Site icon Editia de Dimineata

Diagonal – Povestea celor 3 tineri cercetași care au străbătut România în 1000 km pe jos

Sursa facebook.com

Diagonal este o expediție care presupune traversarea țării pe jos, de pe malul mării, din Mangalia, până în orașul Seini (Satu Mare). Aceasta a început pe data de 15 iunie și a avut ca obiectiv parcurgerea a cei 1000 de km în aproximativ o lună.

Echipa Diagonal se prezintă ca fiind formată din trei cercetași exploratori (în perioada liceului), un mangaliot și doi ieșeni pe numele lor Silviu Timofte, Adrian Grigorescu și Iustinian Potoroacă. Tinerii au dat dovadă de pasiune, vitejie și un curaj debordant, reușind să traverseze țara pe jos pentru a promova cercetășia.

Sursa facebook.com

Tinerii cercetași au vrut să povestească cu oamenii cu care se întalneau, despre ce înseamnă să fii cercetaș, ba mai mult, au vrut să discute cu ei în timp ce merg, adică chiar să fie însoțiți pe o anumită porțiune de traseu.
Pe parcursul călătoriei băieții ne-au ținut la curent cu locațiile din fiecare seară și cu localitățile prin care au trecut în zilele următoare, pentru a se putea întâlni cu cei care au dorit să îi vadă în timp real. Au postat pe pagina lor de facebook zilnic, pentru a le arăta susținătorilor cum decurge expediția.

Sursa facebook.com

„Cel mai important aspect al expeditiei este să facem și mai vizibilă cercetășia la nivel național, într-un mod cât mai practic, să ne întâlnim cu oamenii și să mergem cu ei pe hike! Ne vedem dupa 15 iunie pe traseu.”, menționau tinerii de la Diagonal pe pagina lor de facebook.
În urma interviului realizat cu doamna Mariea Crâșmaru, am aflat de minunata inițiativă a acestor tineri pasionați de călătorii și am dorit să aflăm cât mai multe detalii despre ce înseamnă o asemenea expediție. Astfel, cercetașii de la Diagonal au dorit să ne împărtășească experiența lor acumulată pe parcursul călătoriei. Iată ce am aflat!

1. Ce v-a determinat să plecați în această călătorie?

Sursa facebook.com

Dorința de aventură, am vrut să ne demonstrăm nouă că la această vârstă putem fi independenți într-o călătorie în toată țara. Avem un scop bun, care ne determină să ducem la capăt expediția.

2. Ce ne puteți împărtăși din experiența voastră de până acum?

Sursa facebook.com

Este foarte important să crezi în tine. Psihicul contează mai mult decât fizicul. Poți trece peste toate momentele grele dacă ai în apropiere oamenii potriviți.

3. Ce v-a motivat să continuați?

Sursa facebook.com

Cum am menționat anterior, în primul rând scopul. În al doilea rând, ambiția. Dacă ne-am propus acest lucru, conștiința nu ne lasă să abandonăm. Pe lângă asta, avem câteva mii de urmăritori, oameni ce ne urmăresc cu sufletul la gură și ne motivează constant.

4. Ce provocări ați întâmpinat pe parcursul călătoriei și cum le-ați depășit?

Sursa facebook.com

Provocările cele mai mari au fost durerile crunte de picioare din prima săptămână și ultimile zile în care am mers pe ploaie. Pericolele ne-au ocolit până acum, lucrurile s-au aranjat în favoarea noastră și sperăm că va rămâne așa până la sfârșit.

5. Ce alte inițiative în acest sens aveți în viitor?

Sursa facebook.com

Momentan nu ne stabilim un plan pentru viitor, dar cu siguranță nu ne vom opri aici.
Exit mobile version