo a avut cel puțin 45.

În călătoria lor, Francesco ar fi putut observa că mintea lui Leonardo hoinărea la fel de mult ca ochii lui ce nu stăteau locului o clipă. La Milano, cei care îl cunoșteau pe Leonardo fie îl admirau, fie îl batjocoreau, pentru preocupările lui vaste, din tot felul de domenii, dar și pentru perseverența cu care dorea să afle tot ce se poate despre un subiect care îl interesa – și pentru a se lămuri nu ezita să caute texte și specialiști care îi puteau oferi informațiile dorite.

Vitello, filă din Perspectiva | Museo Galileo

Călugări, tratate medievale, doctori, negustori…

Din documentarea autorului Da Vinci’s Ghost, putem afla și o listă cu ce ar trebui să facă pe care Leonardo a notat-o în carnetul lui cam cu un an înainte de călătoria la Pavia. O incursiune fabuloasă în mintea genialului gânditor care arată preocupările lui vaste:

Măsurători – Milano și suburbii. O carte despre Milano și bisericile sale ce se găsește la papetăria în drum spre Cordusio. De ajuns la Messer Fazio [profesor de medicină și de drept din Pavia] ca să îți arate despre proporție. De vorbit cu un călugăr de la o mănăstire benedictină din Milano ca să-ți arate De ponderibus [un text medieval despre mecanică]. De întrebat maestrul Antonio cum sunt așezate mortarele pe bastioane, ziua sau noaptea. De examinat arbaleta maestrului Gianetto. De găsit un specialist în hidraulică și de cerut să explice cum se repară o încuietoare, o moară în manieră lombardă. Să încerc să obțin textul lui Vitolone [așa l-a notat Leonardo; este vorba despre Vitello sau Witelon, în poloneză, azi numele lui apare în latină Vitello Thuringopolonis, de obicei doar Vitello; a fost călugăr preocupat în mod special de filozofia naturală; lucrarea la care face referire Leonardo este Perspectiva, un tratat despre optică scris între anii 1270 și 1274] care se află în bibliotecă la Pavia.

„Într-o nepotolită vânătoare de informații”

Aceste note îl arată pe Leonardo într-o nepotolită vânătoare de informații, cu o minte lacomă de cunoaștere, comenta Toby Lester și explica:

De asemenea însemnările lui ne ajută să explicăm de ce Leonardo a fost atât de nerăbdător să călătorească la Pavia cu Francesco în 1490: este clar că pentru el orașul însuși însemna o sursă prețioasă de specialiști și cărți pe care dorea să le consulte. Și ce persoană mai bună putea avea cu care să discute atâtea subiecte pe care și le notase decât Francesco, unul dintre marii arhitecți, ingineri militari și experți în hidraulică din Italia?

Exit mobile version