19 octombrie 2021, 5:54

Despre un oraș cu „un farmec aparte”, la început de secol XX: „Aduce aminte de unele colțuri din Genova”

„Orașul e pitoresc tocmai prin neorânduiala ulițelor strâmbe, strâmte, care urcă din vale, din port, spre deal. Când vii cu vaporul pe Dunăre, casele par înșirate în amfiteatru.”

„Galații au un farmec aparte… Duminicile și de sărbători, strada Domnească e plină de oameni îmbrăcați după ultima modă, iar trăsurile sunt rezervate cu o zi înainte pentru plimbarea obișnuită la Grădina Publică, urmată de o vizită la cofetăriile lui Sure sau Carol… Cea mai mare aglomerație este în mai și iunie, când aerul se umple de parfumul teilor înfloriți și a miilor de trandafiri și flori de acacia. Grădinile sunt fermecătoare indiferent de stradă, trandafirii fiind florile preferate ale gălățenilor”, scria Ethel Greening Pantazzi despre orașul în care, în urma căsătoriei, a locuit șapte ani, din 1909.

„… mai mândre decât cele de peste graniță”

În volumul despre orașe din România, apărut la câțiva ani de la evenimentul ce a avut loc la Alba Iulia în 1 decembrie 1918, I. Simionescu mărturisea în întroducere că a avut ca scop de a atrage „atențiunea vizitatorilor asupra particularităților orașelor noastre” și a căutat „să prindă” ce are fiecare oraș mai interesant:

Avem atât de minunate colțuri necercetate de nimeni și totuși multe mai mândre decât cele de peste graniță, care atrag ca un miraj.

Impresiile despre orașe au fost mai întâi publicate în ziarul Viitorul, apoi adunate în volum.

„Este un oraș pe care îl așteaptă zile de mare prosperitate. Va fi ori nu capitală, dar Hamburgul României mărite trebuie să devină.” (I. Simionescu) | Galați / Sursa foto

O idee

Povestea despre Galați începe cu o aducere aminte despre o discuție „cam de pe la începutul perioadei de înflăcărare, firească urmare a unirei tuturor Românilor”. Atunci, nota autorul, s-a vorbit mai mult decât s-a scris despre mutarea capitalei României. Una dintre propuneri a fost Galați. I. Simionescu comenta:

București, așezați prea aproape de granița sudică, veșnic în amenințare, azvârlit la pragul întinsei stepe a Bărăganului, cu totul în afara drumurilor mari, naturale, rămas într-o coastă a țării, […] nu mai este potrivit pentru centrul principal al teritoriului mărit. […] S-a azvârlit de câțiva și ideea mutării capitalei la Galați.

Au venit apoi frământările lăuntrice, politice, care au amuțit orice discuție legată de capitala României mari.

„Hamburgul României mărite trebuie să devină”

Pomenit atunci între „orașele pretendente” pentru a fi capitală a țării, autorul considera că Galați „este un oraș pe care îl așteaptă zile de mare prosperitate”. El menționa:

Va fi ori nu capitală, dar Hamburgul României mărite trebuie să devină. Nu e dorința oamenilor care va precumpăni, cât va decide situația geografică. […] Apropierea mării, calea largă lesnicioasă a celei mai însemnate artere fluviale din Europa, îi vor hotărî soarta.

[…]

Sunt locuri favorizate de natură și altele pe care străduința omului, cu sforțări uriașe și îndelungi, le ridică. Galații sunt dintre cele dintâi. Omul e ajutat de natură, iar munca lui repede răsplătită.

Situația geografică, naturală, a portului Galați este de așa fel încât îl indică drept port important al României întregite, drept unul dintre nodurile de seamă în circulația internațională.

Acesta ar fi viitorul. Nici prezentul nu e rău. Forfota vieții economice aici e mai mare uneori decât în Brăila…

„Jos e mușuroiul omenesc legat de viața de pe Dunăre.” (I. Simionescu) | Galați / Sursa foto

Pitoresc prin „neorânduială”

Comparația cu Brăila a mers mai departe spre aspectul și atracția orașului descris:

Orașul e mai pitoresc decât Brăila, tocmai prin neorânduiala ulițelor strâmbe, strâmte, care urcă din vale, din port, spre deal. Când vii cu vaporul pe Dunăre, casele par înșirate în amfiteatru. Aduce aminte, bineînțeles în mic, de unele colțuri din Genova, prin străzile cu trepte, prin casele, în ultimul timp, ridicate la mari înălțimi.

Între port, aflat la marginea Dunării, și orașul din deal, nota autorul, deosebirea i se pare „cam bruscă”.

Hamali asudați, funcționari pomăduiți, negustori din provincie

Descrierea ritmului vieții de zi cu zi din Galați îi aduce cititorului de peste ani imagini și scene cu portul, oameni și meseriași de tot felul, ulițe în pantă și străzi pitorești – printre care se distinge cea Domnească, negustori, prăvălii de altădată din oraș, așa cum era acesta la începutul secolului al XX-lea și în special în anii 1920:

Jos e mușuroiul omenesc legat de viața de pe Dunăre. Vin alăturea hamalii mereu asudați, cu funcționarii de birou pomăduiți și gătiți, ori negustorii din provincie după căutarea mărfii celei mai ieftine. Aici e maghernița înfundată, ceainărie ori cafenea, loc de ceva odihnă pentru cei ce aleargă, în rând cu tot soiul de dugheni pline de felurite articole.

[…]

Urcând ulițele în pantă repede, dai de a doua regiune, din jurul statuii lui C. Negri, unde încep frumoasele magazine, cu belșug aprovizionate. Strada duce până la Grădina publică, odată oază umbroasă cu arbori mari, azi parc «englezesc», bătut în plin de soare. […] De aici începe frumoasa stradă Domnească, bulevard larg, răcoros, bine întreținut, în lungul căruia sunt înșirate case modeste, dar care spun buna stare a proprietarilor lor.

„Duminicile și de sărbători, strada Domnească e plină de oameni îmbrăcați după ultima modă…” (Ethel Greening Pantazzi) | Galați / Sursa foto

La marginea celebrei străzi Domnești

Pe strada Domnească se află „monumentala episcopie, de curând înălțată”. Piatra de temelie a fost așezată de către prințul moștenitor Ferdinand și soția lui, principesa Maria, la 27 aprilie 1906, iar construirea ei a fost terminată după 11 ani, în 1917. I. Simionescu amintea și de un spectacol al naturii:

De aici, de la marginea ei, se poate prinde admirabilul tablou al răsăritului de soare, prevestit de dunga purpurie ce se tot lățește deasupra argintului apelor întinse ale Brateșului, peste care se aștern, în răcoreala nopței, un slab strat de ceață. E o panoramă de stepă, cum rar se poate vedea în țara noastră, prin îmbinarea atâtor elemente strânse grămadă și prin ușurința cu care poate fi admirat.

În nordul străzii Domnești, se întindeau „căsuțele înconjurate cu spațiurile largi de grădini – o parte nelipsită din orașele moldovenești”:

Pe urmă vin imașul și ogoarele repede arse de soare, sau coastele acoperite cu vii și caiși, podoaba de primăvară a regiunii.

La vremea în care I. Simionescu îl cutreiera, Galați avea un muzeu regional „de toată însemnătatea”, o bibliotecă publică și școli multe și cu neajunsuri la fel de multe.

O constatare, un gând final

La finalul prezentării despre Galați, autorul credea că „eroismul arătat de gălățeni, pe vremea grelelor încercări prin care au trecut, e un semn de chezășie pentru viitor”:

Ei nu vor lăsa ca darurile naturii să fie nesocotite. În ajutor vor avea interesul general al țării, atunci când cei indicați să dea impuls mișcării generale economice, vor trece de părpăra sterilelor frământări care ne țin azi pe loc. Rodnicia rară a pământului nostru blagoslovit, munca liberă a brațelor vânjoase, trebuie canalizate spre îndreptarea economică a țării. Poarta pe unde vor ieși bogățiile noastre, aducătoare de cinste și de bună stare, nu poate să fie aiurea decât la Galați.

„Am ajuns în orașul Galați, loc foarte frumos, așezat pe malul fluviului Dunărea …” (Niccolò Barsi, prima jumătate a secolului al XVII-lea)| Galați / Sursa foto

 

Un loc „foarte frumos”, cu pește „din belșug”

Cu aproape trei secole înainte, un italian, Niccolò Barsi, preot sau călugăr, nu se știa exact, dar fără îndoială cu spirit aventurier, cel care a fost martor la aducerea Ecaterinei Cercheza în Moldova și a scris despre acel eveniment cu toate peripețiile lui, a ajuns și în Galați.

În volumul publicat despre călătoria lui în Moldova, scria:

Am ajuns în orașul Galați, loc foarte frumos, așezat pe malul fluviului Dunărea, pe care se aduc până în acest oraș prea frumoase mărfuri din Constantinopol și Trapezunt (n. Trabzon), iar din acest oraș se vând unt și brânză. Aici locuiesc moldoveni, turci, greci, unguri. […] Se găsește pește din belșug…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.