14 septembrie 2022, 8:27

Despre parfumul viei în floare, vin, adevăr, beții: „Ei nu văd răsăritul soarelui și nu trăiesc pe timpul zilei”

„Există oare în lume plăcere mai mare decât parfumul viței-de-vie în floare?”

„Noi, oamenii, datorăm vinului faptul că suntem singurele viețuitoare care bem fără să ne fie sete”, scria Plinius (Gaius Plinius Secundus, AD 23/24 – 79) în Naturalis Historia, o lucrare impresionantă, în care se găsește o colecție interesantă și bogată de informații de tot felul despre această lume miraculoasă a naturii, a științelor naturale.

După ce „atenianul Eumolpus a inventat cultivarea viței-de-vie”, Asclepiade din Prusa a descoperit „o tehnică de vindecare a bolnavilor cu ajutorul vinului”, spune Plinius. Celebrata viță-de-vie, cu roadele ce le oferă, are locul ei ales în Istoria autorului roman.

„Ea se mărită cu plopii”

Pentru cei din vechime, zicea Plinius, vița-de-vie era socotită „printre arbori”, pentru că „se ridică mai sus chiar și decât ulmii”.

În Campania, regiune în Italia, „ea se mărită cu plopii și, îmbrățișându-și soții și cățărându-se fără rușine cu brațele pe crengile lor, încolăcindu-se în noduri, își unesc vârfurile așa de sus, încât cel care este angajat cu contract la culesul strugurilor pretinde eventuală plată a funeraliilor și a mormântului.”

Acești arbori, cu sucul fructelor lor mai gustos decât cel al grânelor, „au îndulcit viața oamenilor”. Iar vinul are menirea „să ne împrospăteze forțele”.

Tot în Campania, spunea autorul roman, cele mai renumite vinuri sunt lăsate „la aer, în chiupuri, și se pare că este foarte potrivit să fie expuse la soare, la lună, la ploaie și la vânt”.

Gaius Plinius Secundus, Plinius cel Bătrân (sursă imagine: Britannica), autorul celebrei lucrări Naturalis historia

„Această plantă crește la nesfârșit”

„Vița-de-vie se curăță în fiecare an și toată puterea ei de creștere stă în sădirea de mlădițe sau în butășire și numai pentru sucul pe care îl produce este lăsată să crească în mai multe feluri, în funcție de condițiile climaterice și de calitatea solului”, explica Plinius. El amintea de creșterea luxuriantă a plantei:

Această plantă crește la nesfârșit și am văzut deja porticuri, conace și case înfășurate cu lăstarii și mlădițele cățărătoare ale unei singure vițe. Ceea ce i s-a părut și lui Cornelius Valerianius demn de a fi reținut în mod deosebit, o singură viță-de-vie la Roma, la porticurile Liviei, întuneca aleile în aer liber cu bolta ei umbroasă și aceeași viță producea douăsprezece amfore de must.

„O ghidușie a naturii”

Strugurii denumiți razachie sunt „umflați ca o țâțâ”, iar dactyli au boaba „foarte alungită”.

Mai este și o ghidușie a naturii ca, alături de struguri cu boaba mare, să stea unii cu boaba mică, luându-se cu ei la întrecere în privința dulceții; aceștia se numesc leptorax.

Despre felul în care se păstrau strugurii, Plinius relata:

Unii struguri se păstrează de-a lungul iernii, suspendați de boltă cu niște agățători. Alții se conservă numai la căldura lor proprie, vârâți în vase de lut, iar acestea la rândul lor în chiupuri, scufundați în borhotul care se evaporă în toate părțile. Altora le dă savoare fumul de cuptor, care parfumează și vinurile, și autoritatea împăratului Tiberius a conferit o faimă fără seamăn celor preparate la cuptoarele din Africa.

Strugurii pot fi păstrați în must și se îmbată cu propriul lor vin.

„Aici sclipește un vin de culoarea purpurei, aici scânteiază unul trandafiriu…” (Plinius) | Credit imagine: Aline Ponce / Pixabay (stânga)

Arome, culori, străluciri

Calitatea cea mai importantă a meselor este culoarea, afirmă Plinius, iar cea mai plăcută este „culoarea vinului amestecat cu miere, care strălucește ca vinurile de pe masă”.

Fără de număr sunt soiurile după mărime, culoare și aromă, dar „judecând după vinul pe care îl produc, ele sunt chiar mai multe”:

Aici sclipește un vin de culoarea purpurei, aici scânteiază unul trandafiriu sau lucește unul verde; căci vinul alb și cel negru sunt obișnuite.


„Fură pregătite două ospeţe: pentru acei macedoneni, Dromichaites rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce zarzavaturi şi carne, dar pregătite cu măsură, aşezându-le pe nişte tăbliţe de lemn, care ţineau loc de masă.

În cele din urmă, puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obişnuiesc geţii.

Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu cu vin cornul cel mai mare, îi spuse lui Lysimach «tată» şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lysimach îi răspunse că al macedonenilor. «Atunci – zise Dromichaites – de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri, şi te-a cuprins dorinţa să vii la nişte barbari, care au o viaţă de sălbatici, locuiesc într-o ţară bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite?”

Diodorus Siculus, Bibliotheca Historica


„În mâna centurionilor, simbolizează supremația și puterea.” (Plinius)

„Supremația și puterea”

„Introdusă în tabăra militară, vița-de-vie simbolizează în mâna centurionilor supremația și puterea”, scria Plinius.

Bastonul centurionului era făcut din lemn de viță-de-vie și avea aproximativ un metru lungime. A fost semnul și unealta centurionului în armata romană, indica statutul acestuia, motiv pentru care a apărut și pe pietre funerare unde erau înmormântați acești ofițeri din armata romană.

Bastonul era folosit de centurion pentru a indica manevre în timpul instrucțiilor militare, dar nu se dădea în lături să-i lovească pe soldații indisciplinați. Plinius remarca: „Bastonul centurionului era un bun leac pentru trupele încete care nu voiau să înainteze”.

În The History of Torture, Daniel P. Mannix nota:

Ca de obicei, acolo unde pedepsele corporale erau permise, au existat întotdeauna unii indivizi care s-au remarcat prin cruzimea lor.

El amintea povestea unui centurion numit Lucilius, notată de Tacit în Annales. Acesta a fost botezat de soldați „Dă-mi altul”, pentru că lovea atât de puternic spatele soldatului încât întotdeauna rupea bastonul și cerea altul, mereu altul.

Alexandru cel Mare | Dreapta, credit ilustrație: Aleksandr Zherlitsyn / Pixabay

„Amintește-ți că bei sângele pământului”

Plinius nota că „vinul are proprietatea de a încălzi corpul, dacă este înghițit, și de a-l răcori, dacă este aplicat extern”. Și povestea despre un sfat al medicului Androcydes dat lui Alexandru cel Mare, pentru a încerca „să-i tempereze necumpătarea: Când bei vin, rege, amintește-ți că bei sângele pământului. Cucuta este otravă pentru om, iar vinul pentru cucută”. Plinius comenta:

Dacă acela i-ar fi ascultat recomandările, de bună seamă nu și-ar fi ucis prietenii la beție, astfel încât se poate spune fără înconjur, pe bună dreptate, că nimic nu e mai folositor decât vinul pentru vigoarea trupului, dar nici mai primejdios în plăceri, dacă lipsește măsura.

Vinul, apa și adevărul

Livia Drusilla, cunoscută ca Iulia Augusta, a treia soție a lui Octavianus Augustus, considera că vârsta ei înaintată, de 86 de ani, se datora vinului de Pucinum, singurul pe care spunea că l-a băut în lunga ei viața.

Despre amestecul vinului cu apă, Plinius spunea că „acest lucru își are originea în hoția unui sclav, care a întregit măsura punând apă în locul vinului furat”.

Ca și cum „natura nu ne-ar fi dat apa, cea mai sănătoasă băutură”, zicea Plinius, „prin atâta osteneală, trudă și cheltuială se obține vinul, care-l face pe om să-și piară mințile și să-i ațâțe mânia… Și este atât de atrăgător încât pentru o mare parte dintre oameni este singurul bun în viață”. Poporul i-a atribuit vinului adevărul pentru că mulți „rostesc cuvinte fatale și nu-și stăpânesc vorbe”. Despre acești oameni, Plinius scria:

Aceștia nu văd răsăritul soarelui și nu trăiesc mai deloc pe timpul zilei. […]

Ei trâmbițează că, în felul acesta, își trăiesc viața…

[…]

Căci obiceiul de a bea sporește pofta de a bea, și se cunoaște vorba unui sol al sciților: parții, cu cât au băut mai mult, cu atât setea lor este mai mare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol