Site icon Editia de Dimineata

Dezastrul din secțiile ATI. 307 secții de terapie intensivă din întreaga țară, din spitale de stat și private, au fost verificate

307 secții de terapie intensivă din întreaga țară, din spitale de stat și private, au fost verificate în amănunt, atât în ceea ce privește personalul, cât și dotările sau autorizațiile. Finalul de mandat al ministrului Ioana Mihăilă scoate la iveală probleme mari în secțiile de terapie intensivă din spitalele de stat și private.

Lipsa autorizației de funcționare, aparatură și personal insuficient sunt printre problemele constatate de un control realizat la finalul lui 2020, scrie Radio Europa Liberă.

Pentru asigurarea gărzilor, în secțiile ATI este nevoie de câte doi medici pe linia de gardă – un medic pentru asigurarea asistenței medicale la paturi și un medic pentru asigurarea activității de anestezie. Controlul a scos la iveală că doar 40% dintre secțile ATI reușesc să respecte normativul.

Problemele constatate sunt cu atât mai grave cu cât secțiile de terapie sunt considerate unele dintre cele mai bine dotate. Ele primesc bani și prin intermediul unui program național administrat de Societatea de Terapie Intensivă.

Articolul integral, AICI

Sursa foto: Marcelo LealUnsplash
Exit mobile version