29 martie 2024, 13:24

Dezinformarea de pe TikTok a atins cote alarmante

Dezinformarea de pe TikTok a atins niveluri alarmante, cu atât mai mult cu cât aplicaţia este tot mai utilizată de adolescenţi ca motor de căutare, arată un studiu publicat de societatea NewsGuard, relatează France Presse.

Organizaţia a întreprins la începutul lui septembrie cercetări asupra mai multor probleme de actualitate, de la invadarea Ucrainei de către Rusia până la vaccinurile împotriva COVID-19, şi a determinat că 20% dintre conţinuturile video obţinute în rezultate conţineau informaţii false sau înşelătoare.

NewsGuard menţionează în acest sens un conţinut video în care o tânără femeie îşi face publică reţeta pentru ‘un remediu care poate vindeca tot’, hidroxiclorochina, un tratament controversat care s-a dovedit ineficient împotriva COVID.

Potrivit NewsGuard, ‘toxicitatea TikTok constituie deja un pericol important, întrucât căutări pe Google sugerează că TikTok este din ce în ce mai utilizat de către tineri (…) pentru a găsi informaţii’.

‘În 2021, TikTok a depăşit Google ca cel mai popular site web din lume, după Cloudflare’, o companie specializată în infrastructură şi servicii pe internet, adaugă NewsGuard, specializat în instrumente de evaluare a site-urilor de informaţii.

Cercetătorii de la NewsGuard susţin că până şi rezultatele de căutare care nu conţin dezinformare ‘sunt adesea mai dezbinătoare decât cele de pe Google’. Ei citează cuvinte jignitoare din numeroase conţinuturi video cu privire la alegerile americane.
‘Regulamentul nostru prevede în mod clar că noi nu permitem dezinformarea nocivă, inclusiv dezinformarea medicală, şi vom retrage de pe platformă conţinuturile care conţin’ astfel de dezinformări, a reacţionat un purtător de cuvânt al TikTok.
Aplicaţia TikTok estimează de asemenea că metodologia studiului prezintă deficienţe, pentru că trage concluzii plecând de la nişte cercetări limitate, conform Agerpres.

Sursa foto: pixabay.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol